MEC anunță un nou pachet amplu de debirocratizare pentru școli începând cu 2026
1228
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat joi, 29 ianuarie, un nou pachet amplu de măsuri pentru reducerea birocrației în instituțiile de învățământ secundar general.
Setul de acțiuni propus include soluții pentru îmbunătățirea managementului instituțional, inițiative dedicate creșterii stării de bine a cadrelor didactice, precum și măsuri de diminuare a epuizării profesionale. Acest lucru va fi realizat prin eficientizarea procesului de evaluare și prin simplificarea procedurilor de raportare pentru cadrele didactice implicate în implementarea incluziunii.
„Am schimbat filosofia și atitudinea Ministerului Educației față de sistem. Am zis foarte clar că mergem pe încredere în competența cadrului didactic și a directorului instituției de învățământ, dar nu pe încercarea de a documenta, reglementa, monitoriza fiecare pas al oamenilor care merită tot respectul și aprecierea noastră”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Printre măsurile anunțate de MEC se regăsește continuarea digitalizării proceselor de raportare, evidență, statistică și schimb de date. Totodată, va fi oferită posibilitatea ca toate cadrele didactice să își poată desfășura activitatea la distanță în perioada vacanțelor elevilor.
În plus, gradele didactice ale profesorilor vor deveni permanente după un anumit număr de confirmări: două confirmări pentru gradul didactic doi și o singură confirmare pentru gradul didactic unu. „Modificările au scop de a reduce volumul hârtiilor din sistemul educațional și a oferi profesorilor mai mult timp pentru interacțiunea cu elevii, cât și pentru a scoate presiunea de pe cadrele didactice”, a subliniat Valentina Olaru, secretar de stat la MEC.
Noul pachet de măsuri pentru debirocratizare, care urmează să fie implementat pe parcursul anului 2026, a fost consultat în prealabil cu reprezentanți ai sistemului educațional, cu sindicatele și cu organizațiile de profil din domeniu.
Pachetele de debirocratizare lansate în ultimii ani au redus deja în mod semnificativ controalele și documentele obligatorii din școli și grădinițe. Astfel, au fost eliminate acreditarea și evaluarea externă pentru instituțiile de învățământ publice (școli) și pentru instituțiile de educație timpurie publice (grădinițe).
În același timp, au fost excluse numeroase rapoarte, registre și dosare, iar lista actelor obligatorii a fost simplificată substanțial. Profesorii nu mai sunt obligați să raporteze utilizarea compensației de 4.000 de lei pentru materiale didactice.
De asemenea, Ministerul Educației și Cercetării a elaborat 21.350 de proiecte didactice zilnice pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, 510 proiecte tematice pentru grădinițe și 447 de proiecte de planificare anuală. Toate aceste măsuri au contribuit la reducerea sarcinilor administrative și au permis profesorilor să se concentreze mai mult pe elevi, pe activitatea la clasă și pe calitatea procesului educațional.
22.03.2026
21:51
395
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
793
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
526
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
646
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
672
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
727
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
689
Horoscopul zilei 22.03.2026
815
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
950
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
770
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
22.03.2026
21:51
387
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
789
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
522
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
640
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
668
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
719
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
685
Horoscopul zilei 22.03.2026
811
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
945
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
766
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
938
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
896
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
1068
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
962
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
1197
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
912
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
956
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
1106
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
1175
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
1055
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
981
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
1060
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
1082
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
1112
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
1040
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














