Lobby în Parlament pentru anumite restaurante din Chișinău? Ce anunț a făcut Legislativul
2088
moldovacurata.md Secretariatul Parlamentului a publicat în aceste zile un anunţ privind achiziţionarea serviciilor de deservire a delegațiilor oficiale pentru anul 2016, prin care stabilește criterii specifice, ceea ce poate însemna că achiziția este destinată unui anumit restaurant. Experţii în achiziţii publice spun că instituţia încalcă prevederile Legii privind achiziţiile publice, deoarece prin criterii specifice sunt favorizaţi câţiva agenţi economici, fiind înlăturate din concurs alte restaurante, potenţiale participante la tender.
Cel care stabilește condițiile pe care trebuie să le întrunească eventualul câștigător este grupul de lucru creat din reprezentanții Secretariatului Parlamentului. Instituţia cere ca primul restaurant de la care doreşte să achiziţioneze servicii să fie situat în sectorul Botanica al capitalei. Nu o spune direct, dar impune anumite criterii de amplasare. Aceste condiţii pot fi comparate cu textele din pliantele de promovare: „situat la marginea estică a Chișinăului (porțile orașului), cu mai multe terase care deschid o frumoasă priveliște asupra pădurii și grădinilor. Decorul interior creează atmosfera timpurilor străvechi, larg sortiment de preparate culinare tradiționale și bucătărie europeană. Capacitatea de locuri – de la 2 invitați până la 20, parcaj auto, garderobă, grup sanitar, sisteme de climatizare și ventilație în spații de servire”.
Tatiana Savva, expertă în achiziţii publice de la Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, spune că aceste criterii impuse de Secretariatul Legislativului sunt ilegale. „Minunat, trebuia în cerere să mai fie indicat numele restaurantului „Popasul Dacilor”, fiindcă acest local este în zona respectivă. Nu se procedează aşa, deoarece de la început sunt restricţionaţi alţi participanţi”, spune experta.
Pentru ce alte restaurante mai optează Parlamentul de la Chișinău, aflați pe portalul moldovacurata.md.
17.12.2025
20:57
617
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
444
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
473
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
13:52
530
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
16.12.2025
20:28
679
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
16:19
731
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
15:43
721
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
15.12.2025
20:29
875
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
17:40
903
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
14:37
847
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
10:44
970
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
14.12.2025
19:01
1300
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
17.12.2025
22:36
429
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
17.12.2025
20:57
611
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
17.12.2025
19:02
534
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
441
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
469
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
548
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
457
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
539
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
530
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
614
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
684
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
453
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
15:24
487
Moldova ia atitudine împotriva corupției la Conferința ONU din Qatar: Dialoguri cheie și cooperare internațională în prim-plan
17.12.2025
15:00
799
Lukașenko îndeamnă Ucraina să evite provocarea Rusiei, în timp ce Zaharova întreabă cum s-a ajuns lângă „ursul adormit”
17.12.2025
14:21
548
Fosta președintă a unei filiale a partidului „Șor” condamnată la închisoare pentru finanțare ilegală de către un grup criminal organizat
17.12.2025
13:57
643
Guvernul propune modificări esențiale în Codul urbanismului pentru a facilita înregistrarea construcțiilor și eliminarea restricțiilor temporale
17.12.2025
13:52
528
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
17.12.2025
13:46
561
Banca Europeană sprijină extinderea și modernizarea drumurilor-cheie din Moldova cu 300 milioane de euro
17.12.2025
13:38
494
Guvernul optimizează distribuirea fondurilor pentru întreținerea drumurilor naționale în 2025
17.12.2025
13:24
484
Moldova și Suedia fac pași pentru un nou acord în transportul rutier de călători și mărfuri
17.12.2025
13:03
654
Foști judecători implicați în megadosarul „Laundromat” condamnați, dar scăpați de pedeapsă din cauza expirării termenului legal
17.12.2025
12:37
528
Carolina Novac prezintă la Cipru viziunea Moldovei pentru tranziția către energie cu emisii reduse până în 2030
17.12.2025
11:46
569
Guvernul finanțează dezvoltarea creșelor pentru părinți activi în muncă în cadrul noii ediții a programului național
17.12.2025
11:46
546
Moldova sprijină IMM-urile: 12 comunități de energie verde în patru țări pentru facturi mai mici și afaceri sustenabile
17.12.2025
11:38
594
Rămășițele unor drone ucrainene au provocat un incendiu la o rafinărie și au avariat rețele electrice în regiunea Krasnodar, Rusia
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.91
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














