Kremlinul dă asigurări că Nord Stream-2 va fi finalizat, în pofida sancțiunilor SUA
1357
Rusia a dat noi asigurări miercuri că va finaliza proiectul gazoductului Nord Stream 2, prin care urmează să livreze gaz în Europa pe sub Marea Baltică, în pofida sancţiunilor adoptate de Congresul american, transmit AFP şi Reuters.
„Plecăm de la principiul că proiectul va fi finalizat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la o zi după adoptarea sancţiunilor, ce urmează să mai primească şi semnătura preşedintelui Donald Trump.
Denunţate de Uniunea Europeană, acestea vizează companiile ce colaborează la proiect.
Gazoductul submarin care leagă Rusia de Germania, construit în proporţie de peste 80%, este programat să intre în funcţiune la sfârşitul lui 2019 sau la începutul lui 2020. El ar permite dublarea cantităţii de gaz livrate de Rusia spre Europa Occidentală via Germania, principalul beneficiar al proiectului.
SUA şi unele state europene – Ucraina, Polonia, ţările baltice – consideră însă că gazoductul va creşte dependenţa europenilor de gazul rusesc, de care Moscova s-ar putea folosi pentru a exercita presiuni politice.
Sancţiunile „nu plac nici Moscovei, nici capitalelor europene. Nici Berlinului, nici Parisului”, a afirmat Peskov, acuzând ‘o încălcare evidentă a dreptului internaţional’ şi „un exemplu ideal de concurenţă neloială”.
Una din principalele ţinte ale sancţiunilor este compania elveţiană Allseas, proprietara celei mai mare nave care amplasează conducte, Pioneering Spirit, şi care are contract cu Gazporm pentru a construi secţiunea offshore a gazoductului.
Acesta reprezintă o investiţie de aproximativ 10 miliarde de euro, finanţată în mod egal de Gazprom şi, de cealaltă parte, de cinci companii energetice europene (OMV, Wintershall Dea, Engie, Uniper şi Shell).
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
03.09.2026
03:30
03.09.2026
02:04
03.09.2026
01:59
03.09.2026
01:49
03.09.2026
01:47
03.09.2026
01:42
03.09.2026
00:43
03.09.2026
00:32
03.09.2026
00:03
02.09.2026
23:59
02.09.2026
23:56
02.09.2026
22:37
02.09.2026
22:34
02.09.2026
22:17
02.09.2026
21:50
02.09.2026
21:42
02.09.2026
21:35
02.09.2026
20:43
02.09.2026
20:07
02.09.2026
18:59
02.09.2026
18:48
02.09.2026
18:45
02.09.2026
18:25
02.09.2026
18:12
02.09.2026
18:11
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Copil de 6 ani din Botoșani, în comă după plasturi cu fentanil puși pe o rană. Avertismentul medicului Radu Țincu: risc major de stop respirator la supradoză
















