Kremlinul recunoaște că PIERDE teren în R. Moldova și comentează, în PREMIERĂ, solicitarea de a acorda „protecție” separatiștilor de la Tiraspol: „Bacilul RUSOFOBIEI se înmulțește în R. Moldova”
1801
Rusia s-a declarat miercuri deschisă să ajute Transnistria, regiune separatistă prorusă din cadrul R. Moldova, ai cărui reprezentanţi au cerut anterior ajutorul Moscovei în faţa a ceea ce ei au numit „presiunea sporită” din partea Chişinăului, informează EFE și Agerpres.
„Oamenii care sunt în Transnistria trăiesc în condiţii foarte dure. Desigur, au mare nevoie de ajutor. Rusia este deschisă la acest ajutor, dar preferăm până în ultimul moment să rezolvăm orice problemă prin dialog, dialog politic", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ruse, în cadrul unei conferinţe cu un grup de studenţi.
La aşa-zisul Congres al „deputaţilor de la toate nivelurile” din Transnistria, întrunit săptămâna trecută la Tiraspol la solicitarea liderului separatist Vadim Krasnoselski, a fost adoptată o rezoluţie oficială prin care se cerea „protecţia” Rusiei în faţa a ceea ce a descris ca fiind o presiune concertată asupra economiei transnistrene din partea guvernului moldovean.
Iniţial, apelul transnistrean de săptămâna trecută a fost interpretat ca o solicitare de ajutor militar, dar autorităţile separatiste au clarificat că este vorba de o cerere de asistenţă strict politică pentru reactivarea negocierilor în vederea soluţionării conflictului, remarcă EFE.
Peskov a recunoscut că situaţia dintre Transnistria, un teritoriu populat preponderent de slavi - scrie EFE - şi Republica Moldova „este departe de a fi previzibilă şi calmă”.
„Acolo locuiesc oameni care în mare măsură nu sunt de acord cu ceea ce fac autorităţile de la Chişinău. Desigur, sperăm că autorităţile moldoveneşti vor ţine cont de părerea acestor oameni", a declarat Peskov.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului şi-a exprimat totodată încrederea că R. Moldova nu va urma sfaturile niciunei puteri din afara regiunii şi nu va alege „calea confruntării şi represiunii poporului”.
„Acest lucru va duce la o catastrofă”, a adăugat el şi a denunţat că „bacilul rusofobiei se înmulțeşte” în Republica Moldova.
Peskov a criticat şi faptul că unii lideri consideră că a paria pe apropierea de Uniunea Europeană înseamnă a fi „duşmani” ai Rusiei.
„Este o greşeală teribilă. Sperăm ca la Chişinău să se înţeleagă cât de monstruos este", a spus el.
În apelul lor către Rusia, dar şi către ONU şi alte organizaţii internaţionale, transnistrenii au amintit că „peste 220.000 de cetăţeni ruşi” locuiesc permanent pe acest teritoriu, unde trăiesc mai puţin de o jumătate de milion de oameni.
În replică, R. Moldova a negat că exercită presiuni asupra regiunii separatiste, iar ulterior Departamentul de Stat al SUA a dat asigurări că monitorizează „foarte atent” acţiunile Rusiei.
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă















