Kylie Minogue anunță cel mai mare turneu din ultimii 10 ani și lansarea unui nou album
2154
Pop starul australian Kylie Minogue a anunţat că va susţine în 2025 cel mai mare turneu al său din ultimul deceniu şi că va lansa în luna octombrie a acestui an un nou album de studio, o continuare a materialului ei discografic „Tension” din 2023, informează vineri BBC și Agerpres.
Noul album, intitulat „Tension II”, va conţine 13 melodii şi va fi lansat la 18 octombrie. Turneul global de promovare a noului disc va debuta în ţara natală a vedetei pop, Australia, în februarie 2025, urmând să continue apoi în Asia şi Regatul Unit. Într-un comunicat de presă, cântăreaţa australiană s-a declarat „extrem de încântată” de faptul că va „celebra era Tension şi multe alte lucruri” alături de fani.
„Vom avea parte de mult Padam-ing”, a adăugat ea, făcând referire la cântecul său „Padam Padam”, devenit viral pe reţelele de socializare în 2023 şi care a fost recompensat cu un premiu Grammy.
Douăzeci de concerte au fost anunţate deocamdată de artista australiană în cadrul viitorului ei turneu mondial, însă noi date vor fi confirmate în viitorul apropiat.
Kylie Minogue, în vârstă de 56 de ani, beneficiază în această perioadă de o adevărată renaştere a carierei sale, odată cu succesele obţinute de albumul „Tension” şi cântecul „Padam Padam”. În februarie, vedeta australiană a câştigat cel de-al doilea premiu Grammy din cariera sa – la 20 de ani după primul -, iar în luna martie a fost recompensată cu trofeul Global Icon la gala Brit Awards.
După ce a interpretat personajul Charlene în serialul TV „Neighbours” în 1986, Kylie Minogue s-a orientat spre industria muzicală şi a lansat zeci de piese de mare succes, câştigând totodată numeroase premii şi distincţii.
Vedeta australiană a cântat şi la Jocurile Olimpice de la Sydney, a fost recompensată cu Ordinul Imperiului Britanic (OBE) şi a jucat în mai multe filme.
21.03.2026
14:57
174
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
363
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
334
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
476
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
404
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
472
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
582
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
637
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
623
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
589
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
21.03.2026
14:57
99
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
355
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
327
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
466
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
398
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
465
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
574
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
633
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
619
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
587
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
642
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
638
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
684
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
628
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
591
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
596
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
706
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
687
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
571
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
709
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
788
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
781
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
808
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
768
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
788
Horoscopul zilei 20.03.2026
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














