Joe Biden, noi ANUNȚURI despre Ucraina la summitul G7 din Italia
915
Joe Biden pleacă miercuri la summitul G7 din Italia, înarmat cu noi anunţuri în favoarea Ucrainei, pentru a arăta preşedintelui rus Vladimir Putin că „timpul nu este de partea lui”, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Casei Albe, notează AFP, transmite Agerpres.
El a precizat că preşedintele american şi omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, vor avea joi o reuniune bilaterală urmată de o conferinţă de presă comună, în luxoasa staţiune de pe litoral Borgo Egnazia, din Apulia (sud).
Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a promis în special „anunţuri” vizând „deblocarea valorii activelor suverane ruse îngheţate”, un subiect care nu a făcut întotdeauna consens printre ţările membre ale „Grupului celor 7”.
„Va exista unanimitate la G7 când va fi vorba de a acţiona pentru a folosi aceste active îngheţate cu scopul de a ajuta Ucraina să se reconstruiască”, a spus el.
Statele Unite vor să acorde Ucrainei împrumuturi de până la 50 de miliarde de dolari garantate de dobânda la cele 300 de miliarde de euro din activele băncii centrale ruse îngheţate de Uniunea Europeană şi ţările G7.
Summitul va fi, de asemenea, o oportunitate de a anunţa „noi sancţiuni şi măsuri de limitare a exporturilor”, care vor viza „entităţi şi reţelele care ajută Rusia să obţină ceea ce are nevoie pentru războiul său” împotriva Ucrainei, a adăugat purtătorul de cuvânt.
„G7 este mai unit” ca niciodată în jurul „valorilor comune”, a asigurat John Kirby, în timp ce acest summit se ţine la scurt timp după alegerile europene la care extrema dreaptă a înregistrat o ascensiune.
Potrivit acestuia, membrii G7 vor discuta şi despre „sprijinul Chinei pentru complexul militar-industrial rus”, precum şi despre politicile comerciale neloiale ale Beijingului.
În faţa enormelor investiţii chineze în ţările în curs de dezvoltare, Joe Biden intenţionează să promoveze din nou o iniţiativă numită „Parteneriat global pentru infrastructură”, menită să propună finanţare naţiunilor emergente fără a le sufoca sub datorii.
10.04.2026
01:39
226
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
332
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
283
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
345
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
337
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
426
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
509
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
538
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
474
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
438
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
10.04.2026
01:39
210
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
317
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
269
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
333
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
322
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
416
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
504
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
532
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
469
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
432
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
464
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
508
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
501
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
501
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
443
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
532
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
476
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
487
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
752
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
512
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
582
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
676
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
889
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
702
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
655
Horoscopul zilei 09.04.2026
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














