Medvedev REACȚIONEAZĂ: Lista personalităţilor ruse susceptibile a fi sancţionate de SUA are valoarea „zero”
1466
Lista personalităţilor ruse susceptibile a fi sancţionate publicată marţi de SUA are valoarea 'zero', dar punerea în practică a legii respective este o măsură discriminatorie faţă de Rusia, a declarat premierul rus Dmitri Medvedev, al cărui nume se regăseşte pe lista respectivă, transmite Reuters.
Departamentul de Finanţe al SUA a publicat marţi o listă cu oficiali şi oameni de afaceri ruşi - în total, 210 persoane: 114 oficiali şi 96 oameni de afaceri - consideraţi ca făcând parte din cercul de persoane apropiate preşedintelui Vladimir Putin şi care ar putea fi supuşi sancţiunilor ca parte a represaliilor împotriva Moscovei pentru presupusul său amestec în ultimele alegeri prezidenţiale americane.
Lista a fost elaborată în cadrul pachetului de sancţiuni transpuse în lege în luna august a anului trecut.
''Implementarea legii este de natură discriminatorie faţă de ţara noastră. Aceasta va otrăvi, în mod evident, contactele noastre, relaţiile noastre în următorii ani şi este rea în sine'', a afirmat Dmitri Medvedev într-o întâlnire televizată cu omologul său belgian Charles Michel.
Pe această listă de şapte pagini, care nu declanşează impunerea de sancţiuni imediate, figurează toţi cei 22 de miniştri ai guvernului rus, între care premierul Dmitri Medvedev, ministrul de externe Serghei Lavrov, înalţi responsabili ai serviciilor secrete şi 40 de membri ai administraţiei prezidenţiale ruse. Pe ea se regăsesc şi numele şefilor unor mari companii publice, precum gigantul Rosneft, Igor Secin, şi directorul Sberbank, Gherman Gref.
Departamentul de Stat al SUA a apreciat luni că legea a avut ca efect obligarea guvernelor străine să renunţe la contractele de armament cu companiile ruse şi că, prin urmare, este inutil în această etapă să se impună noi sancţiuni în domeniul vânzărilor de arme.
AGERPRES
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
05.09.2026
07:54
05.09.2026
06:27
05.09.2026
04:54
05.09.2026
04:12
05.09.2026
04:00
05.09.2026
03:42
05.09.2026
02:47
05.09.2026
01:41
05.09.2026
01:21
05.09.2026
01:04
05.09.2026
00:42
04.09.2026
23:48
04.09.2026
23:23
04.09.2026
22:18
04.09.2026
21:36
04.09.2026
20:52
04.09.2026
20:48
04.09.2026
20:45
04.09.2026
20:42
04.09.2026
20:29
04.09.2026
19:22
04.09.2026
19:07
04.09.2026
19:05
04.09.2026
19:01
04.09.2026
18:31
Cum sunt împărțite pădurile lumii și ce înseamnă pentru climă țările cu suprafețe forestiere mici, precum Moldova
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Ambasadorul Rusiei la Chișinău acuză „tandemul Bruxelles-București” că subminează suveranitatea Moldovei și șterge din memoria publică istoria ruso-moldovenească
Ambasadorul Rusiei la Chișinău atacă tandemul Bruxelles-București și acuză UE și România că transformă Moldova într-o „periferie înapoiată și lipsită de drepturi”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
















