Maia Sandu a dat asigurări la Vilnius că „unica soluție de dezvoltare a R. Moldova este INTEGRAREA în Uniunea Europeană”
2415
„Unica soluție de dezvoltare a țării noastre este integrarea în Uniunea Europeană în vederea asigurării democrației, respectării drepturilor omului și a unui nivel de trai înalt pentru cetățenii țării noastre și realizării reformelor în domenii-cheie, precum sectorul justiției și combaterea corupției”, a declarat astăzi la Vilnius, premierul Maia Sandu, în cadrul întrevederii cu președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda.
Premierul Maia Sandu a apreciat sprijinul politic acordat de Lituania parcursului european al R. Moldova și asistența valoroasă oferită în procesul de realizare a reformelor sectoriale în Republica Moldova.
De asemenea, Maia Sandu și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul oferit de Lituania în perioada crizei politice de la Chișinău și pentru susținerea multidimensională oferită R. Moldova atât în procesele de integrare europeană, cât și în cadrul Parteneriatului Estic.
La rândul său, președintele Gitanas Nauseda a reiterat importanța menținerii dinamicii intense a relațiilor R. Moldova cu instituțiile și statele membre ale UE în vederea continuării agendei de reforme.
Tot astăzi, în cadrul vizitei oficiale pe care o întreprinde în Lituania, Maia Sandu s-a întâlnit cu omologul său lituanian, Saulius Skvernelis.
Maia Sandu a apreciat dialogul politic activ dintre cele două state și a dat asigurări că planul de acțiuni al guvernului se va baza pe implementarea Acordului de Asociere cu UE şi că vor fi întreprinse măsurile necesare pentru a recâştiga încrederea cetăţenilor în instituţiile statului. „Ne-am propus ca în cel mai scurt timp să fie întreprinse un şir de acţiuni menite să asigure o justiţie independentă, cu judecători și procurori profesioniști, să construiască instituții puternice și eficiente în lupta împotriva corupției, dar şi ca toți cetăţenii, mai ales cei cu venituri mici, să simtă o îmbunătățire a nivelului de trai.”, a subliniat şefa Executivului.
De partea cealaltă, Saulius Skvernelis a ținut să evidențieze că Lituania susţine ferm R. Moldova în implementarea Acordului de Asociere, precum și în alte domenii concrete legate de procesul de integrare europeană, sprijinind demersurile țării noastre în capitalele europene. „Republica Lituania este pregătită să susțină o nouă inițiativă de parteneriat european și să ofere asistență R. Moldova în lupta împotriva corupției, implementarea măsurilor de prevenire și combatere a spălării banilor și alte domenii importante”, a punctat prim-ministrul lituanian.
Părțile s-au mai arătat deschise față de continuarea negocierilor pentru semnarea Acordului interguvernamental privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere și a Acordului bilateral privind reducerea taxelor pentru roaming.
Tot în cadrul vizitei sale la Vilnius, Maia Sandu a avut o întâlnire oficială cu președintele legislativului Lituaniei, Viktoras Pranckietis, în cadrul căreia interlocutorii au făcut schimb de opinii în legătură cu fortificarea relațiilor interparlamentare și a schimbului de experiență între legislativele de la Chișinău și Vilnius, evidențiind totodată importanţa schimbului de experiență și preluării bunelor practici europene în ţara noastră.
Premierul Maia Sandu a mai avut astăzi o întrevedere cu Linas Linkevicius, ministrul de Externe al Republicii Lituania. Oficialii au examinat posibilitatea reluării activității Comisiei mixte moldo-lituaniene pentru integrare europeană în cadrul căreia să fie discutate chestiunile care vizează atât integrarea europeană, cât și cooperarea economică.
În această ordine de idei, oficialii au exprimat interes pentru consolidarea cooperării moldo-lituaniene în domeniul promovării şi protejării reciproce a investiţiilor, în domeniul luptei împotriva criminalităţii, în domeniul standardizării, precum și pe dimensiunea combaterii ameninţărilor hibride, fiind propus în acest sens, organizarea unui eveniment al Parteneriatului Estic (PaE) dedicat tematicii securității cibernetice, în toamna anului 2019.
26.12.2025
19:16
1252
Colindători și urători au adus bucuria Crăciunului la Președinția Republicii Moldova
23.12.2025
19:36
2335
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
15:46
1480
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:26
1781
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
11:48
1683
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
22.12.2025
17:48
1258
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
14:37
1887
Maia Sandu stabilește prioritățile de politică externă ale Republicii Moldova, cu focus pe aderarea la UE și parteneriate strategice globale
19.12.2025
19:18
1679
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
2023
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
2524
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
29.12.2025
02:03
265
Trump sugerează o posibilă întâlnire trilaterală SUA-Rusia-Ucraina pentru reluarea dialogului și reconstrucția Ucrainei
29.12.2025
01:52
252
Zelenski subliniază divergențele cu Rusia privind Donbas și posibilitatea unui referendum pentru soluționarea conflictului
29.12.2025
01:17
295
Trump se arată dispus să viziteze Ucraina pentru a sprijini un posibil acord de pace cu Rusia
29.12.2025
00:52
327
Planul de pace aproape finalizat: Zelenski și Trump cad de acord asupra a 90% dintre puncte
29.12.2025
00:31
379
Convorbire telefonică importantă între Putin și Trump despre Ucraina: cooperare și perspective economice pentru soluționarea conflictului
28.12.2025
22:17
422
Discuții de pace: Zelenski și Trump analizează un plan în 20 de puncte pentru încheierea războiului cu Rusia în Florida
28.12.2025
21:48
444
Trump și Putin dezbat viitorul Ucrainei: armistițiul temporar, o soluție riscantă pentru Donbas?
28.12.2025
20:38
509
Trump și Zelenski pregătesc un nou plan de pace pentru Ucraina, după discuții esențiale cu Putin
28.12.2025
18:49
612
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 29 decembrie 2025 - 4 ianuarie 2026
28.12.2025
16:51
535
Moscova continuă atacurile barbare asupra Kievului, în timp ce premierul canadian cere o Rusie cooperantă pentru pace durabilă în Ucraina
28.12.2025
08:30
634
Horoscopul zilei 28.12.2025
28.12.2025
07:38
880
Lavrov acuză regimul Zelenski de lipsă de deschidere în discuțiile pentru pace și acte de sabotaj asupra infrastructurii ruse
28.12.2025
05:20
721
Viitor incert pentru centrala nucleară Zaporojie, între controlul rus și gestionarea internațională
28.12.2025
01:08
758
Canada susține Ucraina cu un ajutor economic semnificativ de 1,8 miliarde de dolari SUA
27.12.2025
22:26
720
Putin acuză Ucraina de tergiversare a păcii în timp ce forțele ruse avansează în Donețk și Zaporizhzhia
27.12.2025
22:09
889
R. Moldova: Vlad Filat rămâne în țară, contestă condamnarea din Franța și mandatul INTERPOL
27.12.2025
21:11
739
28 decembrie 2025: Lapoviță și vânt puternic în Republica Moldova
27.12.2025
19:05
1046
Deputatii ucraineni sub lupa NABU într-un nou scandal de corupție dezvăluit în absența lui Zelenski aflat la discuții cu Trump în SUA
27.12.2025
18:48
905
Arestări masive în Italia: Suspecți de finanțare a Hamas deghizați prin asociații de sprijin umanitar pentru Palestina
27.12.2025
16:13
1033
Vlad Filat, fost premier al Republicii Moldova, căutat internațional după condamnarea în Franța la 2 ani de închisoare
27.12.2025
16:01
906
Zelenski oprește în Canada pentru discuții europene înainte de întâlnirea crucială cu Trump în Florida
27.12.2025
12:36
905
Kim Jong Un subliniază legăturile strânse cu Putin, menționând sacrificiile comune în războiul din Ucraina și intensificarea cooperării militare
27.12.2025
08:05
949
Horoscopul zilei 27.12.2025
27.12.2025
08:01
947
Zelenski își intensifică eforturile diplomatice înainte de întâlnirea cu Trump, discutând cu lideri europeni și NATO despre situația din Ucraina
27.12.2025
06:37
917
Zelenski, deschis la un referendum pentru planul de pace propus de Trump dacă Rusia acceptă armistițiul
27.12.2025
06:34
888
Explozii puternice la Kiev, alerte aeriene extinse în Ucraina
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
19.77
1 USD
16.78
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














