Mărturia unui fotbalist, în vârstă de 20 de ani, infectat cu coronavirus: „Atunci mi-a fost cu adevărat frică pentru prima oară!”
2022
Luca Kilian în vârstă de 20 de ani a fost primul fotbalist din Germania infectat cu COVID-19. Apărătorul lui Paderborn a explicat cum a început totul, cum s-a simțit și ce înseamnă noul coronavirus pentru un tânăr.
Pe 10 martie a pornit totul, cu o mică iritare a gâtului, dar nici măcar nu tușeam. A doua zi m-a durut capul, dar am continuat să mă antrenez. Apoi, pe 12 martie, am avut primele bufeuri şi am vorbit cu medicul echipei, care mi-a făcut un test.
Apoi, o zi mai târziu, a devenit totul mai violent. Aveam febră puternică şi tremurături serioase. În acel moment, mi-a fost cu adevărat frică pentru prima oară”, a explicat Kilian, pentru publicația germană Westfalen-Blatt, citată de Digisport.ro.
Fotbalistul îi sfătuiește pe oameni să nu trateze superficial COVID-19 și atrage atenția că persoanele vulnerabile sunt în mare pericol.
„Pot acum să împărtăşesc experienţa mea: sunt sportiv şi în formă fizică bună, dar a trebuit să lupt din greu contra acestui virus. Pentru cei cu altă patologie, asta le poate pune viaţa în pericol.
Stați acasă câteva săptămâni și cumpărați doar ce aveți nevoie. Păstrați distanța între voi și nu mergeți la petreceri. Doar așa putem combate coronavirusul”, a zis Luca Kilian.
Pe 23 martie, în Germania existau 27.289 de persoane infectate cu COVID-19. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.416 cazuri și 21 de decese. În total, 115 germani au murit din cauza noului coronavirus.
14.11.2025
20:02
15489
,,Sunt o rușine!" Selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso, nu s-a abținut deloc, după scenele cum rar se văd de la Chișinău
24.10.2025
07:26
9375
Încă o medalie de AUR pentru R. Moldova la Campionatul Mondial de lupte din Serbia. Alexandrin Guțu a dominat competiția la categoria de 82 kg
23.10.2025
10:59
7529
VIDEO // Imagini DRAMATICE de pe frontul din Ucraina. Lozinca rușilor „cвоих не бросаем” - doar un mit. Așa arată și se simte iadul pentru soldații ruși, trimiși de Putin pe „insulele morții”
21.09.2025
18:17
12837
Exemplu pentru NAȚIONALA de fotbal a R. Moldova. Cum a reușit Uzbekistan să se califice la PRIMUL său Campionat Mondial: Povestea uriașului proiect sportiv din spatele acestui succes
11.09.2025
13:31
11081
Sergiu Cleșcenco a DEMISIONAT de la naționala de fotbal a R. Moldova, deși prima reprezentativă mai păstrează șanse teoretice de a ajunge la Campionatul Mondial din 2026
11.09.2025
09:00
9999
Maestrul Ion Caras, la 75 de ani: Fotbalul este mai curând o artă
10.09.2025
12:35
10198
Agentul FIFA, Leonid Istrati, dă de pământ cu jucătorii naționalei după RUȘINEA cu Norvegia: „Aseară, după 1-11, lumea a văzut ce văd eu zilnic: se cred mari vedete și cer contracte ca în Premier League, dar nu pot face un sprint...”
10.09.2025
09:18
10091
VIDEO // Norvegienii au marcat 12 GOLURI și au câștigat cu 11-1 în fața NAȚIONALEI de fotbal a R. Moldova. Selecționerul Cleșcenco se gândește la DEMISIE, după dezastrul de la Oslo
10.09.2025
20:55
10054
Mărturia portarului Cristian Avram, demolat de Haaland&Co cu 11-1: „Am vorbit cu Erling după joc. Știți ce mi-a zis?”
28.08.2025
16:25
12313
VIDEO // Legendarul Oleksandr Usyk, campion MONDIAL absolut la categoria grea, vizită în R. Moldova. Ucraineanul a făcut o baie de mulțime în fața Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale
24.08.2025
19:10
11443
Aur pentru R. Moldova la Milano. Serghei Tarnovschi, campion MONDIAL pe distanța de 5 000 metri
22.08.2025
17:17
11016
VIDEO // Serghei Tarnovschi, MEDALIE la Campionatul Mondial de la Milano, Italia
07.02.2026
14:00
223
Dronă de tip Gerbera descoperită în raionul Drochia, fără încărcătură explozivă
07.02.2026
13:37
314
Dronele ucrainene au incendiat o fabrică rusă de combustibil pentru rachete, reducând capacitatea de atac aerian a Moscovei
07.02.2026
12:49
286
Bărbat din Ohio, urmărit penal după ce a amenințat cu moartea vicepreședintele JD Vance și reținut cu materiale pornografice cu minori
07.02.2026
12:22
436
Zelenski respinge orice înțelegere SUA-Rusia privind războiul fără participarea Ucrainei
07.02.2026
10:08
484
Atac masiv al Rusiei asupra rețelei electrice din Ucraina lasă țara în beznă, în plin val de ger
07.02.2026
07:54
462
Horoscopul zilei 07.02.2026
07.02.2026
07:24
506
Pacient din SUA menținut în viață 48 de ore fără plămâni, cu ajutorul unui sistem artificial, până la dublul transplant pulmonar
07.02.2026
06:39
419
Trump susține că Iranul vrea „foarte mult” un acord cu SUA după discuțiile recente
07.02.2026
06:34
582
Zelenski cere acțiuni imediate pentru întărirea apărării antiaeriene și refacerea infrastructurii energetice a Ucrainei
07.02.2026
01:35
838
Washingtonul presează pentru acord de pace Rusia–Ucraina până în martie și scrutin cu referendum în Ucraina în luna mai
06.02.2026
23:28
1002
ULTIMA ORĂ // Premierul Alexandru Munteanu trimite ARMATA pe străzile Chișinăului
06.02.2026
21:18
750
Ofensiva rusă pe front încetinește după blocarea terminalelor Starlink folosite ilegal de armata lui Putin
06.02.2026
20:30
684
Sâmbătă, 7 februarie 2026: vreme mai blândă și mai uscată în Republica Moldova
06.02.2026
20:03
809
Maia Sandu, reacție la raportul Congresului SUA: libertatea de exprimare nu apără conturile false și manipularea online
06.02.2026
18:43
761
Bruxelles lovește în petrolul lui Putin: al 20-lea pachet de sancțiuni UE interzice serviciile maritime pentru exporturile rusești
06.02.2026
17:58
784
Rusia condiționează negocierile nucleare multilaterale de participarea Marii Britanii și Franței, în timp ce SUA presează China, iar Beijingul refuză
06.02.2026
16:51
677
Moldova lansează platforma www.studyin.md pentru a atrage mai mulți studenți străini în universitățile sale
06.02.2026
16:12
723
Cuplu ucis în propria casă și copil rănit în atacurile cu drone rusești din Zaporojie: 517 lovituri în 15 localități, adăpost de câini și mii de consumatori lăsați fără curent
06.02.2026
14:54
689
Moscova și Kiev continuă negocierile „foarte complexe, dar constructive” de la Abu Dhabi, după primul schimb de prizonieri din octombrie
753
Procuratura Generală își trasează prioritățile pentru 2026: consolidarea procuraturilor teritoriale, specializarea procurorilor și protejarea drepturilor omului
06.02.2026
12:19
833
Parlamentul blochează moțiunea simplă împotriva politicilor MAIA, pe fundalul creșterii exporturilor agroalimentare către UE
06.02.2026
12:07
950
Adjunctul șefului GRU, generalul Vladimir Alekseiev, împușcat într-un bloc din Moscova și spitalizat; autorul atacului, deocamdată neidentificat
06.02.2026
11:56
866
Investițiile au crescut cu 22%, 64.000 de locuri noi de muncă și reforme pro-europene anunțate de Ministerul Dezvoltării Economice pentru 2026
06.02.2026
11:27
768
Laboratoare STEAM ultramoderne în nouă școli model din Moldova, modernizate cu finanțare de la Uniunea Europeană
06.02.2026
09:47
6755
Investițiile imobiliare în România sunt o metodă legală de a evita anularea documentelor românești
Dronă de tip Gerbera descoperită în raionul Drochia, fără încărcătură explozivă
Dronele ucrainene au incendiat o fabrică rusă de combustibil pentru rachete, reducând capacitatea de atac aerian a Moscovei
Bărbat din Ohio, urmărit penal după ce a amenințat cu moartea vicepreședintele JD Vance și reținut cu materiale pornografice cu minori
Zelenski respinge orice înțelegere SUA-Rusia privind războiul fără participarea Ucrainei
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
16.99
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














