„Manipulare și dezinformare". Deschiderea unei misiuni franceze de apărare la Chișinău presupune prezența unui atașat militar în cadrul Ambasadei Franței
1580
„Manipulare și dezinformare”. Astfel a calificat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, zvonurile amplificate de Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), potrivit cărora în R. Moldova ar urma să fie detașați militari francezi.
„Deschiderea unei misiuni franceze de apărare la Chișinău presupune prezența unui atașat militar în cadrul misiunii diplomatice a Franței. Este o doamnă locotenent, care a activat până acum în sediul misiunii diplomatice de la București. Mai toate ambasadele au atașați militari, avem 10 ambasade în R. Moldova care au atașați militari, deci nu e ceva deosebit”, a explicat Anatolie Nosatîi ieri-seară, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV.
Potrivit demnitarului, acest lucru nu va presupune o prezență militară a francezilor pe teritoriul R. Moldova, la fel precum nu va oferi vreo protecție în caz de escaladare a unui conflict armat în R. Moldova. Și asta pentru că R. Moldova rămâne a fi o țară neutră, conform Constituției.
„În caz de conflict, nu ne va apăra Franța, pentru că suntem o țară neutră. Dar avem multe state prietene, care au spus ferm că nu vor permite ca situația să escaladeze”, a adăugat ministrul.
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă















