11:17:46 19.01.2026
Stiri

LICITAȚIE // Clădirile Băncii de Economii din toată republica, scoase la VÂNZARE: Sediul central din inima capitalei, estimat la circa 40 de milioane de lei

Economie 22.01.2017 14:30 Vizualizări3134
LICITAȚIE // Clădirile Băncii de Economii din toată republica, scoase la VÂNZARE: Sediul central din inima capitalei, estimat la circa 40 de milioane de lei

Banca de Economii, instituție aflată în proces de lichidare, anunță desfăşurarea, pe 7 februarie curent, a unei licitații cu strigare pentru vinderea a 26 de clădiri, terenuri și garaje care aparțin băncii.

Licitația va avea loc la ora 11.00, pe adresa: mun. Chişinău, str. Columna 115, iar responsabilii propun bunuri în sumă totală de peste 150 de milioane de lei.

Cea mai scumpă clădire scoasă la vânzare este sediul central al BEM de pe str. Columna 115 cu 690 de metri pătrați, aceasta fiind estimată la suma de peste 39,6 milioane de lei, adică puțin peste 57 de mii de lei pentru un metru pătrat. Prețul clădirii de pe str. A. Pușkin 33 din capitală pornește de la 36,7 milioane de lei.

Totodată, sediul din bd. Mircea cel Bătrân, de 828 de metri pătrați, este estimat la peste 24 de milioane de lei, iar cel de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 6 - la peste 16 milioane de lei.

Printre cele mai scumpe sedii din centrele raionale se numără clădirea din orașul Criuleni - 9,5 milioane de lei pentru 989 de metri pătrați.




Dortorii de a participa la licitație sunt obligaţi să achite acontul în mărime de 10% din valoarea de expunere a lotului pentru care se va solicita participarea la licitaţie şi taxa de participare la licitaţie în mărime de 200 de lei – pentru persoane fizice și în mărime de 350 de lei pentru persoane juridice, să prezinte cel târziu cu o zi înainte de petrecerea licitației, până la ora 16.00, la adresa mun. Chişinău, str. Columna 115, anticamera, cererea de participare la licitaţie (care se întocmeşte la bancă conform modelului) și documentul de plată care confirmă depunerea acontului/aconturilor şi taxei de participare la licitaţie. Totodată, aceștia trebuie să aducă copiile actelor care certifică identitatea (buletinul de identitate; certificatul de înregistrare şi extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice; actul de identitate al reprezentantului), documentele care confirmă împuternicirile reprezentantului de a participa la licitaţie din numele şi pe contul persoanei fizice/juridice, de a licita pentru lotul expus la licitaţie, de a semna procesele-verbale ale licitaţiei, contractele de vînzare-cumpărare, actele de predare-primire, şi anume: procura autentificată notarial; hotărârea organului de decizie a persoanei juridice, autentificată notarial, privind participarea companiei la licitaţia respectivă, cu indicarea persoanei ce o va reprezenta, datele de identificare şi împuternicirile acesteia.

Datele Ministerului Finanțelor arată că, până la 1 ianuarie curent, autoritățile au recuperat 868 de milioane de lei din banii fraudați din sistemul bancar, 224 de milioane dintre care de la Banca de Economii.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
19.01.2026 08:23 299 Horoscopul zilei 19.01.2026
18.01.2026 08:39 712 Horoscopul zilei 18.01.2026
17.01.2026 08:24 996 Horoscopul zilei 17.01.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.94 1 USD 17.16 1 RON 3.92 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte