Mai mulți funcționari ai R. Moldova, „speriați” de o scrisoare pe care au primit-o din partea „Comisiei Europene”. Daniel Vodă: „E-mail fals, conținutul scrisorii este fals, nu aparține instituției căreia pretinde că îi aparține”
2337
Numeroși funcționari din R. Moldova au recepționat recent mesaje care pretindeau a fi din partea Comisiei Europene și care aveau atașate scrisori cu pretinse instrucțiuni pentru aceștia.
În scrisoare se arăta, printre altele, că, în contextul demarării negocierilor de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană (UE), funcționarii trebuie să cunoască obligatoriu limba engleză pentru a-și putea continua activitatea în serviciul public.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat astăzi, după ședința Cabinetului de miniștri, că e-mailul respectiv este fals, la fel ca și conținutul scrisorii pe care o avea atașată.
„Conținutul scrisorii este fals, nu aparține instituției căreia pretinde că îi aparține. Toată comunicarea R. Moldova cu UE este realizată pe canale oficiale, toată comunicarea este la vedere... La etapa actuală, am identificat deja toate adresele de e-mail care au recepționat acest spam. Am văzut că este vorba despre atribuirea unei identități false, a fost folosit un e-mail fals pentru această făcătură”, a detaliat Vodă.
Oficialul dă asigurări că toată comunicarea cu instituțiile UE este transparentă și este bazată pe interesul național al R. Moldova. El anticipează că, în perioada următoare, în preajma scrutinului prezidențial și organizării referendumului de integrare europeană, „vom avea mai multe astfel de tentative” de a transmite „falsuri și minciuni pentru a dezinforma cetățenii”.
„Mesajul pentru funcționari este: dacă primiți mesaje pe care le suspectați ca fiind neadevărate, raportați-le la serviciile informatice de specialitate. Dacă alte companii din republică recepționează astfel de spamuri sau alte conținuturi fake, nu ezitați să le raportați, să blocați adresa de pe care au fost transmise și să nu reacționați în niciun fel, în cazul în care aceste fake-uri sunt confirmate”, a recomandat Daniel Vodă.
Aceeași sursă a mai punctat că tentativele de a dezinforma societatea „vor fi curmate din start de autoritățile statului”.
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:34
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















