Maia Sandu investește Premiul Reinhard Mohn în dezvoltarea satului natal Risipeni: proiecte de energie verde și modernizări locale în Fălești
1622
Vineri, 18 iulie, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat o vizită de lucru în raionul Fălești. În decursul zilei, șefa statului a discutat cu primarii și autoritățile raionale, a vizitat o afacere locală și a avut întâlniri cu cetățenii din mai multe localități.
În discuțiile cu primarii și autoritățile locale, Președinta Sandu a subliniat importanța dezvoltării regiunilor țării prin investiții semnificative. În cadrul programului „Satul European”, în ultimii patru ani, raionul Fălești a beneficiat de peste 150 de milioane de lei. Astfel, în localitățile Călugăr, Răuțel și Egorovca au fost construite rețele noi de apă; în Izvoare și Pîrlița s-a extins sistemul de iluminat public; iar grădinițele din Chetriș și Mărăndeni au fost renovate și modernizate.
Centru raional duce lipsa de apă potabilă, problemă pe care șefa statului a abordat-o astfel: „Acum se lucrează la finalizarea apeductului început cu zeci de ani în urmă, niciodată finalizat – un proiect de 60 de milioane de lei, care va aduce apă din Prut în orașul Fălești.”
Sistemul medical din Fălești a primit în ultimii doi ani investiții de peste 16 milioane de lei, inclusiv pentru reparația secției de terapie intensivă ATI. În cadrul programului „Farmacie în satul tău”, au fost deschise farmacii în Boocani, Pruteni, Izvoare și Taxobeni.
Cu ajutorul partenerilor europeni, s-a finalizat reabilitarea unui tronson important al drumului Bălți–Fălești–Sculeni, un proiect de 45 de milioane de euro.
În satul Năvîrneț, Președinta a vizitat ferma de bovine a antreprenorului Marin Bîtiu. „Am observat echipamente performante care îi permit să eficientizeze activitatea – investiții realizate cu sprijinul Băncii Mondiale și al statului, în valoare de 14 milioane de lei, acordate sub formă de grant”, a subliniat șefa statului.
La finalul vizitei, Maia Sandu s-a întâlnit cu locuitorii din Scumpia și Risipeni. La Risipeni, locuitorii au salutat lucrările la extinderea rețelei de apă potabilă – un proiect de aproape 9 milioane de lei finanțat prin programul „Satul European”. În paralel, în Scumpia, casa de cultură este renovată, iar drumul spre gimnaziul din localitate va fi reabilitat cu ajutorul programului „Europa este aproape”.
La Risipeni, Președinta Maia Sandu a discutat cu locuitorii despre utilizarea celor 1,9 milioane de lei din Premiul Reinhard Mohn, primit de la Fundația Bertelsmann în februarie 2024. Premiul a fost donat integral satului său natal. Împreună cu primarul comunei și cetățenii prezenți, s-a decis să se aloce fondurile pentru trei proiecte importante: construcția unei centrale fotovoltaice, modernizarea bucătăriei gimnaziului din sat și reparația acoperișului bisericii.
06.04.2026
17:43
236
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
223
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
246
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
409
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
375
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
334
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
401
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
460
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
522
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
545
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
549
Horoscopul zilei 06.04.2026
06.04.2026
17:43
193
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
187
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
211
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
371
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
346
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
310
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
377
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
441
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
505
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
531
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
536
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1017
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
949
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1070
Horoscopul zilei 05.04.2026
1197
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1063
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1495
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1166
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1126
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1129
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1253
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1463
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1349
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1228
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1320
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


















Inapoi














