Johnny Depp nu face bani doar din actorie. Din ce a câștigat peste 4 milioane de lire sterline în doar câteva zile
1937
Johnny Depp a făcut câteva milioane de lire sterline în dolari câteva zile, după ce a vândut o colecție de artă creată chiar de el.
Starul de 59 de ani nu demonstrează talent și pasiune doar pentru actorie și muzică, ci și pentru artele plastice. Depp a vândut săptămâna trecută, în decurs de câteva zile, opere de artă în valoare de 4,5 milioane de lire sterline, o serie limitată de printuri cu portrete ale unor personalități precum Bob Marley, scriitorul Hunter S Thompson, Heath Legder sau River Phoenix.
Un purtător de cuvânt al galeriei care s-a ocupat de comercializarea portretelor a spus că un produs a costat 4.500 de lire și că toate copiile s-au vândut ca pâinea caldă, motiv pentru care suma totală a ajuns la peste 4 milioane de lire. Este a doua colecție pe care Johnny Depp a pus-o în vânzare, după cea din iulie, în care-i pictase pe Bob Dylan, Keith Richards, Al Pacino și Elizabeth Taylor.
În ultimele șapte luni, Depp a câștigat peste 8 milioane de lire sterline din arta sa. Starul din „Pirații din Caribe” le-a spus celor de la Daily Mail că este mișcat de interesul oamenilor pentru munca sa din afara actoriei. Îi place să facă muzică, să scrie, să picteze și să deseneze și iată că face și bani din aceste pasiuni.
23.03.2026
09:29
56
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
39
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
46
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
234
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
220
ULTIMA ORĂ // Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
520
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
970
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
647
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
756
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
759
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
22.03.2026
08:35
779
Horoscopul zilei 22.03.2026
23.03.2026
08:47
8
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
8
ULTIMA ORĂ // Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
505
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
935
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
632
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
741
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
748
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
22.03.2026
08:35
759
Horoscopul zilei 22.03.2026
21.03.2026
20:49
834
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
998
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
949
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
1129
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
1021
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
1264
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
963
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
1011
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
1164
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
1233
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
1102
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
1018
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
1103
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
1123
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
1154
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
1083
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
1039
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
Horoscopul zilei 23.03.2026
ULTIMA ORĂ // Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














