Lovitură de teatru în cazul de DOPAJ al Simonei Halep. Au cerut majorarea suspendării pentru campioana din România
4422
În perioada 7-9 februarie, au avut loc audierile în procesul de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) dintre Simona Halep (32 de ani) și Agenția Internațională de Integritate în Tenis.
Sportiva a încercat să își demonstreze nevinovăția și să scape de suspendarea de patru ani dictată de ITIA.
În ultima zi a audierilor de la TAS, a avut loc confruntarea dintre Simona Halep și cei de la ITIA. Potrivit stirileprotv.ro, cei de la Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis au susținut în fața instanței că substanța interzisă Roxadustat nu a ajuns accidental în sistemul dublei campioane de Grand Slam.
Din acest motiv, acuzatorii au cerut majorarea pedepsei inițiale. O alegere cel puțin surprinzătoare, având în vedere că ITIA a fost organizația care a decis inițial suspendarea de 4 ani pentru fostul lider mondial.
La TAS, a fost audiat și Patrick Mouratoglou care și-ar fi asumat răspunderea pentru faptul că în organismul Simonei Halep a fost găsită substanța interzisă. Astfel, Simona Halep poate spera la anularea suspendării sau măcar la reducerea pedepsei.
”Nu pot să vă spun absolut nimic despre ce a fost la audiere, dar pot spune că audierea asta mi-a dat șansa să îmi prezint apărarea. Vreau să vă spun că încrederea mea este intactă referitoare la adevăr. Sunt foarte încrezătoare că adevărul va ieși la iveală și se va demonstra că nu am avut intenția de a mă dopa vreodată și nici nu m-am dopat vreodată.
Îmi doresc și aștept cu nerăbradare să mă întorc pe teren. Acolo vreau să fiu și cu siguranță voi încerca să fac tot ce pot. Vom vorbi când voi avea posibilitatea, când voi putea să declar mai multe. O să ne revedem în scurt timp. Nu știe nimeni când va veni verdictul”, a transmis Simona Halep, potrivit euronews.ro.
28.09.2026
11:29
28.09.2026
11:19
28.09.2026
11:08
28.09.2026
10:52
28.09.2026
10:38
28.09.2026
10:31
28.09.2026
10:15
28.09.2026
09:03
28.09.2026
08:54
28.09.2026
08:50
28.09.2026
11:19
28.09.2026
11:08
28.09.2026
10:52
28.09.2026
10:38
28.09.2026
10:36
28.09.2026
10:31
28.09.2026
10:15
28.09.2026
10:03
28.09.2026
10:01
28.09.2026
09:03
28.09.2026
08:54
28.09.2026
08:50
28.09.2026
08:25
28.09.2026
07:45
28.09.2026
01:17
28.09.2026
00:12
27.09.2026
23:22
27.09.2026
23:19
27.09.2026
22:45
27.09.2026
22:17
27.09.2026
22:14
27.09.2026
21:46
27.09.2026
21:11
27.09.2026
20:46
27.09.2026
20:46
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
















