„Locțiitorul lui Dumnezeu pe Pământ și-a pus pe genunchi o păturică!” Ipoteză ȘOC, după gestul făcut de Vladimir Putin la PARADA de pe 9 mai. "El, călărețul pe urși, luptătorul cu tigrii siberieni, înotătorul la copcă cu cuțitul în dinți..."!
2804
După ce a firmat că Vladimir Putin va trăi şi se va bucura de susţinerea poporului rus, în ciuda zvonului că ar suferi de cancer, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat parada militară organizată la Moscova, cu prilejul victoriei împotriva nazismului în urmă cu 77 de ani.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, CTP susține că Putin nu are niciun motiv să sărbătorească o posibilă victorie a Rusiei în Ucraina.
„Asta ar fi trebuit să i se spună lui Putin, în cazul, imposibil, că i s-ar fi putut adresa cineva. Cimpanzeul sângeros a dat slavă victoriei Armatei Roșii împotriva nazismului de acum 77 de ani, sărbătorită numai de ruși pe 9 mai.
Dar azi, 9 mai 2022, armata Federației Ruse luptă tot cu „nazismul”, adică cu Ucraina și întreaga lume democratică. De ce nu celebrează generalissimul Putin victoriile de azi și de aici, din Ucraina, asupra „nazismului”? Deoarece nu e niciuna – în afară de omorârea civililor ucraineni, decesul soldaților ruși și distrugerea clădirilor, infrastructurii și monumentelor culturale, măcelarul n-are ce să dea de mestecat rușilor”, a scris Cristian Tudor Popescu.
Jurnalistul l-a ironizat pe președintele rus pe Vladimir Putin după ce s-a învelit cu o pătură de "ziua zictoriei".
„După ce a cuvântat, locțiitorul lui Dumnezeu pe Pământ s-a dus în tribună și și-a pus pe genunchi o păturică ce îl aștepta pe scaun! M-am frecat la ochi. Măcar să fi avut păturică pe genunchi, ca acoperire solidară, toți generalii smochiniți, apparatcikii și agenții FSB din jurul lui, dar nu, el era singurul!
El, călărețul pe urși, luptătorul cu tigrii siberieni, înotătorul la copcă cu cuțitul în dinți! Oricât de frig i-ar fi fost, oricâtă artroză ar avea în încheieturi, oricât de umflată i-ar fi prostata, e peste poate să facă așa ceva! Să apară, în văzul Rusiei și al întregii lumi, ca un bătrânel fragil, bun pentru o casă de sănătate…
Apoi, glorioasa aviație de război a Kremlinului, care trebuia să scrie Z pe cer, plus avionul Apocalipsei cel fără ferestre, blindat la orice șoc, la arme chimice, la radiație termică și nucleară, de unde zeul cimpanzeu va conduce Rusia pentru vecie, n-a apărut deasupra Pieței Roșii, ca de obicei.
Pasămite, condiții meteo nefavorabile, adică cer albastru cu niscai norișori albi. Dacă tot a ținut să ofere bâlciul militar multicolor norodului, în lipsă de victorie, de ce să nu ridice de la sol și mândria Armatei Roșii? Pentru ca, așa cum spunea o cetățeancă din Rusia intervievată pe stradă: „Mi se face pielea de găină când văd măreția Forțelor Noastre Armate!”, a scris CTP.
Vladimir Putin ar fi putut să îi fie teamă de un posibil atentat, susține jurnalistul.
„Nu pot decât să formulez o ipoteză. Așa cum a arătat 11 septembrie 2001, un avion în aer, chiar fără muniție, încărcat cu combustibil, e o armă teribilă. Lansat în picaj asupra tribunei oficiale, poate să-i facă kebab pe toți, în cap cu generalissimul.
Anwar Sadat, președintele egiptean, a fost ucis în 1981, când toată lumea era cu ochii pe sus în timpul defilării militare aviatice, în loja sa, de rafalele jihadiștilor.
N-ar fi deloc de mirare ca Putin să se fi gândit la așa ceva, având în vedere teama lui paranoică de atentat și zecile de arestări și destituiri pe care le-a ordonat în armată și în serviciile secrete – aidoma lui Stalin în ultimii ani ai vieții…”, a concluzionat Cristian Tudor Popescu.
18.12.2025
20:52
377
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
20:49
300
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
285
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
18.12.2025
20:10
280
Noua eră multipolară impune reforme urgente pentru UE: Apelul lui Tony Blair și Jamie Dimon pentru securitate și integrare economică
18.12.2025
19:33
393
Orban respinge ideea utilizării activelor rusești înghețate pentru Ucraina, cerând pași spre pace
18.12.2025
19:10
448
Tusk și Zelenski în apel disperat pentru utilizarea activelor rusești: Europa este la răscruce în sprijinul Ucrainei!
18.12.2025
18:48
349
Premierul Alexandru Munteanu impulsionează modernizarea educației la Liceul „Nicolai Tretiakov” din Comrat, susținând inovația și incluziunea prin centre educaționale avansate.
406
Ministrul Vladimir Bolea inspectează șantierele feroviare din sudul țării: progres semnificativ pentru conectivitatea regională
18.12.2025
18:12
340
Ministerul Dezvoltării finalizează planul pentru sprijinirea antreprenoriatului până în 2027
18.12.2025
18:01
344
Programul „Investim în directori” catalizează transformarea managerială în educație: concluzii și perspective de viitor
18.12.2025
20:52
332
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
20:49
262
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
248
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
18.12.2025
20:10
242
Noua eră multipolară impune reforme urgente pentru UE: Apelul lui Tony Blair și Jamie Dimon pentru securitate și integrare economică
18.12.2025
19:33
364
Orban respinge ideea utilizării activelor rusești înghețate pentru Ucraina, cerând pași spre pace
18.12.2025
19:10
424
Tusk și Zelenski în apel disperat pentru utilizarea activelor rusești: Europa este la răscruce în sprijinul Ucrainei!
18.12.2025
18:48
326
Premierul Alexandru Munteanu impulsionează modernizarea educației la Liceul „Nicolai Tretiakov” din Comrat, susținând inovația și incluziunea prin centre educaționale avansate.
385
Ministrul Vladimir Bolea inspectează șantierele feroviare din sudul țării: progres semnificativ pentru conectivitatea regională
18.12.2025
18:12
323
Ministerul Dezvoltării finalizează planul pentru sprijinirea antreprenoriatului până în 2027
18.12.2025
18:01
325
Programul „Investim în directori” catalizează transformarea managerială în educație: concluzii și perspective de viitor
18.12.2025
17:55
316
Ce companii aeriene sunt cu adevărat generoase de Crăciun? Topul operatorilor care permit transportul gratuit al cadourilor în 2025
18.12.2025
17:32
1325
ULTIMA ORĂ, VIDEO // O dronă rusească a DISTRUS un pod care asigură traversarea peste râul Nistru. Activitatea punctelor de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe și Tudora-Starokazacie este sistată
18.12.2025
16:35
438
Regiunea Transnistreană în criză de gaz: stare de urgență economică reînnoită pentru 30 de zile, provocată de blocajul gazelor
18.12.2025
14:41
14571
VIDEO // El este polițistul EROU, care l-a pus la punct pe un locuitor al R. Moldova, care îi cerea să-i vorbească în RUSĂ: „Este necesar să apărăm și să consolidăm valorile naționale, limba ROMÂNĂ, deoarece acestea ne definesc identitatea”
18.12.2025
14:30
519
Protest în forță al fermierilor la Bruxelles: tunuri cu apă și gaze lacrimogene în plină reuniune a liderilor UE
18.12.2025
13:23
547
Noua centură a orașului Vulcănești îmbunătățește siguranța și conectivitatea regională
18.12.2025
13:06
514
Nicușor Dan sprijină toate opțiunile de ajutor financiar pentru Ucraina, discuțiile încep de la activele rusești blocate în Europa
18.12.2025
12:24
590
Investiții de 130 milioane euro în sectorul zahărului din Moldova: o întâlnire crucială pentru dezvoltare economică și sprijin agricol strategic
18.12.2025
11:37
859
Un bărbat din Căușeni și-a INCENDIAT propria MAMĂ. Cea care i-a dat viață era țintuită la pat și nu avea cum să scape după ce a fost stropită cu 5 litri de benzină
18.12.2025
09:45
526
Întâlnire decisivă la Bruxelles: UE caută soluții pentru a finanța Ucraina, Belgia cheie în planul privind activele rusești înghețate
18.12.2025
08:17
714
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
18.12.2025
08:09
646
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
18.12.2025
07:52
645
Horoscopul zilei 18.12.2025
18.12.2025
07:25
630
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
18.12.2025
06:38
770
Atac cu drone în portul Rostov-pe-Don: Trei persoane și-au pierdut viața în urma incidentului tragic din Marea Azov
Bani de la Guvern pentru cetăţenii români din alte state. Cine poate primi acest ajutor
Aproape 300 de cetățeni ai R. Moldova, repatriați din SUA
ORAR // MAEIE: Săptămâna viitoare vor fi repatriați încă 1 440 de cetățeni cu opt curse charter din Franța, Turcia, Cipru, Rusia, Norvegia, Marea Britanie și Italia
Flux de peste jumătate de MILION de persoane la frontieră, de la instituirea Codului galben de COVID-19 în R. Moldova: „Nu s-a reușit a stopa virusul”
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.91
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














