Maia Sandu NU va participa la referendumul din România privind redefinirea familiei. Explicațiile liderei PAS


Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, care deține pașaport românesc, susține că nu va merge la referendumul privind modificarea Constituției României, care va avea loc în zilele de 6 și 7 octombrie curent.
Potrivit liderei opoziției, prin participarea la acest referendum, la care alegătorii sunt chemați să răspundă dacă sunt de acord sau nu ca în Constituție să fie stipulat expres că familia se întemeiază în urma căsătoriei între un bărbat și o femeie, ar face jocul guvernării de la București.
„Eu nu voi merge la acest referendum. Nu, pentru că sunt de părere că este o problemă inventată, pentru a distrage atenția de la subiecte grave, de la subiecte care țin de statul de drept, independența instituțiilor care luptă împotriva corupției și așa mai departe”, a argumentat Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni televizate.
De menționat că majoritatea partidelor din România, inclusiv Partidul Național Liberal, cel mai important partener al PAS și PPDA, susțin organizarea referendumului organizat mâine și duminică.
Pe teritoriul R. Moldova vor fi deschise 35 de secții de votare. Întrebarea supusă referendumului, la care alegătorii sunt chemați să răspundă cu „DA” sau „NU” este: „Sunteți de acord cu Legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?”.









































































