Stiri

MDED și industria HoReCa discută soluții pentru un cadru de reglementare mai clar și predictibil

Actualitate 30.09.2026 17:19 Vizualizări239
MDED și industria HoReCa discută soluții pentru un cadru de reglementare mai clar și predictibil

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a organizat o ședință de lucru cu reprezentanții Asociației MĂR. În cadrul întâlnirii au fost discutate principalele provocări cu care se confruntă industria HoReCa, precum și soluțiile necesare pentru instituirea unui cadru de reglementare mai clar, coerent și predictibil.

Ședința a fost condusă de secretara de stat a MDED, responsabilă de domeniul turismului, Alina Dandara. La discuții au participat reprezentanți ai Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, precum și ai ministerelor și instituțiilor publice care au atribuții în domeniile relevante pentru activitatea industriei HoReCa.

Printre temele abordate s-au numărat predictibilitatea cadrului fiscal și aplicarea prevederilor fiscale, drepturile de autor, programele de sprijin destinate afacerilor, taxele de mediu și cele locale, utilizarea ambalajelor de unică folosință, dar și simplificarea procedurilor administrative și a evidenței contabile.

Un subiect important a fost și forța de muncă. Participanții au analizat posibilitățile de stimulare a angajării și menținerii tinerilor în industria HoReCa, inclusiv prin valorificarea instrumentelor existente pentru sprijinirea persoanelor aflate la început de carieră.

„Guvernul își propune să creeze condiții în care antreprenorii să poată investi, să se dezvolte și să creeze locuri de muncă într-un cadru previzibil. HoReCa este o componentă importantă a economiei și a ecosistemului turistic, cu impact direct asupra investițiilor, ocupării forței de muncă și dezvoltării regionale. Pentru HoReCa, acest lucru este cu atât mai important cu cât sectorul este strâns legat de dezvoltarea turismului, de economia locală și de atractivitatea Republicii Moldova ca destinație. Vom continua dialogul cu industria și vom examina, împreună cu instituțiile competente, soluțiile necesare pentru îmbunătățirea cadrului de reglementare și dezvoltarea programelor de finanțare a afacerilor din domeniu”, a declarat secretara de stat Alina Dandara.

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării va continua dialogul cu reprezentanții industriei și coordonarea interinstituțională pentru examinarea propunerilor formulate în cadrul consultărilor. Instituția urmează să identifice măsuri concrete, proporționale și mai predictibile pentru mediul de afaceri.

Autoritățile își propun astfel să susțină dezvoltarea sectorului HoReCa, să reducă dificultățile administrative și să creeze condiții mai favorabile pentru investiții, angajare și extinderea afacerilor din domeniu.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.15 1 USD 17.76 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40 Curs BNM din 30.09.2026
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri