JURNALUL unei mame imperfecte // De ce să nu URÂM anul 2016. Nu e vina anului…

Sursa: totuldespremame.ro

Văd , de când a început să se apropie 2017, o ură de nedescris îndreptată spre anul ce tocmai se încheie. Vai, 2016 ne-a luat oameni valoroși! Vai, 2016 ne-a adus atentate, oameni morți, a ieșit PSD-ul, a bătut vântul, au fost accidente rutiere. Toată lumea urăște acest an. Număr pe degetele de la o jumătate de mână oamenii care sunt recunoscători și care apreciază ultimele 12 luni.

N-am nicio trăire la cumpăna dintre ani. Poate asta mi se trage din copilărie. În anii 80-90, singurul lucru care ne mișca inimile era programul TV. O noapte cu glumele greilor generației de aur ni se părea tuturor cel mai frumos lucru din lume. Familia extinsă se aduna prin vreo sufragerie, în fața televizorului, cu salata boeuf, sarmalele și friptura în față. Se mânca, se bea și se urmărea cu atenție televizorul alb-negru, „pe lămpi”.

În `91, când au cumpărat părinții televizorul color, a fost mare eveniment în familie și chiar și în sat. L-au luat chiar în pragul sărbătorilor și au lansat tuturor invitația: „Veniți să facem Revelionu` la color!”. Și au venit. Iar tata, ca să vadă lumea că avem televizor color, a avut el grijă să-l seteze atât de color, încât a doua zi toată lumea a zăcut cu dureri de cap și nu de la băutură, ci de la imaginea cu saturație maximă. Îmi amintesc că erau momente în care închideam ochii și ascultam doar. Îi deschideam doar dacă părea să se întâmple ceva.

După ce am mai crescut și programul TV a început să nu mă mai prea atragă, noaptea dintre ani a devenit comună. Nu simt trecerea dintr-un an în altul ca pe un prag. Nu am niciodată așteptări de la un an viitor.

Nu aștept de la timp, nu aștept de la ani, de la cer, de la nori… Nu-mi pun speranțele nicicum în altceva decât în mine. Dacă 2016 a fost un an prost, nu e vina lui. E vina strict a mea, a faptelor și alegerilor mele.

Dacă 2016 a fost un an greu, din nou, nu am de ce să-l învinovățesc.

Îmi amintesc Revelionul acela, în urma căruia am decis să plec singură pe acest drum. De fiecare dată, pe 30 și 31 decembrie, de atunci, îmi amintesc momentul acela: al sarmalelor și al sondajului despre fericire pe care îl ascultam la radio.

Îmi fac și eu, la rândul meu, an de an, un sondaj al fericirii mele.

Nu analizez niciodată pe ani. Analizez întregul și mulțumesc anilor care au trecut. Mulțumesc lucrurilor bune care mi-au adus ușor fericirea și mulțumesc cel mai mult lucrurilor rele din care am avut cel mai mult de învățat și care m-au ajutat să apreciez ceea ce am și să văd fericirea și mulțumirea dincolo de rău.

Anii nu ne aduc rău sau bine. Anii ne aduc încercări. Depinde numai de noi cum primim binele sau răul și ce învățăm din ele.

Dacă e ceva ce am învățat din ultimii ani ai acestui drum pe care merg singură cu Victor, atunci am învățat să nu mă las orbită de părțile rele. Caut mereu binele.

2016 a fost un an bun.

Sursa: totuldespremame.ro