Leacul anticancer al părintelui Elefterie. Iată reţeta!
8200
Părintele arhimandrit Elefterie, ctitorul Mănăstirii Dervent din Constanţa, era cunoscut pentru sfaturile pentru remediile naturiste pe care le recomandă enoriaşilor. Se spune că părintele Elefterie a fost dus, la trei ani, paralizat la Dervent, unde se afla’’Crucea de leac’’, o troiţă cu puteri tămăduitoare. A dormit lângă ea, iar a doua zi s-a trezit vindecat.
Părintele Elefterie de la Mănăstirea Dervent a urmat Facultatea de Medicină în Grecia şi a studiat tratamentele naturiste, devenind, în timp, ‘’medicul fără bisturiu’’, despre care se spunea că vindecă aproape orice.
A încetat din viaţă la 90 de ani, însă leacurile sale continuă să fie transmise şi folosite cu mare succes şi în prezent. Dovadă stă şi o reţetă pentru prevenirea şi combaterea bolilor, inclusiv a cancerului în stadii incipiente, remediu care a devenit popular datorită efectelor confirmate de cei care l-au încercat.
Reţeta pentru imunitate/anticancer a călugărului Elefterie
Ingrediente:
4 grame de lăptişor de matcă;
1,5 kilograme de miere naturală de salcâm;
300 de grame de polen măcinat;
150 de grame de tinctură de propolis;
200 de mililitri de ser fiziologic.
Mod de preparare şi administrare
Toate ingredientele se amestecă într-un recipient de sticlă, cu o lingură de lemn. Borcanul se închide ermetic şi se păstrează la frigider. Pentru imunitate, pentru prevenirea cancarului sau ca adjuvant în boală canceroasă, din pastă rezultată se ia 1 lingură dimineaţa şi 1 lingură seara, pe stomacul gol sau cu ceai. Cantitatea este suficientă pentru 30 de zile de cură.
De ce este eficient
Amestecul care are la bază lăptişor de matcă şi miere de salcâm poate fi folosit preventiv pentru a diminua riscul apariţiei diferitelor boli degenerative, printre care şi cancerul. Ingredientele din reţetă au rolul de a stimula sistemul imunitar. Primele semne vizibile apar după primele 2-3 săptămâni de la începerea tratamentului. Potrivit specialiştilor, după tratamentele de chimioterapie şi radioterapie, pacientul acuză oboseală cronică. Acest tratament are capacitatea de a-i reda pacientului pofta de viaţă, energia de care are nevoie, pentru a diminua senzaţia de oboseală cronică. Amestecul mai poate fi folosit preventiv pentru a diminua riscul apariţiei diferitelor bolilor cardiovasculare, hepatice şi renale.
Precauţii
Înainte de a se începe o astfel de cură în boala canceroasă deja instalată se recomandă sfatul unui specialist, deoarece fiecare organism reacţionează diferit.
Sursa: www.realitatea.net
04.11.2021
18:20
4315
Dodon ar avea IMUNITATE asigurată de RUȘI, va scăpa basma curată în dosarul „KULIOK” și nu doar. Mocanu: „Dodon a revenit acasă imediat ce a fost semnat acest acord, deoarece a fost parte a înțelegerilor politice dintre „Gazprom” și Guvern”
30.01.2019
19:05
3774
Trei ingrediente care te ajută să ADORMI în câteva minute
27.11.2018
13:02
5111
Metode prin care poți detoxifia sistemul limfatic și să combați bolile cronice
23.11.2018
16:19
2114
Cum să creştem IMUNITATEA celor mici prin metode simple, naturale și la îndemâna oricărei mămici!
02.10.2018
17:30
2147
Amestec natural, ușor de preparat acasă, pentru a întări IMUNITATEA organismului!
11.09.2018
11:00
3549
REȚETA perfectă de ciorbă de perișoare!
16.08.2018
11:03
3209
REȚETĂ // Ruladă de brânză cu carne
21.07.2018
12:01
3046
Rețeta ULTRASECRETĂ din care se obține Coca Cola!
16.07.2018
17:19
3776
RENUMIT chirurg: OMUL se îmbolnăvește din cauza lenei și a lăcomiei. Pasta pentru imunitate
15.04.2018
09:30
4637
Tonicul pe bază de pătrunjel şterge PETELE de pe faţă. Iată cum se prepară
23.01.2018
08:03
2323
Cum să-ți crești imunitatea pe timp de iarnă
22.11.2017
08:30
3541
REȚETĂ // Orez brun cu ciuperci, o rețetă ușoară pentru cină în familie
22.05.2026
13:21
54
Cod galben de instabilitate atmosferică, 22.05.2026, orele 14-23
22.05.2026
11:34
462
FOTO // Dodon dă mâna cu ambasadorul neacreditat al Rusie, după ce trimisul lui Putin a fost convocat la MAE pentru DRONA care a survolat R. Moldova. Socialistul a tăcut complice în fața incidentului care a speriat moldovenii
22.05.2026
10:45
266
HMD lansează în India smartphone-ul Vibe 2 5G cu chatbotul local Indus integrat pentru a cuceri piața vorbitoare de limbi regionale
22.05.2026
10:17
387
Plan strategic la Beijing: R. Moldova și China vor elabora rute turistice comune pentru a valorifica uriașul potențial al turiștilor chinezi
22.05.2026
09:57
627
ALERTĂ ÎN CHIȘINĂU // Tentativă de răpire a două minore în sectorul Buiucani: Suspectul a fost reținut
22.05.2026
09:48
354
Ludmila Catlabuga promovează la Roma parteneriate agroalimentare Moldova–Italia și noi investiții în sectorul horticol
22.05.2026
08:45
495
Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei
22.05.2026
08:14
434
Horoscopul zilei 22.05.2026
21.05.2026
21:01
687
Încălzire semnificativă și averse locale vineri, 22 mai 2026, în Republica Moldova
780
Alexandru Munteanu, mesaj de solidaritate cu Ucraina la Ziua Internațională a Cămășii „Vyshyvanka” la Chișinău
21.05.2026
18:44
693
Educația STEAM și orientarea în carieră, în prim-plan la Săptămâna Educației: peste 200 de elevi și profesori discută modernizarea școlii din Republica Moldova
21.05.2026
17:11
821
Dan Perciun anunță creșteri de burse și sporuri pentru doctoranzi și cercetători, în efortul de integrare în Spațiul European de Cercetare
21.05.2026
17:06
961
Vinuri moldovenești pe piața chineză și ZBORURI DIRECTE Chișinău-Beijing. Principalele chestiuni abordate de Mihai Popșoi și omologul său Wang Yi
21.05.2026
16:46
668
Peresecina se modernizează cu proiecte noi pentru școli, grădinițe, drumuri și apă potabilă
21.05.2026
16:11
777
Reforme și investiții în învățământul profesional tehnic, discutate la Săptămâna Educației în Republica Moldova
21.05.2026
15:04
675
Alertă meteo cod galben, 21.05.2026, 13:30–22:00
21.05.2026
14:23
896
România, în fruntea clasamentului inflației: Europa de Sud-Est devine focarul scumpirilor la început de 2026
21.05.2026
14:04
927
OpenAI vizează listarea la bursă în septembrie și o evaluare-record de 1.000 de miliarde de dolari
822
Connections își dublează profitul și își consolidează dominația pe segmentul software public în T1 2026
21.05.2026
11:48
752
Șofer din Ocnița, condamnat la 3 ani de închisoare după ce a ignorat repetat interdicția de a conduce în stare de ebrietate
21.05.2026
11:45
1049
VIDEO // Igor Dodon, cu frica pușcăriei? Fostul președinte acuză o „grabă intenționată” în dosarul „Kuliok”, deși acesta se află pe rolul intanțelor de câțiva ani. Socialistul vede „conspirații prezidențiale” în cele 22 de ședințe programate
21.05.2026
10:39
653
MAIA pornește consultările cu fermierii pentru Programul Național de Reziliență în Agricultură 2027–2030
21.05.2026
10:35
789
Cooperarea agricolă moldo-italiană, consolidată la Roma pentru alinierea la cerințele UE
21.05.2026
10:18
1279
Indonezia introduce noi cerințe fitosanitare pentru grâul din Republica Moldova, valabile din 1 iunie 2026
21.05.2026
09:26
748
Tânără de 27 de ani, 9 ani de închisoare pentru escrocherii prin schema „ruda implicată în accident”, cu un prejudiciu de peste 700 000 de lei
21.05.2026
07:58
705
Horoscopul zilei 21.05.2026
Cod galben de instabilitate atmosferică, 22.05.2026, orele 14-23
HMD lansează în India smartphone-ul Vibe 2 5G cu chatbotul local Indus integrat pentru a cuceri piața vorbitoare de limbi regionale
Ludmila Catlabuga promovează la Roma parteneriate agroalimentare Moldova–Italia și noi investiții în sectorul horticol
Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.36
1 RON
3.84
1 RUB
0.25
1 UAH
0.39

Inapoi














