09:03:31 17.12.2025
Stiri

Maia Sandu: „Vom pleca când va fi clar că nu avem sprijin”

Politică 04.03.2015 10:40 Vizualizări2192
Maia Sandu: „Vom pleca când va fi clar că nu avem sprijin”

Ministrul Educației, Maia Sandu, susține că decizia de a rămâne și a lucra în Guvernul Gaburici a fost una grea pentru ea.

„Nu este clar care este sprijinul în Parlament pentru acest Guvern și reformele pe care le-am inițiat, mai ales în domeniul educației. Totuși, a fost o decizie a echipei să rămânem, să luptăm și să insistăm să realizăm toate angajamentele pe care ni le-am asumat, până va fi clar că nu mai avem sprijin politic, dacă acest lucru se va întâmpla. E ușor de plecat”, și-a explicat Maia Sandu decizia de a rămâne la minister, în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune.

Totuși, oficialul recunoaște că se așteaptă la o poziție critică din partea PCRM și mai departe.

„Am avut două moțiuni de cenzură în doi ani, de ce nu ar urma și o a treia în al treilea an?”, a întrebat ministra.

Maia Sandu observă însă că Ministerul Educației se află într-o poziție privilegiată față de alte ministere. „Noi am reușit să promovăm Codul Educației în fostul legislativ. Acum urmează să elaborăm cadrul normativ. Sunt lucruri pe care trebuie să le facem la Guvern, unde avem susținere totală”, a mai spus oficialul.

Autor: Mariana Rață
Stiri relevante
Top stiri

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.84 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte