Locul de BASM din România de care puțini turiști au auzit. Este supranumit „Grădina Raiului”
3335
Aici se află „Grădina raiului din Apuseni”, îmbrățișată de culmile stâncoase ale Munților Trascăului, un loc unic din Ardeal, binecuvântat cu evlavie.
Mănăstirea Râmeț – „Grădina raiului din Apuseni” reprezintă un obiectiv turistic situat în inima Munților Apuseni, în județul Alba. „Grădina raiului din Apuseni” este o oază de liniște, îmbogățită cu evlavie și rugăciune, este vegheată de culmile stâncoase ale Munților Trascăului, care oferă priveliști uluitoare cu păduri dese și pâraie limpezi ca lacrima.
Mănăstirea Râmeț este o mănăstire de maici, deși a fost inițial de călugări și o putem vizita în comuna Râmeț, satul Valea Mănăstirii, nu departe de Teiuș (circa 18 kilometri).
Așezământul este printre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe din Transilvania, având prima dată certă anul 1376.
Toponimul Râmeț ar deriva de la Eremit = pustnic, concluzia fiind că a fost întemeiată de călugării retrași în sihăstrie la adăpostul stâncilor de aici.
În anul 1506, mănăstirea a fost luată sub ocrotirea domnitorului Radu Vodă al Țării Românești, care a primit de la regele Vladislav moșia de la Stremț în ținutul Râmeților. Mănăstirea face parte din domeniul Stremț, ocrotită și îngrijită de familii boierești, proprietare ale domeniului.
Mănăstirea și biserica s-au mai aflat sub protecția lui Matei Corvin, ca și a lui Mihai Viteazu, care a refăcut-o și a fost una dintre puține care au rămas ortodoxe în secolul 18, până la distrugerea ei prin tunurile generalului Bukow. Faptul este consemnat într-un limbaj profetic de unul dintre călugări.
Mănăstirea, salvată în 1988
După o nouă distrugere, ca represalii pentru participarea localnicilor la răscoala lui Horea, Cloșca, și Crișan din 1785, biserica este refăcută în 1792. Mănăstirea s-a redeschis la 1940, iar în 1955 sinodul decide transformarea ei în mănăstire de maici. În 1959, este desființată de comuniști, dar maicile revin în 1962, sub „acoperirea” unei secții de covoare, care funcționează și acum.
Puțini au la cunoștință faptul că biserica veche s-a aflat într-o stare de degradare avansată, fiind salvată în 1988, în urma unui proces complicat de ridicare a construcției.
Lăcașul de cult este așezat în valea îngustă și stâncoasă săpată de apa Geoagiului în Munții Trascăului, fiind dominată de pereți de calcar ce se ridică de o parte și de alta a văii.
Mănăsitrea Râmeț atrage călători din toată lumea, care vor să se îmbogățească spiritual și să găsească liniștea interioară. Cei care vizitează mănăstirea pot petrece timp în meditație și rugăciune sau pot discuta cu călugării și maicile pentru a înțelege mai bine învățăturile religioase.
Mănăstirea Râmeț, loc de liniște și meditație, are o atmosferă care îi îmbie pe turiști să se retragă din vacarmul vieții de la oraș și să se conecteze la nivel spiritual mai profund cu natura și Dumnezeu, scrie stiridecluj.ro.
Sursa foto: coltisorderomania.ro
25.06.2026
13:42
25.06.2026
12:38
25.06.2026
09:25
25.06.2026
08:42
25.06.2026
07:53
25.06.2026
07:36
25.06.2026
07:13
25.06.2026
06:46
25.06.2026
06:43
25.06.2026
06:26
25.06.2026
13:42
25.06.2026
12:38
25.06.2026
09:25
25.06.2026
08:42
25.06.2026
07:53
25.06.2026
07:36
25.06.2026
07:13
25.06.2026
06:46
25.06.2026
06:43
25.06.2026
06:26
25.06.2026
05:58
25.06.2026
05:03
25.06.2026
04:04
25.06.2026
03:42
25.06.2026
02:35
24.06.2026
20:50
24.06.2026
20:38
24.06.2026
19:49
24.06.2026
18:49
24.06.2026
17:59
24.06.2026
17:38
24.06.2026
17:34
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
















