16:35:31 30.03.2026
Stiri

Liderii „ACUM” anunță condițiile în care vor semna un acord pe termen lung cu PSRM: Subiectul la care se discută cel mai intens

Politică 15.08.2019 15:19 Vizualizări2047
Liderii „ACUM” anunță condițiile în care vor semna un acord pe termen lung cu PSRM: Subiectul la care se discută cel mai intens

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), premierul Maia Sandu, susține că este „o idee bună” faptul că președintele Igor Dodon va contrasemna eventualul acord de colaborare între blocul „ACUM” și PSRM, pentru că șeful statului va trebui să promulge mai multe lege asumate în acest document încheiat pe termen lung.

Maia Sandu a declarat astăzi la Guvern că acordul trebuie să includă toate „elementele de reformă”, din toate domeniile, lăsând să se înțeleagă faptul că acum discuțiile se focusează pe reforma justiției.

„Justiția este probabil cea mai importantă reformă pe care ne-o propunem și pe care o așteaptă cetățenii. Trebuie să finalizăm discuțiile privind modul în care intenționăm să reformăm justiția și să consolidăm capacitatea instituțiilor de luptă împotriva corupției. Atunci când vom avea această înțelegere finală, sper că în următoarele zile, vom introduce aceste reforme în acordul despre care se vorbește”, a precizat Sandu.

Maia Sandu a oferit exemplul care ține de reforma Curții Supreme de Justiție, instituție ce ar putea avea un număr de membri redus, iar cei care vor ajunge acolo vor trebui evaluați mai întâi de o comisie externă, inclusiv cu reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare. Socialiștii par să nu agreeze această idee și discuțiile s-ar purta anume la acest subiect.

„Vom semna acest acord doar dacă socialiștii își vor asuma edificarea statului de drept și reformarea justiției”, a adăugat liderul PPDA, Andrei Năstase.

Amintim că, ieri, președintele Igor Dodon a anunțat că acordul de colaborare între PSRM și ACUM este gata în proporție de 95% și că documentul ar putea fi semnat săptămâna viitoare.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
30.03.2026 08:40 517 Horoscopul zilei 30.03.2026
29.03.2026 08:20 856 Horoscopul zilei 29.03.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.27 1 USD 17.62 1 RON 3.98 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte