Maia Sandu, după discuțiile cu Olaf Scholz: „Germania a fost dintotdeauna un partener de încredere pentru R. Moldova. Sprijinirea R. Moldova întărește Ucraina, dar și securitatea întregii regiuni”
1573
Germania oferă R. Moldova susținere constantă și necondiționată pentru parcursul european al R. Moldova și este „un partener de încredere” pentru statul nostru, a subliniat miercuri președinta Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă susținute în comun cu Olaf Scholz, cancelarul german aflat în vizită la Chișinău.
De asemenea, șefa statului a mulțumit Germaniei pentru sprijinul pe care îl oferă Ucrainei, ajutând, în acest mod, și R. Moldova.
„În aceste vremuri dificile, apreciem sprijinul consistent al Germaniei pentru Ucraina. Susținând Ucraina, susțineți și R. Moldova. Republica noastră este astăzi în siguranță datorită rezistenței eroice a Ucrainei. În același timp, sprijinirea R. Moldova întărește Ucraina, dar și securitatea întregii regiuni. Cu misiunea esențială de a pune statul la adăpost, am depus cererea de aderare la UE în martie 2022, iar la o distanță de doi ani, am reușit să lansăm oficial negocierile de aderare la UE. R. Moldova a întârziat prea mult timp să se alăture familiei europene, însă acum facem pași în procesul de aderare și, fiind sprijiniți de partenerii noștri europeni, inclusiv Germania, avem încrederea că vor reuși”, a punctat Maia Sandu.
Potrivit președintei, acum depinde de cetățenii R. Moldova cât de repede vom avansa pe calea integrării europene.
„În pofida provocărilor din ultimii ani, R. Moldova a demonstrat că este un stat care respinge tendințele autoritare și își apără democrația, un stat care vrea să le ofere cetățenilor săi mai multe oportunități pentru dezvoltare și o viață îndestulată în pace, acasă. (...) Acum depinde de fiecare dintre noi, aici în R. Moldova, cât de rapid vom avansa (în parcursul european – n.r.). Este esențial să ne implicăm zi de zi în viața comunității, însă la fel de important este să participăm activ în momentele-cheie, care vor defini soarta republicii și a poporului nostru. Îndemn toți cetățenii R. Moldova, indiferent de preferințele politice, să participe în număr cât mai mare la referendumul din octombrie, deoarece acesta reprezintă cea mai democratică și eficientă formă de exprimare a voinței colective”, a declarat Maia Sandu.
Șefa statului a ținut să enumere proiectele implementate de Germania în R. Moldova, menite să ne apropie de UE.
„Germania a fost dintotdeauna un partener de încredere pentru R. Moldova, fapt pe care îl apreciem foarte mult. Republica Federală Germania este al cincilea partener comercial al satului nostru și al șaptelea cel mai mare investitor, contribuind la crearea a mii de locuri de muncă prin companiile cu capital german care activează în statul nostru. Germania desfășoară proiecte de asistență într-o gamă de domenii precum modernizarea serviciilor publice, abilitarea tinerilor, dezvoltarea serviciilor sociale. De exemplu, sprijinind două mari proiecte de alimentare cu apă, în Chișinău și Cahul, Germania ajută R. Moldova să îmbunătățească viața cetățenilor. Germania a oferit și sprijin financiar Fondului pentru reducerea vulnerabilității energetice în valoare de 40 de milioane de euro în sezonul de încălzire 2022 – 2023, o perioadă foarte dificilă pentru statul nostru. Astfel, aproape 900 de mii de gospodării au beneficiat de subvenții pentru achitarea facturilor la electricitate și căldură. La fel, învățământul dual din R. Moldova este sprijinit de către Germania cu programe de formare profesională, tehnică în Chișinău, Hâncești, Comrat, Bălți, Soroca și alte localități din republică”, a afirmat Maia Sandu.
Parteneriatul moldo-german se extinde și asupra domeniilor esențiale de securitate.
„Cu ajutorul Germaniei, R. Moldova își consolidează reziliența în fața amenințărilor la adresa securității naționale, Germania fiind și principalul contribuitor la Instrumentul European pentru Pace. Germania, alături de Franța și România, este cofondatoarea Platformei de Sprijin pentru R. Moldova, o inițiativă care a contribuit semnificativ la consolidarea capacității noastre de a face față provocărilor din ultimii trei ani. Această platformă care acum devine Platforma de Parteneriat pentru R. Moldova se va întruni pe 17 septembrie”, a adăugat șefa statului.
Aceeași sursă a precizat că R. Moldova își dorește să consolideze parteneriatul cu Germaniei, inclusiv în domeniul energiei regenerabile.
Totodată, Maia Sandu a subliniat că „avem o legătură profundă și la nivel personal cu Germania”, din moment ce „mulți cetățeni ai R. Moldova au găsit în Germania a doua lor casă, contribuind la dezvoltarea ambelor state”: „Prin intermediul lor, legăturile noastre devin și mai puternice”.
Cetățenii R. Moldova își doresc să trăiască în condiții similare cu cele existente în Germania, iar Chișinăul mizează pe sprijinul Berlinului în acest proces de transformare, a continuat președinta.
„Sprijinul vostru ne arată că suntem pe calea cea dreaptă și ne încurajează să mergem înainte”, și-a încheiat mesajul Maia Sandu.
Menționăm că Olaf Scholz a vizitat Republica Moldova anul trecut, pe 1 iunie, când a participat la Summitul Comunității Politice Europene, alături de alți lideri europeni. Totuși, ultima vizită bilaterală a unui cancelar german în Republica Moldova a avut loc acum 12 ani.
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:34
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















