Stiri
Final fericit // Măcinată de tragedia care i-a luat mult prea devreme mama, Viorica nu rezistă alături de tatăl ei în Italia și fuge pentru a se întoarce acasă
Daniela Hadei
Era o fată liniștită dintr-o familie muncitoare. Cu părul blond și ochii albaștri, Viorica era singurul copil la părinți și nu ieșea niciodată din cuvântul mamei. Tata muncea peste hotare, venea acasă doar de sărbători, iar fiica nu îi mai simțea lipsa. Viorica avea 16 ani când a rămas fără mamă. Aceasta plecase până la magazin și nu s-a mai întors acasă. Peste două zile, vecinii au găsit-o fără suflare într-o groapă de la marginea satului.
Moartea soției, bucurie pentru bărbat
Era într-o seară de vară când Viorica a realizat că a rămas singură pe lume. Nu vorbea și nu asculta pe nimeni. Plângea prin colțurile casei. Mama i-a fost luată prea devreme, iar rude apropiate nu avea, era doar tata pe care îl considera un străin. După ce a fost anunțat că a rămas fără soție, bărbatul nu a fost foarte afectat, oricum se gândea să o părăsească. Doar gândul la fiică îl mai reținea de la acest pas.
Lucra de mai mulți ani în Italia, venea acasă doar cu ocazii speciale. Motiva mereu că au nevoie de bani pentru a-i oferi un viitor și a-i crea toate comoditățile fiicei lor. Femeia nu știa însă că străinătatea i s-a dat pe gust lui Vasile. Acesta avea acolo o altă femeie și doi copii de la ea.
Cumătra tatălui, mamă vitregă
A vărsat câteva lacrimi și și-a înmormântat soția. Era așteptat deja în cealaltă parte. Concubina era una dintre prietenele soției și o cumătră de-a familiei. A fost căsătorită de câteva ori, dar fără noroc. În Italia se întâlnea foarte des cu Vasile, lucrau la același stăpân, după care au decis să se mute împreună. Fiind în sat, bărbatul nu a stat mult pe gânduri, i-a perfectat actele Vioricăi și i-a spus că trebuie să meargă cu el în Italia. Că acolo o așteaptă o femeie care îi poate fi o mamă mult mai bună și că vor trăi mult mai bine. Viorica încă nu realiza ce i se spune, nu înțelegea nimic. Ea voia acasă, lângă mama ei. Niciodată nu a vrut să plece peste hotare, o speria străinătatea. Avea prieteni aici, doar aici se simțea cu adevărat în siguranță. În mai puțin de două săptămâni, au părăsit casa din sat. Au lăsat-o în grija unui vecin și au plecat cu gândul de a nu se mai întoarce.
Tata în Italia, fiica fuge în R. Moldova
Din primele zile, Viorica i-a spus tatălui că vrea acasă. Nu avea ochi pentru o altă femeie în locul mamei ei. Mai ales că aceasta avea grijă de cei doi copii ai săi, iar ei nu-i acorda atenție. A stat acolo câteva luni, timp în care plănuia cum să ajungă acasă. A adunat toți banii pe care îi primea zilnic de la tatăl său, și-a luat câteva haine și când nimeni nu era acasă, a pornit la drum. I-a lăsat tatălui un bilețel pe care i-a scris că îl iubește, își cere iertare și că va aștepta în continuare bani de la el, dacă nu, își va purta singură de grijă. Un prieten o aștepta la margine de oraș, tot el a fost cel care a adus-o în R. Moldova. Viorica a mers direct acasă, unde a fost întâmpinată de vecinul lor. Un bărbat frumos, trecut de 30 de ani, necăsătorit.
Vecinul o lasă însărcinată
Tatăl Vioricăi nu s-a așteptat la decizia luată de fiica sa, dar nici nu a insistat prea mult să o întoarcă. Au convenit că el o va sprijini cu bani pentru a întreține casa și a-și continua studiile. Fata era ajută și de vecinul care petrecea foarte mult timp în compania ei. Pe lângă serviciul pe care îl avea, el se ocupa de toate treburile din gospodărie, dar nu-i scăpa din ochi chipul fetei. Zglobie și grijulie, la cei 18 ani împliniți, Viorica îl cucerise pe bărbat. Peste ceva timp, fata află că a rămas însărcinată. Bărbatul a cerut-o în căsătorie, s-au mutat în casa tinerei și împreună își cresc băiețelul.
Viorica este fericită, bunelul se bucură de nepot
Viorica absolvise clasa a XII-a când a rămas însărcinată. Nu regretă nimic, iar soțul o susține în toate. Și-a propus să urmeze o facultate după ce copilul va crește puțin, să aibă o specialitate și să lucreze cinstit. Tatăl fetei este bucuros că are un nepot și abia așteaptă să-l vadă. Speră ca anul acesta să petreacă Crăciunul împreună.
Lipsită de mamă, fuge de la tată și se căsătorește cu vecinul
Viața bate filmul
06.09.2013
09:51
3530

Stiri relevante
17.10.2013
15:56
4323
Nereguli grave depistate în șapte internate
30.08.2013
11:50
3818
Măriuca, fetița cu două mame
16.08.2013
10:06
3701
A ajuns de râsul lumii
09.08.2013
09:42
13142
Copilul care nu a zâmbit niciodată
02.08.2013
09:29
2629
A luptat cinci ani pentru a-și întoarce copilul acasă
12.02.2026
09:29
843
FOTO // A lăsat Italia pentru a dezvolta o AFACERE care să aducă prosperitate pentru localitatea Vadul-Rașcov. „Aș vrea să fac mezeluri ca în Italia, dar în R. Moldova”
29.07.2025
05:52
33643
Născuți pentru a fi MARI: Aceste patru zile de naștere sunt asociate cu destinul către succes. Descoperă dacă data ta e pe LISTĂ
28.07.2025
11:09
32480
„Trimite-mi o poză nud!”- asta înseamnă dacă vezi „NP4NP” în telefonul copilului. Coduri și expresii PERICULOASE - dicționar pentru părinți de adolescenți
26.07.2025
16:43
1725
Bacterie periculoasă, depistată în apele mării din Turcia. Poate provoca infecții grave sau chiar deces
26.07.2025
16:28
1181
O lume nouă. Mai avem trei ani: ce urmează după ce Pământul depăşeşte pragul critic al încălzirii globale de 1,5 grade Celsius
07.07.2025
20:30
4036
FOTO // Un copac a căzut peste un automobil Tesla în sectorul Buiucani al capitalei

Top stiri
13.02.2026
18:28
62
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
13.02.2026
18:12
65
Solidarity Fund sprijină modernizarea agriculturii și dezvoltarea sistemelor informaționale SIPA și AKIS în Republica Moldova
13.02.2026
17:35
270
Cancelarul Merz propune forță nucleară europeană comună și revizuirea clauzei de „asistență reciprocă” a UE, cerând totodată o relație transatlantică reechilibrată și delimitarea Europei de lupta culturală MAGA
13.02.2026
17:33
246
Negocieri SUA-Rusia-Ucraina reluate la Geneva pe 17-18 februarie, în timp ce războiul și presiunile pentru pace continuă
13.02.2026
17:21
250
MAE avertizează românii care călătoresc în Italia: grevă naţională în transportul aerian pe 16 februarie 2026
13.02.2026
17:09
236
Ministerul Energiei revizuiește documentația licitației pentru parcurile eoliene onshore și anunță noile termene de depunere a ofertelor
13.02.2026
16:27
290
Peste 13 mii de locuitori din regiunea transnistreană muncesc oficial pe malul drept al Nistrului, majoritatea în Chișinău
13.02.2026
15:54
309
La Conferinţa de securitate de la München, cartea preşedintelui Finlandei domină vânzările în librăria MSC
13.02.2026
15:10
346
Ministerul Energiei mizează pe tineri pentru modernizarea și securitatea sectorului energetic
13.02.2026
15:02
297
Republica Moldova își promovează universitățile peste hotare prin noua platformă studyin.md
13.02.2026
14:24
332
Atelier la Ialoveni despre soluții digitale inteligente pentru fermieri și protecția culturilor
13.02.2026
14:13
375
Kremlinul confirmă un nou ciclu de negocieri Rusia–Ucraina, posibil la Miami sau Abu Dhabi, „săptămâna viitoare”
13.02.2026
13:21
404
Granturi de până la 1 milion de dolari pentru zootehnie, legumicultură și culturi horticole de nișă prin Proiectul AGGRI
13.02.2026
11:52
498
Grup de șantajiști, prins după ce a extorcat peste 47 000 de euro amenințând cu blocarea conturilor de Instagram
13.02.2026
11:42
576
Merz și Macron deschid în prim-plan conferința de securitate de la München, sub presiunea SUA și a războiului din Ucraina
13.02.2026
10:25
550
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
13.02.2026
10:10
448
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
13.02.2026
09:34
533
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
13.02.2026
09:25
554
Doi angajați ai unei spălătorii auto din Chișinău au furat mașina clientului, au făcut accident și au ajuns în fața judecății
13.02.2026
08:45
650
Marco Rubio, înaintea Conferinţei de la Munchen: Europa vrea să ştie încotro se îndreaptă parteneriatul cu SUA în noua eră geopolitică
13.02.2026
08:31
535
Horoscopul zilei 13.02.2026
13.02.2026
07:59
598
Trump sfidează criticile după videoclipul rasist cu soții Obama și refuză sancționarea vreunui angajat
13.02.2026
07:34
601
Kremlinul își modernizează comunicarea: serviciul de presă al lui Putin folosește inteligența artificială
13.02.2026
06:45
608
Raportul „Under Destruction” de la München avertizează: Europa trebuie să se rupă militar de SUA şi să se pregătească pentru o confruntare prelungită cu Rusia
13.02.2026
06:42
612
Rusia boicotează reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, anunță purtătoarea de cuvânt a MAE rus

Actualitate
Parteneri
Social
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi