Maia Sandu despre scandalul provocat de Avocatul Poporului: „Nu am avut ocazia s-o cunosc pe doamna Moloșag. Omul şi-a dat demisia şi cu asta s-a terminat”
1975
Preşedintele Maia Sandu se disociază de scandalul cu implicarea fostului Avocat al Poporului, Natalia Moloşag. Şefa statului spune că n-o cunoaşte pe Moloşag, chiar dacă avocata i-a apărat interesele în cadrul unui dosar. Preşedintele Maia Sandu a menţionat că subiectul este depăşit odată cu depunerea cererii de demisie de către Moloşag din funcţia de Avocat al Poporului, notează IPN.
Preşedintele Maia Sandu spune că, deşi, anterior, Natalia Moloşag i-a apărat interesele în cadrul unui dosar cu foştii săi oponenţi politici, nu se cunosc personal. Potrivit Maiei Sandu, de-a lungul carierei sale politice, avocaţii nu şi i-a selectat personal, ci au fost angajaţi de echipa de campanie.
„Eu nu am avut ocazia s-o cunosc pe doamna Moloşag, chiar dacă ea m-a reprezentat într-un caz. Fiind în această luptă politică, au fost multe situaţii în care am avut nevoie de un avocat. În unele situaţii avocaţii erau angajaţi de echipa de campanie sau de partid, nu am cunoscut-o nici până şi nici după”, a spus Maia Sandu joi-seară, în cadrul unei ediţii speciale de la TVR Moldova.
Preşedintele Maia Sandu a mai declarat că, odată cu demisia Nataliei Moloşag, subiectul poate fi considerat epuizat. În acelaşi timp, şeful statului a menţionat că valul de critici cu care a fost tratată Moloşag îi descurajează pe mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova să se angajeze în funcţii publice.
„Răspunsurile doamnei Moloşag nu au fost convingătoare, nu pot să spun dacă a avut sau nu dreptate. După, însă, a fost un val de critici care nu a mai lăsat timp şi loc ca lucrurile să se analizeze şi ca să nu existe o atitudine superficială. Lucrurile s-au întâmplat foarte repede, omul şi-a dat demisia şi cu asta s-a terminat. Cele două principale motive din care oamenii refuză să vină în instituţii publice sunt salariile, unu, oamenii spun că au salarii mai mari în altă parte decât la stat şi, doi, linşajul public. Mulţi oameni spun că nu vor să vină pentru că pentru o greşeală sau pentru o suspiciune de greşeală sunt linşaţi public”, a mai spus preşedintele Republicii Moldova.
Natalia Moloşag şi-a depus ieri cererea de demisie din funcţia de Avocat al Poporului, după ce în spaţiul public au apărut informaţii care au scos la iveală faptul că Moloşag era asistată de un fost client, condamnat la 4 ani de închisoare pentru proxenetism. Moloşag şi-a explicat decizia de a-şi angaja fostul client pe un contract de prestări-servicii în instituţia Avocatului Poporului prin faptul că şi-a dorit incluziunea socială a fostului condamnat.
Moloşag a fost numită de Parlament în funcţia de Avocat al Poporului în luna septembrie curent.
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
03.10.2026
13:49
03.10.2026
13:43
03.10.2026
13:21
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova















