23:23:19 05.08.2025
Stiri

Leancă a avut o discuție SINCERĂ cu miniștrii

Politică 25.08.2013 13:18 Vizualizări1308
Leancă a avut o discuție SINCERĂ cu miniștrii
Întrunit într-o ședință informală la o pensiune de la Vadul lui Vodă, Cabinetul de miniștri a discutat ieri preț de mai bine de trei ore despre cum ar trebui reformat eficient sistemul educațional din R. Moldova. După ședință, premierul Iurie Leancă le-a declarat jurnaliștilor că a avut o discuție sinceră cu colegii săi despre Strategia în educație.

„Am avut o discuție detaliată pe situația din educație, inclusiv prin prisma proiectului Strategiei în Educație până în 2020, elaborată de către Ministerul Educației. Maia SANDU a făcut o prezentare sintetică a acestui proiect de strategie, fiindcă este o radiografiere  foarte precisă și de sistem a situației din educație, dar și un efort destul de bun de a identifica soluții”, a spus premierul.

Potrivit lui, reforma în educație implică toate instituțiile statului. „Discuția a fost una foarte importantă, fiindcă reforma în educație nu este doar de competența unui minister, este un efort al întregii societăți și este un efort în care trebuie angajate toate instituțiile responsabile. Urmează să fie elaborată o foaie de parcurs cu câteva accente, cum ar fi educația vocațională”, a mai specificat Leancă.

La rândul său, ministrul Educației, Maia Sandu, a precizat că Strategia este construită pe trei piloni importanți: acces, relevanță și sistemul de calitate.

„În primul rând,  trebuie să asigurăm acces pentru toți copiii și tinerii la studii de calitate, al doilea aspect este cel al relevanței, pentru că este important nu doar să avem acces și să învățăm, dar ceea ce învățăm să fie relevant”, a spus Maia Sandu. Ministrul Educației a mai precizat că cea mai mare provocare sunt cadrele didactice calificate, de aceea în următoarele luni va fi prezentat un Program Național care va conține soluții pentru ca profesia de pedagog să fie atractivă.

Amintim că prima ședință tematică a Guvernului a avut loc la 20 iulie la Holercani și s-a axat pe analiza complexă a situației în mediul de afaceri și stabilirea priorităților pentru perioada imediat următoare în vederea accelerării dezvoltării durabile a acestuia.
Autor: Mariana Rață
Stiri relevante
Top stiri

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte