Stiri

Medicamentul care cauzează PNEUMONIE. Este utilizat de multă lume

Știri 29.06.2015 20:30 Vizualizări2645
Medicamentul care cauzează PNEUMONIE. Este utilizat de multă lume realitatea.net

Medicamentele care conţin costicosteroizi inhalatori şi care sunt utilizate în tratamentul bronhopneumopatiei obstructive cronice (BPOC) vor fi reevaluate deoarece ar putea creşte riscul de pneumonie, conform Agenţiei Europene a Medicamentului (European Medicines Agency-EMA).

Reevaluarea a fost solicitată de Comisia Europeană în vederea evaluării riscului de apariţie a pneumoniei în cazul utilizării acestor medicamente pentru tratarea BPOC, administrate prin inhalare cu ajutorul unui dispozitiv pentru inhalat.

Riscul de apariţie a pneumoniei în cazul acestor medicamente a fost identificat pentru prima dată în anul 2007, cu ocazia unui studiu care a arătat că, la pacienţii trataţi cu fluticazonă, un corticosteroid inhalator, s-a constatat un risc mai mare de apariţie a pneumoniei comparativ cu cei cărora li s-a administrat placebo, scrie Adevărul.

Din momentul respectiv, s-au efectuat în continuare studii individuale asupra unor medicamente cu administrare pe cale inhalatorie, care conţin corticosteroizi, precum şi studii combinate asupra clasei de corticosteroizi inhalatori (meta-analize), ale căror rezultate au furnizat date suplimentare cu privire la riscul de apariţie a pneumoniei, considerându-se necesară efectuarea unei reevaluări aprofundate pentru caracterizarea riscului în cauză.

În prezent, EMA va analiza toate datele disponibile cu privire la riscul de apariţie a pneumoniei asociat administrării corticosteroizilor inhalatori în tratamentul BPOC şi va avea în vedere necesitatea actualizării recomandărilor curente de prescriere pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.35 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri