LISTĂ // Iurie Mahovici, Mircea Ciobanu, Vali Boghean sau Constantin Cheianu, printre LAUREAȚII Premiului Național pentru anul 2022
1272
Guvernul de la Chișinău a aprobat astăzi decizia cu privire la decernarea Premiului Naţional pentru anul 2022 care conține o listă cu opt personalități din diferite domenii ce urmează a fi premiate cu câte 100 000 de lei fiecare.
Prim-ministra Natalia Gavrilița a declarat că laureații își vor primi premiile în cadrul unei ceremonii organizate în scurt timp.
Laureațiii Premiului Naţional pentru anul 2022:
Ghenadii Korotcenkov, profesor universitar, doctor habilitat în științe fizico-matematice, cercetător științific principal, pentru aportul fundamental în dezvoltarea științei și tehnologiilor, precum și pentru promovarea imaginii Republicii Moldova;
Valentin Celac, doctor habilitat în biologie, conferențiar cercetător, cercetător ştiințific principal, pentru realizări în cercetări științifice, inovații și implementări;
Mircea Ciobanu, scriitor, critic literar, editor de carte, jurnalist, pentru Opera Omnia;
Anatolie Lapicus, pianist, profesor universitar, șef al departamentului pian din cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, solist al Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Maestru în Artă, Artist al Poporului și Iurie Mahovici, pianist, profesor universitar, solist al Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Maestru în Artă, Artist al Poporului, pentru 30 de ani de activitate artistică fructuoasă și realizări ce au împletit inspirația, dorința și profesionalismul, precum și pentru promovarea imaginii Republicii Moldova;
Lidia Bojescu, meșter popular, fondator al Centrului de meșteșugărit cu titlul model „Atelier Bojescu”, pentru efortul de salvare și perpetuare a tradiției cusutului costumului popular și a artei meșteșugărești;
Valeriu Bogheanu, compozitor, muzician, instrumentist și producător, pentru dedicație și muncă prodigioasă în domeniul culturii, contribuție la promovarea valorilor moral-spirituale și succesele remarcabile în activitatea profesională;
Constantin Cheianu, scriitor, jurnalist, autor și prezentator, pentru Opera Omnia.
Menționăm că Guvernul acordă anual până la 10 premii naționale personalităților cu realizări în diverse domenii, decernate de regulă în cadrul evenimentelor organizate de Ziua Independenței Republicii Moldova.
21.02.2026
21:31
243
Asasinate pregătite în Ucraina: patru din cinci suspecți reținuți în R. Moldova, plasați în arest preventiv
21.02.2026
20:59
275
Cer mai senin și temperaturi în creștere duminică, 22 februarie 2026
21.02.2026
20:25
276
Gala „Tânărul cercetător” la MEC: elevii premiați pentru promovarea limbilor minorităților naționale în Republica Moldova
21.02.2026
19:59
337
Donald Trump urcă la 15% taxa vamală globală temporară după decizia Curţii Supreme
21.02.2026
19:09
394
Ucrainenii refugiați în Europa, între dorul de casă și imposibilitatea întoarcerii din cauza războiului
21.02.2026
18:57
344
Google avertizează: startupurile „LLM wrapper” și agregatorii de AI riscă să dispară fără inovație reală
21.02.2026
17:39
1610
ULTIMA ORĂ // Mesaj ferm de la București: ,,Anvergura internațională a Maiei Sandu, care arată o determinare și o duritate care uimesc, e mai mare decât cea a lui Nicușor Dan. Acum ar trebui să ne gândim la UNIREA României cu R. Moldova"
21.02.2026
14:21
654
Macron face apel la calm înaintea marşurilor pentru activistul de extremă dreapta ucis în Franţa
569
Cătălina Poiană cere reguli clare și respectarea programului de lucru pentru un sistem de sănătate funcțional în public și privat
21.02.2026
12:42
530
Terapia hormonală la menopauză, confirmată ca sigură: studiu pe peste 800.000 de femei nu arată risc crescut de deces
21.02.2026
21:31
234
Asasinate pregătite în Ucraina: patru din cinci suspecți reținuți în R. Moldova, plasați în arest preventiv
21.02.2026
20:59
268
Cer mai senin și temperaturi în creștere duminică, 22 februarie 2026
21.02.2026
20:25
270
Gala „Tânărul cercetător” la MEC: elevii premiați pentru promovarea limbilor minorităților naționale în Republica Moldova
21.02.2026
19:59
333
Donald Trump urcă la 15% taxa vamală globală temporară după decizia Curţii Supreme
21.02.2026
19:09
391
Ucrainenii refugiați în Europa, între dorul de casă și imposibilitatea întoarcerii din cauza războiului
21.02.2026
18:57
341
Google avertizează: startupurile „LLM wrapper” și agregatorii de AI riscă să dispară fără inovație reală
21.02.2026
17:39
1591
ULTIMA ORĂ // Mesaj ferm de la București: ,,Anvergura internațională a Maiei Sandu, care arată o determinare și o duritate care uimesc, e mai mare decât cea a lui Nicușor Dan. Acum ar trebui să ne gândim la UNIREA României cu R. Moldova"
21.02.2026
14:21
651
Macron face apel la calm înaintea marşurilor pentru activistul de extremă dreapta ucis în Franţa
563
Cătălina Poiană cere reguli clare și respectarea programului de lucru pentru un sistem de sănătate funcțional în public și privat
21.02.2026
12:42
528
Terapia hormonală la menopauză, confirmată ca sigură: studiu pe peste 800.000 de femei nu arată risc crescut de deces
676
Berăriile care folosesc inteligența artificială pentru etichete își revoltă clienții și amenință artiștii locali cu pierderea contractelor
546
OpenAI a blocat contul ChatGPT al suspectului de la Tumbler Ridge cu jumătate de an înainte de masacrul din Canada
21.02.2026
08:38
592
Horoscopul zilei 21.02.2026
652
Cum au ajuns videoclipurile false cu „declinul urban” din Marea Britanie, generate de AI, să domine rețelele sociale
21.02.2026
03:47
747
Startupul indian Sarvam lansează aplicația de chat Indus AI și intră în lupta cu giganții globali pe piața generativă din India
21.02.2026
00:37
927
CIO verifică dacă Gianni Infantino a încălcat neutralitatea politică după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump
20.02.2026
23:57
927
Ungaria amenință să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde pentru Ucraina până la reluarea tranzitului de petrol prin conducta Druzhba
20.02.2026
22:23
745
iOS 26.4, noul update Apple: playlisturi cu AI, podcasturi video, RCS criptat și funcții avansate pentru CarPlay
20.02.2026
20:47
803
Ucrainen condamnat la 5 ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate folosit de muncitori nord-coreeni în companii americane
885
Rogobete declanșează un control național fără precedent pentru medicii care pleacă din spitalele publice la privat în timpul programului
20.02.2026
20:17
1170
Răcire și revenirea ninsorii în Republica Moldova, sâmbătă 21 februarie 2026
20.02.2026
19:26
896
Ce se întâmplă în organism când mănânci câteva cuișoare zilnic?
20.02.2026
18:49
867
Inteligența artificială deschide porți pentru cineaștii independenți, dar riscă să transforme filmul într-o artă tot mai solitară
20.02.2026
18:39
764
Lucid Motors concediază 12% din angajați în timp ce accelerează producția SUV‑ului Gravity și intră pe piața robotaxi
20.02.2026
18:32
733
Trump amenință Iranul cu un atac militar limitat dacă nu acceptă un acord cu SUA
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














