Legătura dintre SALAMURI și cancerul colorectal, demonstrată de autoritățile sanitare din Franța
1938
Autorităţile sanitare franceze confirmă „existenţa unei asocieri între riscul de cancer colorectal şi expunerea la nitraţi şi nitriţi", în special prin intermediul cărnii procesate, într-un aviz publicat marţi, în care se recomandă reducerea expunerii la aceste substanţe prezente în alimente, informează AFP.
Agenţia naţională pentru securitatea sanitară a alimentaţiei (Anses) din Franţa a afirmat că analiza datelor din studiile ştiinţifice publicate pe această temă „se alătură clasificării Agenţiei Internaţionale pentru Cercetarea Cancerului (CIRC)".
În 2015, CIRC, care face parte din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), a clasificat carnea procesată, în special mezelurile, drept cancerigene (categoria 1). Acestea ar favoriza, printre altele, cancerul colorectal, care ucide aproape 18 000 de persoane pe an în Franţa. Nitriţii ingeraţi sunt consideraţi cancerigeni potenţiali (categoria 2A).
Anses „recomandă reducerea expunerii populaţiei la nitraţi şi nitriţi prin măsuri proactive ce vizează limitarea expunerii prin intermediul alimentelor".
Producătorii de mezeluri recurg la nitraţi pentru a prelungi durata de valabilitate a produselor şi pentru a preveni dezvoltarea bacteriilor ce cauzează în special botulismul, o afecţiune neurologică gravă care a fost în mare măsură dată uitării ca urmare a progreselor în domeniul sănătăţii. Aceştia sunt totodată compuşi ce dau şuncii culoarea roz, care este în mod natural gri.
„Deşi reducerea nivelului de aditiv este de natură să crească în mod semnificativ riscul microbiologic” - şi, prin urmare, dezvoltarea unor boli precum salmoneloza, listerioza sau botulismul -, Anses „consideră că poate fi avută în vedere, sub rezerva implementării unor măsuri compensatorii validate pentru controlul acestui risc". Spre exemplu, prin scurtarea termenelor de expirare a produselor sau prin acţiuni în etapele de fabricaţie (măsuri de bioprotecţie în crescătorii şi abatoare), scrie Agerpres.
În timp ce marii producători au lansat deja sortimente de şuncă „fără nitriţi”, agenţia avertizează împotriva soluţiilor de substituţie pe bază de „extracte vegetale” - „aceasta nu constituie o alternativă reală în măsura în care (aceşti substituenţi) conţin în mod natural nitraţi care, sub efectul bacteriilor, sunt transformaţi în nitriţi".
„Aceste produse aşa-numite „fără nitriţi adăugaţi” sau cu „zero nitriţi” conţin aşadar nitraţi şi nitriţi ascunşi”, a subliniat agenţia.
În această iarnă, în Franţa, s-au stârnit dezbateri aprinse între producătorii de mezeluri, care apără tradiţii centenare, ce respectă legea, şi asociaţiile de consumatori şi Liga împotriva cancerului, care pledează pentru interzicerea totală a aditivilor.
În februarie, Adunarea Naţională a Franţei a votat principiul unei „traiectorii în scădere" a dozelor maxime de aditivi nitraţi din mezeluri.
La rândul său, guvernul a spus că doreşte „să aştepte revenirea" Anses înainte de a pronunţa măsuri de implementare a textului şi s-a angajat să „urmeze sfatul" agenţiei.
De asemenea, Anses consideră că este important să se definească mai bine „doza zilnică admisă" (DZA) de nitraţi şi nitriţi. Pentru că agenţia a constatat un paradox: existenţa unei legături între consumul de carne procesată şi riscul de cancer, chiar dacă dozele maxime recomandate (150 de grame de mezeluri pe săptămână în Franţa) sunt respectate (de 99% din populaţie).
DZA este „definită separat pentru fiecare dintre aceste substanţe, în timp ce mecanismele biochimice implicate constituie o serie de transformări către compuşi nitrozaţi", se subliniază în aviz.
Concentraţia de nitraţi, prezenţi în mod natural în sol, poate creşte ca urmare a activităţilor agricole (îngrăşăminte, efluenţi din crescătorii etc.). Aceştia se găsesc în plantele consumate şi în apa băută.
Odată ajunşi în gură, sub efectul enzimelor bacteriene, nitraţii ingeraţi se transformă în nitriţi. Când sunt prezenţi în exces, aceştia din urmă, instabili, pot să genereze formarea de „compuşi nitrozaţi", „cunoscuţi pentru caracterul lor genotoxic şi cancerigen".
Anses recomandă, aşadar, continuarea cercetărilor pentru „stabilirea valorii de referinţă toxicologică ţinând cont de co-expunerea" la aditivi, dar şi lansarea de noi studii epidemiologice pentru a îmbunătăţirea cunoştinţelor despre asocierea cu riscul de apariţie a diferitelor tipuri de cancer.
Între timp, agenţia franceză recomandă limitarea consumului de mezeluri la 150 de grame pe săptămână şi adoptarea unei diete diversificate, cu cel puţin cinci porţii de fructe şi legume pe zi.
23.02.2026
21:23
136
Lech Walesa, despre Trump: trădător al Ucrainei sau lider excepțional care previne un război nuclear?
23.02.2026
21:05
159
OpenAI lansează „Frontier Alliance” și se aliază cu giganții consultanței pentru ofensiva pe piața enterprise până în 2026
23.02.2026
20:49
123
Startupul Guide Labs lansează Steerling-8B, primul LLM open‑source cu trasabilitate completă a fiecărui token în datele de antrenament
23.02.2026
20:47
169
Mărire de temperatură și ploi de februarie în Republica Moldova – marți, 24.02.2026
258
Fanii Xbox, în furtună după plecarea lui Phil Spencer și instalarea unei șefe cu profil de AI în fruntea diviziei de gaming
23.02.2026
20:23
267
Veto-ul Ungariei blochează al 20-lea pachet de sancţiuni UE contra Rusiei, în timp ce Kaja Kallas limitează diplomaţii ruşi la Bruxelles şi vizele pentru ruşii care au luptat în Ucraina
23.02.2026
19:33
279
Aplicația de știri Particle integrează AI pentru a extrage automat clipuri relevante din podcasturi și a le atașa articolelor din feed
23.02.2026
19:26
321
Unicornul cuantic finlandez IQM se pregătește de listare la bursă printr-un SPAC, la o evaluare de 1,8 miliarde de dolari
23.02.2026
19:24
275
Spotify lansează în Marea Britanie și alte piețe playlisturi create cu ajutorul inteligenței artificiale pe baza comenzilor text
23.02.2026
18:36
355
Hackeri chinezi au exploatat breșe VPN pentru a accesa rețelele a peste o sută de clienți Ivanti, inclusiv contractori militari
23.02.2026
21:23
2
Lech Walesa, despre Trump: trădător al Ucrainei sau lider excepțional care previne un război nuclear?
23.02.2026
21:05
109
OpenAI lansează „Frontier Alliance” și se aliază cu giganții consultanței pentru ofensiva pe piața enterprise până în 2026
23.02.2026
20:49
74
Startupul Guide Labs lansează Steerling-8B, primul LLM open‑source cu trasabilitate completă a fiecărui token în datele de antrenament
23.02.2026
20:47
114
Mărire de temperatură și ploi de februarie în Republica Moldova – marți, 24.02.2026
246
Fanii Xbox, în furtună după plecarea lui Phil Spencer și instalarea unei șefe cu profil de AI în fruntea diviziei de gaming
23.02.2026
20:23
255
Veto-ul Ungariei blochează al 20-lea pachet de sancţiuni UE contra Rusiei, în timp ce Kaja Kallas limitează diplomaţii ruşi la Bruxelles şi vizele pentru ruşii care au luptat în Ucraina
23.02.2026
19:33
266
Aplicația de știri Particle integrează AI pentru a extrage automat clipuri relevante din podcasturi și a le atașa articolelor din feed
23.02.2026
19:26
317
Unicornul cuantic finlandez IQM se pregătește de listare la bursă printr-un SPAC, la o evaluare de 1,8 miliarde de dolari
23.02.2026
19:24
269
Spotify lansează în Marea Britanie și alte piețe playlisturi create cu ajutorul inteligenței artificiale pe baza comenzilor text
23.02.2026
18:36
345
Hackeri chinezi au exploatat breșe VPN pentru a accesa rețelele a peste o sută de clienți Ivanti, inclusiv contractori militari
23.02.2026
18:02
331
Negocieri de pace Ucraina–Rusia, mediate de SUA, ar putea avea loc la sfârșitul săptămânii, anunță șeful de cabinet al lui Zelenski
23.02.2026
18:02
358
Atac ucrainean asupra conductei Drujba tensionează relaţiile cu Ungaria, care ameninţă să blocheze sancţiunile UE şi împrumutul pentru Kiev
23.02.2026
17:52
297
Nisporeni, desemnată Capitala Sportului 2026: investiții de 2 milioane de lei și zeci de evenimente pentru toate vârstele
23.02.2026
17:29
410
Maia Sandu, discuții la Chișinău cu o delegație daneză privind sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE
23.02.2026
17:20
455
Reconstrucţia Ucrainei după război va costa 588 de miliarde de dolari în zece ani, de trei ori PIB-ul estimat pentru 2025, locuinţele, transporturile şi energia fiind cele mai afectate sectoare
383
Insularii din Jersey, avertizați asupra pericolelor imaginilor generate de inteligența artificială
23.02.2026
16:47
466
Granturi de până la 60% pentru promovarea exporturilor moldovenești: Agenția de Investiții lansează noua ediție a Programului „BRIDGE Export”
360
Suporterii lui Wolves cer măsuri dure împotriva rasismului de pe rețelele de socializare
428
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută cu parlamentari danezi despre parcursul european și situația din regiunea transnistreană
23.02.2026
15:15
714
Averisment de ULTIMĂ ORĂ: „Putin a declanșat cel de-Al Treilea Război Mondial. Nu se va opri la Ucraina"
23.02.2026
12:24
502
Chișinău, capitala roboților: tinerii din toată țara și-au disputat primul Campionat Național FIRST Tech Challenge Moldova 2026
23.02.2026
12:04
536
Trei morți în atacurile rusești cu drone asupra Ucrainei, doi la Odesa în ajunul a patru ani de la invazie
23.02.2026
12:00
1200
ULTIMA ORĂ, VIDEO // De ce majoritatea drumurilor din R. Moldova se DEZINTEGREAZĂ după prima iarnă? „S-au utilizat doar 84 de tone de asfalt din totalul necesar de 170 de tone. Cu jumătate ce facem? Au pus un strat mau subținere, ca de obicei…”
23.02.2026
11:09
597
Bărbat din Chișinău, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violență domestică și încălcarea ordonanței de protecție
23.02.2026
10:52
524
Învățământul veterinar din Republica Moldova, modernizat la standarde UE prin proiectul EDUVET
Lech Walesa, despre Trump: trădător al Ucrainei sau lider excepțional care previne un război nuclear?
OpenAI lansează „Frontier Alliance” și se aliază cu giganții consultanței pentru ofensiva pe piața enterprise până în 2026
Startupul Guide Labs lansează Steerling-8B, primul LLM open‑source cu trasabilitate completă a fiecărui token în datele de antrenament
Mărire de temperatură și ploi de februarie în Republica Moldova – marți, 24.02.2026
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.16
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














