Maia Sandu a făcut ANUNȚUL: Candidează pentru un nou mandat de președinte în 2024. Șefa statului cere Parlamentului inițierea unui REFERENDUM privind aderarea la UE
3131
Președinta Maia Sandu va candida în anul 2024 pentru un nou mandat de șef al statului. Anunțul a fost făcut astăzi, în ziua când se împlinesc trei ani de la depunerea jurământului și preluarea mandatului de șef al statului. Totodată, Maia Sandu a solicitat Parlamentului organizarea unui referendum în 2024, concomitent cu alegerile prezidențiale, în cadrul căruia cetățenii să se expună vizavi de aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană.
„Dragi cetățeni, cu câțiva ani în urmă, am pornit, împreună, pe un drum al transformării R. Moldova într-o țară mai bună. După trei ani de mandat, am reușit să menținem pacea acasă, să întărim independența republicii, să avem o guvernare alături de oameni și să deschidem negocierile pentru aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană. Viitorul nostru este în familia europeană și este necesar să spunem clar - toată țara - ce drum alegem pentru R. Moldova. Solicit Parlamentului să inițieze organizarea unui referendum la toamna viitoare, la care vocea cetățenilor să fie hotărâtoare”, a punctat președinta Maia Sandu.
Șefa statului a subliniat că, pe parcursul mandatului său, și-a asumat să ducă până la capăt misiunea integrării europene.
„Am obținut sprijinul statelor membre pentru acest parcurs și am nevoie de sprijinul vostru, dragi moldoveni, pentru a reuși. Mai avem pași importanți de făcut și mă angajez să continui, dacă îmi veți oferi încrederea pentru un nou mandat în 2024", a conchis Maia Sandu.
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”















