JOCURILE OLIMPICE de la Soci: Nave militare ale SUA se îndreaptă spre Marea Neagră, pentru situaţii de necesitate
2822
Două nave militare ale Statelor Unite au plecat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă din Italia spre Marea Neagră, unde vor fi disponibile pentru evacuarea cetăţenilor americani, în cazuri de necesitate, sau pentru alte situaţii de urgenţă, în timpul Jocurilor Olimpice de la Soci.
Potrivit unor oficiali americani citaţi de Fox News şi Mediafax, nava militară USS Mount Whitney a plecat vineri seară din Portul Gaeta, situat în sudul Italiei. Fregata USS Taylor a plecat din Portul Napoli sâmbătă dimineaţă. Ambele nave, care au la bord elicoptere militare de tip H-60, vor ajunge în Marea Neagră în cel mult două zile. Informaţia a fost confirmată de oficiali militari americani, care au precizat că la Soci vor fi trimişi aproximativ 25 de agenţi americani specializaţi în combaterea terorismului.
Pentagonul a comunicat că navele se vor afla în Marea Neagră în cadrul unor misiuni „normale" şi pot participa la diverse misiuni, inclusiv la operaţiuni de comunicare şi evacuare.
Surse de la Pentagon au explicat că cele două nave militare şi avioane de transport vor fi disponibile în cadrul unui plan de urgenţă pentru evacuarea cetăţenilor americani, inclusiv a atleţilor, în cazul unor situaţii grave de securitate pe durata Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, programate în intervalul 6-23 februarie 2014. Avioanele disponibile vor fi de tip C-17, staţionate la baze din Germania. Aparatele de transport pot ajunge în ţări riverane Mării Negre în mai puţin de două ore. „Navele şi avioanele vor fi disponibile în caz de necesitate, în cazul în care Rusia va solicita ajutor", a precizat un oficial de la Pentagon, adăugând că Moscova va trebui să autorizeze intrarea personalului militar american pe teritoriul Rusiei. „Dacă va avea loc vreun atac terorist major va trebui să putem evacua cetăţenii americani", a insistat oficialul american.
Grupuri islamiste din Caucazul rus au ameninţat că vor încerca să comită atacuri teroriste în timpul Jocurilor Olimpice de la Soci, staţiune situată pe litoralul Mării Negre.
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a afirmat, într-un interviu acordat CNN, că Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci vor fi „sigure", recomandându-le totuşi cetăţenilor americani să fie vigilenţi pentru că există în continuare riscuri. În ultimele săptămâni, Casa Albă exprimase preocupare în legătură cu riscul comiterii unor atentate la Soci în cursul Jocurilor Olimpice din sudul Rusiei. „Autorităţile ruse cunosc mizele... Înţeleg că există potenţiale ameninţări, iar noi ne coordonăm cu ele", a dat asigurări Obama.
08.04.2021
11:59
5055
VIDEO // NGM Company a oferit 600 000 de lei pentru pregătirea SPORTIVILOR moldoveni de Jocurile Olimpice: „E o PREMIERĂ în R. Moldova ca businessul să se implice cu astfel de premii. Acesta este un STIMULENT psihologic pentru sportivi și antrenori”
02.10.2018
09:40
4522
Putin l-a somat! Unul dintre cei mai mari sportivi din lume pus în gardă de preşedintele Rusiei
08.07.2018
17:40
4172
VIDEO de senzaţie // Show total făcut de preşedintele Croaţiei care l-a IRITAT pe prim-ministrul Rusiei!
04.07.2018
19:16
2428
IMAGINI ȘOCANTE // Momentul în care o mașină intră în mulțime la Soci
26.02.2018
12:45
3619
S-a aflat cine a ATACAT computerele de la JO 2018. Nu au fost nord-coreenii
11.12.2014
11:10
3727
INVESTIGAȚIE // Zeci de moldoveni au murit pe șantierul de construcție a orășelului olimpic din Soci
20.02.2014
11:36
2506
O schioare ucraineană s-a retras de la JO de la Soci, în semn de solidaritate cu Maidanul: „Ianukovici a înecat în sânge ucrainenii”
20.02.2014
11:30
2200
„Teleradio-Moldova”, acuzată de xenofobie de către un deputat comunist cu dragoste față de ruși
12.02.2014
11:37
2531
JO 2014 // Mai exotici decât Zimbabwe sau Jamaica. Clasamentul pe MEDALII
11.02.2014
10:15
2711
JOCURILE OLIMPICE // Victor Pânzaru a RATAT finala la proba sprint. Doar locul 77 din 86
26.03.2026
17:04
1
Exemplu și pentru R. Moldova: Românii vor fi avertizați prin „RO-Alert" când consumul de curent sare de 80%
26.03.2026
16:54
51
Guvernul introduce ajustarea temporară a tarifelor la transportul interraional și raional, în funcție de prețul la combustibil
26.03.2026
16:53
36
Cohere lansează Transcribe, primul său model open-source de voce pentru transcriere rapidă în 14 limbi
26.03.2026
16:45
190
Scurgere de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune la risc sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate
26.03.2026
16:22
188
Moldova, Germania și Ucraina își unesc eforturile la Chișinău pentru securitatea cibernetică și protecția infrastructurii energetice
26.03.2026
16:18
362
Fostă viceministră a Finanțelor, condamnată la 9 ani de închisoare pentru corupție în schema trucării unei licitații de 15 milioane lei
178
WhatsApp integrează Meta AI pentru redactarea mesajelor, editarea fotografiilor și gestionarea mai ușoară a fișierelor și conversațiilor
26.03.2026
15:13
270
Mistral lansează Voxtral TTS, noul model open-source de sinteză vocală pentru aplicații enterprise și asistenți AI
26.03.2026
14:12
362
REZILIENȚĂ // R. Moldova NU va rămâne pe întuneric nici astăzi, după atacurile asupra liniei Isaccea-Vulcănești. Peste 50% din curentul consumat astăzi este produs în R. Moldova
26.03.2026
13:58
395
Maia Sandu, la Bratislava: Acord de protecție socială cu Slovacia, sprijin pentru Ucraina și apel la accelerarea integrării europene a Moldovei
26.03.2026
13:38
337
Republica Moldova consolidează cooperarea europeană împotriva traficului de persoane prin aderarea IGP la proiectul COP IDEA
26.03.2026
12:46
344
Moldova Digital Summit 2026 transformă Chișinăul în hub regional pentru integrare europeană și investiții în tehnologie
26.03.2026
12:37
388
Moldova încheie un parteneriat cu Institutul de Mediu de la Stockholm pentru planificare energetică modernă și tranziție verde până în 2035
26.03.2026
11:46
515
FOTO // Ministrul Finanțelor, cu trotineta la SERVICIU. Andrian Gavriliță a renunțat la mașina de serviciu pentru a economisi bani și timp în ambuteiajele din Chișinău
26.03.2026
11:09
401
Startupul croat Verne lansează robotaxiuri electrice în Europa printr-un parteneriat strategic cu Uber și Pony.ai
26.03.2026
11:01
829
Ședință extraordinară la Guvern. Cabinetul de miniștri se întrunește de URGENȚĂ
26.03.2026
10:59
699
Record ISTORIC anunțat de Serviciul Fiscal de Stat: 1,5 MILIARDE de lei într-o singură zi acumulați la Bugetul de Stat
26.03.2026
09:44
474
Curtea de Apel menține condamnarea șefilor OT Dondușeni și Fălești ai fostului PP „Șor” pentru finanțare din partea unui grup criminal organizat
26.03.2026
09:44
762
Zelenski anunță, în PREMIERĂ, prețul colosal cerut de Trump pentru ca partenerii americanii să ofere pretecție Ucrainei în fața Rusiei
26.03.2026
09:40
468
Bărbat de 45 de ani din sudul țării, condamnat la 21 de ani de închisoare pentru abuz sexual asupra unei fete de 16 ani și a unui băiat de 12 ani
26.03.2026
08:28
543
Horoscopul zilei 26.03.2026
26.03.2026
03:11
669
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
26.03.2026
00:20
657
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
653
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
705
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
Exemplu și pentru R. Moldova: Românii vor fi avertizați prin „RO-Alert" când consumul de curent sare de 80%
Guvernul introduce ajustarea temporară a tarifelor la transportul interraional și raional, în funcție de prețul la combustibil
Cohere lansează Transcribe, primul său model open-source de voce pentru transcriere rapidă în 14 limbi
Scurgere de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune la risc sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














