VIDEO // Dezvăluiri despre averea „IMPRESIONANTĂ” a noului ministru de Finanțe, Pușcuța, și acțiunile reprobabile acestuia la Serviciul Fiscal de Stat: „Materialele au fost transmise la Procuratură”
5151
Tribuna
Președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Chiril Moțpan, acuză faptul că noul ministru al Finanțelor din Guvernul Chicu, Serghei Pușcuța, ar reprezinta „un pericol la adresa securității economice a R. Moldova”.
Moțpan a prezentat astăzi, într-o conferință de presă susținută la Parlament, mai multe informații legate de averile impresionane ale lui Pușcuța și ale rudelor sale, dar și despre presupuse ilegalități comise la Serviciul Fiscal de Stat, unde a activat până acum.
Potrivit lui Chiril Moțpan, averea lui Pușcuța se ridică la aproape un milion de euro și dânsul, în calitate de bugetar, nu ar prea avea cum s-o justifice. Totodată, numai în perioada anilor 2015 - 2018, Pușcuța ar fi achiziționat 500 de hectare de teren agricol în raionul Drochia, iar cumnatul său - Eduard Ababii, actual membru al Curții Constituționale, 150 de hectare.
Deputatul l-a mai acuzat pe Pușcuța, care a deținut funcția de șef al Serviciului Fiscal de Stat din februarie 2016, că și-ar fi angajat doi fini de cununie în această instituție și că ar fi admis „abuzuri, scheme de corupție, evaziune fiscală, protecționism, estorcare de mită de la agenții economici” etc.
Chiril Moțpan a anunțat că materialele deținute de Comisia parlamentară în privința lui Pușcuța, un raport de 40 de pagini cu informații în mare parte secretizate, au fost trimise la Procuratura Generală și i-au fost prezentate președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, cu „două-trei zile” înainte de învestirea Guvernului Chicu. Pe socialiști, însă, nu i-ar fi interesat „integritatea” lui Pușcuța, care ar fi un apropiat al lui Igor Dodon.
Noul ministru al Finanțelor nu a comentat acuzațiile lui Chiril Moțpan.
Menționăm că, potrivit declarației de avere a lui Pușcuța pentru anul 2018, familia acestuia a obținut în anul trecut venituri importante, de peste 3,816 milioane de lei în total.
Peste 1,5 milioane de lei au fost obținute din darea în arendă a numeroaselor terenuri agricole pe care le deține familia Pușcuță, iar altele 1,567 de milioane de lei - venituri din vânzarea unor terenuri.
CITIȚI și DOC // Apărare „de MILIOANE”: Un ministru din Guvernul Chicu are afacere bănoasă și o pensie de aproape 12 mii de lei pe lună. Ce avere declară noul premier
Din salariul de la SFS, Pușcuța a obținut 322 632 de lei, plus încă 300 de mii de lei din vânzarea unui automobil.

Printre numeroasele proprietăți imobile, Pușcuță are un apartament de 93,8 metri pătrați, un garaj și o „Skoda” din anul 2018, procurată cu peste 556 de mii de lei.
31.03.2026
20:59
399
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
13:32
589
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:36
612
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
09:58
695
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
30.03.2026
18:02
772
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:16
774
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
15:45
676
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:07
723
31 martie, ultima zi pentru depunerea ofertelor la licitația pentru noile parcuri eoliene cu stocare a energiei în Republica Moldova
30.03.2026
12:04
1022
Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30.03.2026
07:03
1109
Proiect STRATEGIC pentru transportul feroviar: Tronsonul Chișinău – Ungheni va fi electrificare și va permite viteze de 140 km/h
01.04.2026
00:10
258
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
394
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
385
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
346
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
339
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
569
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
527
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
586
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
543
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
609
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
658
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
652
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1327
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
576
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
693
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
710
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
693
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
802
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
792
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
631
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
766
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
734
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
745
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
701
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
771
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














