Mariah Carey, spectaculoasă într-o rochie care cântărește 20 de kilograme: „A fost nevoie de șase bărbați ca să mă coboare de pe scări!
3025
„All I Want for Christmas Is You” este piesa pe care o fredonează oameni din toate colțurile lumii în preajma Crăciunului, iar Mariah Carey, renumita cântăreață, este în centrul atenției în această perioadă, întrucât susține numeroase concerte.
În vârstă de 52 de ani, Mariah Carey a făcut furori de curând, când a fost difuzată emisiunea specială ”Mariah’s Christmas: The Magic Continues”, în cadrul căreia artista a ales să poarte o rochie superbă, cu un decolteu adânc și cu un șliț pe măsură, ce i-a lăsat la vedere picioarele. Ce n-au știut până acum fanii ei a fost faptul că rochia a cântărit nu mai puțin de 20 de kilograme.

Semnată de casa de modă Dolce&Gabanna, creația spectaculoasă a fost decorată cu aur.
„Vrei să știi ceva? A fost nevoie de șase bărbați pentru a căra trena acestei rochii și pentru a mă da jos de pe scări”, i-a mărturisit artista în cadrul emisiunii moderată de Lorraine.

De asemenea, aceasta a continuat șirul mărturisirilor: „Acesta nu sunt mărgele obișnuite. Pietrele în sine erau gigantice, pe cât de frumoase, pe atât de strălucitoare. Era frumoasă, dar mi-a fost greu s-o port. A fost nevoie de 250 de ore de muncă pentru realizarea ei.”
Mariah Carey a avut probleme cu greutatea
Mariah Carey a trecut de-a lungul timpului prin schimbări incredibile de greutate. În urmă cu opt ani, în perioada sarcinii, artista a luat în greutate nu mai bine de 30 de kilograme, după cum a declarat ea.
Artista a întâmpinat o mulțime de dificultăți, fiind nevoită și să stea la pat o bună perioadă. Repausul a lăsat semne vizibile pe corpul ei, care a luat mult în greutate.
„După ce am început dietă, am pierdut peste 15 kilograme. Am avut o sarcină foarte grea. Am fost nevoită să stau în pat, dar până şi odihnă era dureroasă. Am învăţat foarte multe în perioada de sarcina, urmărind schimbările care se petrec în corpul meu”, spunea artista la un moment dat.
Ulterior, însă, ea a urmat o dietă strictă, Jenny Craig, ce implică consumarea unor tipuri de alimente, precum fasole neagră, linte, varză roşie, conopidă violet, vinete, corcoduşe negre, cartofi şi morcovii mov, struguri roşii şi negri, prune închise la culoare, dude negre, mure şi fragi, mere, smochine, ceapă roşie, afine, busuioc şi ceai de levănţică.
Vedeta a spus că secretul pentru pierderea în greutate este să mănânce puțin și des. Însă,cu toate acestea, cântăreața nu și-a menținut silueta de-a lungul timpului, ci a trecut prin mai multe transformări, scrie peroz.ro.
24.03.2026
20:46
51
Vremea în Republica Moldova pe 25.03.2026: ușoară răcorire, cer mai mult senin
24.03.2026
20:24
53
Breșă de date la Crunchyroll: hackerul susține că a furat milioane de înregistrări din tichetele de suport ale utilizatorilor
179
Epic Games concediază peste 1.000 de angajați din cauza scăderii popularității Fortnite
339
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
251
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
430
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
279
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
17:29
319
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
24.03.2026
17:26
362
Republica Moldova face pas decisiv pentru evaluarea și acreditarea internațională a școlilor doctorale
24.03.2026
17:24
364
FCC oprește importul de routere casnice produse în străinătate, invocând riscuri majore de securitate cibernetică
42
Epic Games concediază peste 1.000 de angajați din cauza scăderii popularității Fortnite
311
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
225
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
386
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
253
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
17:29
298
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
24.03.2026
17:26
341
Republica Moldova face pas decisiv pentru evaluarea și acreditarea internațională a școlilor doctorale
24.03.2026
17:24
345
FCC oprește importul de routere casnice produse în străinătate, invocând riscuri majore de securitate cibernetică
413
FBI instruiește autoritățile din Republica Moldova pentru combaterea criminalității cibernetice și a abuzurilor cu criptomonede
24.03.2026
15:30
400
Moldova lansează Strategia națională pentru transport inteligent: trafic mai sigur și conexiuni europene până în 2040
24.03.2026
15:13
440
Ministrul Energiei, control inopinat la Stația Electrică Vulcănești: ritmul lucrărilor trebuie accelerat pentru a întări securitatea energetică a țării
24.03.2026
15:13
373
Dan Perciun promite acces echitabil la universitățile din Chișinău pentru tinerii din raioanele de est și extinderea programului „Învață în Moldova”
24.03.2026
15:06
436
Studiu IPP: rețeaua școlară din Republica Moldova trebuie reorganizată urgent pe fondul declinului demografic și al școlilor mici din mediul rural
24.03.2026
15:01
361
Agile Robots se aliază cu Google DeepMind pentru a integra modelele Gemini în roboți industriali avansați
432
Terapie modernă pentru Parkinson în stadiu avansat, introdusă la Spitalul Județean Arad, redă mobilitatea pacienților
24.03.2026
14:34
405
Bruxelles confirmă: transporturile din Republica Moldova avansează pe calea integrării europene
24.03.2026
14:28
389
AIPA alocă 65,41 milioane de lei pentru subvenții în agricultură în perioada 16-20 martie 2026
24.03.2026
14:25
456
Guvernul instituie stare de urgență energetică pentru 60 de zile după avarierea liniei Vulcănești-Isaccea
650
Banda de români care fura din bancomate în Marea Britanie, doborâtă rapid cu ajutorul inteligenței artificiale
475
Rogobete: Ambulatoriul de specialitate, „cheia succesului” pentru 70% dintre nevoile medicale ale românilor
24.03.2026
11:22
810
Și-a ucis nepoata cu dizabilități și cumnata în curtea casei din Nisporeni: 20 de ani de închisoare pentru criminalul de 49 de ani
509
Larry Fink, șeful BlackRock: inteligența artificială riscă să adâncească prăpastia dintre bogați și săraci și să alimenteze o nouă bulă pe piețele globale
24.03.2026
07:51
573
Horoscopul zilei 24.03.2026
666
SUA interzic noile routere de internet pentru consumatori fabricate în afara țării, invocând riscuri de securitate națională
749
Estée Lauder negociază o fuziune de 40 de miliarde de dolari cu grupul spaniol Puig, proprietarul Jean Paul Gaultier și Rabanne
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.44
1 RON
3.96
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














