VIDEO // Imagini din timpul tragediei de la Odesa. Zeci de oameni AU ARS DE VII aici
2037
Aproximativ 40 de persoane, între care şi cinci din Transnistria, au murit, vineri, la Odesa, în confruntările dintre cei care susţin puterea de la Kiev şi cei care se declară proruşi. Cei mai mulți morţi s-au înregistrat într-un incendiu care s-a produs în condiţii încă neclare. De asemenea, sute de oameni au fost răniţi.
Concret, după ce proruşii s-au baricadat în cursul serii în Casa Sindicatelor, clădirea a luat foc în timp ce era asediată de proeuropeni. Anterior, sute de militanţi proruşi au atacat cu pietre, bâte şi lanţuri un grup de aproximativ 1 500 de manifestanţi proeuropeni, în centrul oraşului Odesa.
Ancheta preliminară efectuată de Ministerul ucrainean de Interne arată că militanţii proruşi care s-au baricadat vineri în Casa Sindicatelor din Odesa au dat foc clădirii cu sticlele incendiare pe care le aruncau spre manifestanţi naţionalişti şi proeuropeni, scrie Kyiv Post, citat de Mediafax.
Mai jos, puteţi vedea două clipuri din timpul incendiului:
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
10.10.2026
21:35
10.10.2026
21:31
10.10.2026
20:55
10.10.2026
20:03
10.10.2026
20:01
10.10.2026
19:16
10.10.2026
18:50
10.10.2026
18:47
10.10.2026
16:52
10.10.2026
14:07
10.10.2026
13:52
10.10.2026
13:43
10.10.2026
13:36
10.10.2026
13:21
10.10.2026
11:35
10.10.2026
08:31
10.10.2026
07:05
10.10.2026
04:08
10.10.2026
02:03
10.10.2026
00:32
09.10.2026
23:56
09.10.2026
22:24
09.10.2026
21:03
09.10.2026
20:36
09.10.2026
19:43
09.10.2026
19:28
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Republica Moldova: Șase zboruri neautorizate detectate, inclusiv trei rachete; cinci explozii, fără victime















