Jurnalul unei POFTICIOASE mereu la dietă: „Adio, dar rămâi cu mine”!

sursa: csid.ro

Vine un moment în viaţa fiecărui om când vrea să arunce cântarul pe geam, să facă un foc maaare din toate hainele S şi M care nu-l mai cuprind şi să aibă o baghetă magică cu care să atingă alimentele şi să le prefacă într-unele neîngrăşătoare. Ei, în punctul ăla sunt eu. Cum adică „iaaar??!!!”. Da, iar, credeaţi că degeaba ţin rubrica asta de 8 ani?

Ce-ar fi viaţa fără perioadele de răsfăţ alimentar cumplit urmate de disciplina fructelor şi legumelor? O plictiseală culinară, nu? Sunt sigură că aţi remarcat cu toţii că o amandină înfulecată zi de zi nu are acelaşi gust cu una devorată o dată la câteva luni, după o alergare, să zicem. Dieta dă gust mâncărurilor mele şi pentru asta vreau să-i mulţumesc public.

Dar, să revenim la oile noastre dolofane şi să intrăm în pâinea deloc integrală. Ultimele luni mi-au redesenat silueta sculptată la sală, m-au despărţit de cam toate rochiile mişto şi înflorate, m-au aruncat iarăşi în spatele unor haine lălâi pe care nici nu ştiu cu precizie de unde le-am dobândit, căci am aruncat tot ce era extra large la ultima slăbire serioasă.

Nu sunt groaznic de rotofeie, dar nici nu mai pot spune, ca după Crăciun, de pildă, că am pus doar câteva kilograme. Sunt multe, atât de multe încât de vreo două luni nu am mai avut curajul nebun de a mă cocoţa pe cântar. Orice are să-mi spună nu mă prea interesează în această clipă - că am luat proporţii mă informează şi oglinda în fiecare zi, iar proporţiile proporţiilor n-ar face altceva decât să mă deprime, aşa că refuz să aflu adevărul gol-grăsuţ.

Strategia „Adio, dar rămâi cu mine”

V-am mai povestit eu şi în alte file ale acestui jurnal cum atunci când mă apucă iureşul slăbitului am grijă să nu îmi izgonesc din meniu chiar toate alimentele care îmi plac, dar care poate îmi vor îngreuna subţierea. E o strategie simplă născută, cum e şi firesc, din greşelile culinare ale trecutului.

Nu trebuie să ai un master în nutriţie ca să îţi dai seama că dacă zile întregi, săptămâni, luni ai mâncat porceşte absolut de toate, nu poţi trece literalmente peste noapte la morcovi fierţi şi salată de spanac-copil (românescul de la baby-spinach). Adică, tu poţi, poţi să faci ce vrei, dar nu te va apuca seara, nu mai vorbesc de a doua zi, pe drumul acestei diete hiper-restrictive.

Psihologic vorbind, e cam imposibil. Mai sunt şi oameni-excepţii. Dar nu mă număr printre ei şi nu cred să fi întâlnit doi în toată viaţa. Fireşte, multe pietre au zburat spre mine când am propovăduit dieta în paşi mici, dar şi multe expresii din seria „ai avut dreptate” mi-au auzit urechile după experimente dure şi eşuate.

Alimente de „la bine şi la rău”

Aşa că eu am lista mea de alimente preferate de care nu mă despart oricât de disperată ar fi situaţia pe cântar. De pildă, nu pot fără pâine nici în ruptul capului. Îmi place cea integrală, pentru gustul aparte şi-mi place să o fac în casă cu nuci şi seminţe. Mă descurc fără zahăr, dar să nu care cumva să îmi luaţi mierea. Renunţ la toate prăjiturile pământului, dar ciocolata neagră de la cafea rămâne sfântă.

Dacă trece o săptămână fără să mănânc paste integrale, n-o să mă mai simt om. Iar dacă peste pastele alea nu rad şi un pic de parmezan se sfârşeşte lumea. Ș-apoi, mai e vinul roşu, fără de care serile de weekend n-ar mai fi la fel. Pâine, brânză, ciocolată, miere, vin – toate figurează pe lista alimentelor date în urmărire generală în farfuriile celor care vor să slăbească.

Dar eu mereu m-am subţiat chiar şi cu ele în viaţa mea şi am preferat să lungesc procesul cu câteva luni, decât să îi jur fidelitate doar sucului de păstârnac, dar să suspin în adâncul inimii după paharul meu cu picior şi vin sec. Ei, şi-acum, uraţi-mi spor. La luptă, kilogramelor!

Sursa: csid.ro