Medicul Mihai Stratulat a DEZVĂLUIT de ce a decis să candideze la parlamentare din partea PD: „Vreau să fac schimbări, să scot din funcții persoanele care fac bani pe seama copiilor noștri”
2682
Medicul pediatru, Mihai Stratulat, care va candida la alegerile parlamentare din februarie 2019 din partea Partidului Democrat (PD), a explicat, prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook, de ce a decis să se implice în politică.
Medicul susține că-și dorește, în primul rând, să schimbe sistemul medical din R. Moldova. De asemenea, acesta afirmă că mai mulți colegi de breaslă l-au pus la zid, după ce a venit cu mai multe declarații cu privire la spitalele și neglijența medicilor din țară.
Stimate mămici,
…într-un final am acceptat propunerea PD și am decis sa intru în politică și să candidez la funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova, pe circumscripția uninominală nr. 26 (sector Buiucani și Centru)! De fapt, a fost singurul partid care mi-a propus să candidez. Eu, la rându-mi, am expus clar ce vreau să schimb în domeniul medicinii și mai cu seamă în domeniul ocrotirii sănătății mamei și copilului, deziderate care au fost acceptate.
Eu sunt membru PDM încă de prin anul 2010. În toți acești ani am fost fidel unei convingeri: carnetul de partid nu este un impediment pentru a spune unor lucruri pe nume. De acest principiu mă voi conduce și de aici încolo.
Până acum am vorbit despre neregulile din medicină și am luptat pentru înlăturarea lor.
La început, fiind un simplu doctor, am decis să îmbunătățesc sistemul medical pediatric prin unica metodă accesibilă la acel moment: educația părinților prin postări, emisiuni televizate și workshop-uri, să ajut copiii prin consultații gratuite pe Ask a Doctor, Viber, Messenger s.a. Din păcate acest lucru a încurcat sistemului medical, „colegilor din breaslă” și am avut multe conflicte, o parte din ele le cunoașteți (discuții aprinse pe tema consultațiilor on-line și încălcarea eticii și deontologiei medicale, scandalurile media referitor la dreptul meu de a profesa în domeniul pediatriei, etc.), altă parte sunt presiunile constante ale „colegilor” asupra mea, despre care mulți nu cunosc. Din păcate, lucrurile s-au complicat după postarea mea din luna iulie referitor la spitalizarea, diagnosticarea falsă și administrarea intenționată a antibioticelor copiilor în spitalele municipale S. Lazo și „Viaduc”! Comisia creată de Ministerul Sănătății („colegi” din sistem) intenționat a mușamalizat expertiza și apoi au întețit atacurile asupra mea! De aici a și apărut dorința de a pleca din aceasta țara, din acest sistem, care se opune foarte tare oricărei critici sau schimbării! Au existat persoane care au avut puterea de a mă convinge să continui lupta! Dar din păcate prin postări pe Facebook puțin ce se poate obține și atunci am decis și am acceptat propunerea de a candida în alegerile parlamentare, pentru a avea o altă influență asupra sistemului medical!
Merg în politică pentru că vreau să fac schimbări, să scot din funcții persoanele care fac bani pe seama copiilor noștri, să avem spitale moderne prietenoase copiilor, în care se pun diagnostice corecte și se dau tratamente corecte! Asta voi face și în continuare și voi rămâne așa cum m-ați cunoscut!”, a scris Mihai Stratulat.
12.03.2026
11:36
6267
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
4918
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
8286
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
5874
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
9800
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
10090
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
13799
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
15502
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
15217
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
03.12.2025
09:32
14160
Ziua și DEMISIA. Un alt PRIMAR al lui Șor renunță la funcție, după ce fugarul și-a abandonat oamenii: „Maia Sandu și PAS a distrus blocul nostru „Pobeda”, dar ne vom întoarce”
03.04.2026
23:21
74
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
365
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
326
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
367
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
674
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
394
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
380
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
405
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
493
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
395
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
471
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
734
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
671
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
677
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
03.04.2026
09:40
604
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
03.04.2026
07:56
681
Horoscopul zilei 03.04.2026
03.04.2026
02:46
795
Amazon introduce suprataxă de combustibil de 3,5% pentru vânzătorii FBA, pe fondul scumpirii petrolului din cauza războiului din Iran
02.04.2026
23:47
694
Ultima misiune lunară NASA fără dominația giganților din Silicon Valley
02.04.2026
23:24
672
OpenAI înghite talk-show-ul tech TBPN, primul imperiu media din industria AI preluat de gigantul condus de Sam Altman
02.04.2026
21:12
723
Aplicația de transfer de bani Duc App a expus online sute de mii de pașapoarte și permise de conducere ale utilizatorilor
02.04.2026
21:05
713
Microsoft lansează trei noi modele AI pentru text, voce și imagini, intrând în ofensivă împotriva rivalilor OpenAI și Google
02.04.2026
20:24
677
Vreme stabilă, cu nori și ploi răzlețe în Republica Moldova – vineri, 03.04.2026
02.04.2026
20:09
654
ICE recunoaște că a cumpărat și folosește spyware Paragon în anchete de trafic de droguri în SUA
02.04.2026
18:34
733
Mașinile „mai accesibile” nu salvează Tesla: vânzările stagnează, producția depășește livrările și planurile pentru un model de 25.000 de dolari sunt abandonate
02.04.2026
17:20
767
Cerințe simplificate pentru micii producători și pensiunile agroturistice: mai multă flexibilitate și sprijin pentru produse locale și siguranța alimentelor
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














