Stiri

DOC // MAE de la București a publicat lista secțiilor de votare din străinătate pentru alegerile EUROPARLAMENTARE. În R. Moldova vor fi deschise 36 de VOTARE

Știri 30.04.2019 15:00 Vizualizări1930
DOC // MAE de la București a publicat lista secțiilor de votare din străinătate pentru alegerile EUROPARLAMENTARE. În R. Moldova vor fi deschise 36 de VOTARE

Ministerul Afacerilor Externe de la București a publicat lista secțiilor de votare din străinătate pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European care va avea loc la data de 26 mai 2019, potrivit comunicatului oficial.

Cetățenii români care în ziua votului se află în străinătate vor putea vota la una dintre cele 441 de secții de votare. Acestea sunt organizate în sediile misiunilor diplomatice și consulare ale României, în sediile institutelor culturale din străinătate, în cadrul consulatelor onorifice, dar și în alte locații. Cele mai multe secții de votare sunt organizate în Italia (76), Spania (50), Republica Moldova (36), SUA (31), Marea Britanie (29), Germania (25), Franța (17), Austria (9), Belgia (8).

LISTA SECȚIILOR DE VOTARE

Se arată în comunicat că la acest scrutin Ministerul Afacerilor Externe organizează un număr record de secții de votare. Astfel, prin comparație cu alegerile anterioare pentru Parlamentul European (2014, 2009 și 2007 – când au fost organizate 190 de secții), anul acesta se organizează cu 251 mai multe secții de votare. Comparativ cu referendumul național pentru revizuirea Constituției din 2018 (378 de secții), vor fi organizate 63 de secții în plus, iar în comparație cu alegerile parlamentare din 2016 (417 secții), cu 24 mai multe secții de votare.

Lista secțiilor de votare a fost stabilită pe baza propunerilor misiunilor diplomatice ale României, care au ținut cont de consultările cu comunitățile românești din străinătate, de solicitările acestora de organizare a unor secții noi și de evaluarea modului în care s-au desfășurat procesele electorale anterioare în străinătate.

Reamintim faptul că, potrivit legislației în vigoare, în cadrul acestui scrutin, cetățenii români care sunt înscriși în listele electorale ale altor state membre UE pot să-și exercite dreptul de vot pentru alegerea reprezentanților României în Parlamentul European numai după ce aceștia dau o declarație pe propria răspundere potrivit căreia nu și-au exercitat dreptul de vot la același scrutin pentru membrii în Parlamentul European din statul membru UE în ale cărui liste electorale este înscris.

Pentru a își exercita dreptul la vot, cetățenii români trebuie să dețină un act de identitate românesc valabil.

Alegerile pentru Parlamentul European din perioada 23-26 mai 2019 vor avea loc la 40 de ani distanță de la primele alegeri europene, desfășurate în 1979, fiind marcate de o perioadă în care incertitudinile privind Brexit, discuțiile legate de viitorul Europei și agenda strategică 2019-2024.

Mai mult, alegerile europene vor da startul unei ample negocieri politice în condițiile în care de rezultatele lor va depinde nominalizarea viitorului președinte al Comisiei Europene, care va fi însărcinat să își construiască un nou Colegiu al Comisarilor.

În context, distribuția puterii politice între marile familii europene la nivelul Parlamentului European și a Comisiei Europene va fi relevantă și pentru alegerea noului președinte al Consiliului European.

Sursa: caleaeuropeana.ro

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.08 1 USD 17.44 1 RON 3.82 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri