VIDEO // Ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, anunță că în R. Moldova au ajuns aproape 2 000 de refugiați ucraineni: Centre de triere direct la frontieră
2444
Ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, a anunțat că, până la ora 11.30, în R. Moldova au ajuns circa 1 900 de refugiați din Ucraina, fiind vorba de familii întregi, iar cinci persoane au solicitat protecția statului nostru.
În cadrul unei conferințe de presă susținute la minister, Revenco a anunțat instalarea unor centre de triere direct la frontieră și suplimentarea personalului din punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene, pentru a fluidiza fluxul sporit de persoane înregistrat la această oră.
Unii dintre ucrainenii veniți în R. Moldova spun că merg la rude și se pot acomoda pe cont propriu, alții vor să ajungă în UE, iar statul nostru este gata să cazeze câteva zeci de mii de refugiați, cu sprijinul organizațiilor internaționale.
Centrul de plasament al Biroului pentru Migrație și Azil este pregătit să primească persoane care vor solicita asistență, a spus ministra.
Totodată, în dimineața zilei de astăzi a fost activat Centrul național de coordonare integrată a situațiilor în domeniul ordinii publice, care va funcționa 24 din 24 de ore.
Aici sunt delegați reprezentanți ai tuturor structurilor subordonate MAI care vor monitoriza în regim real situația în regiune și în republică, pentru a ajuta autoritățile să ia deciziile necesare.
„A fost sporită prezența echipajelor de patrulare, nu numai lângă punctele de traversare a frontierei, dar și pe drumurile naționale, astfel încât să ne asigurăm că ordinea și securitatea publică este sub control”, a declarat ministra.
Briefingul de presă susținut de ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco:
10.11.2026
11:59
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















