03:48:49 06.07.2025
Stiri

Japonia, 20 de milioane de euro pentru procurarea de autospeciale necesare pompierilor și echipamente medicale performante pentru cinci spitale importante de la Chișinău: Maia Sandu, discutaţii cu premierul japonez despre investiții în energetică

Actualitate 03.12.2022 09:01 Vizualizări1937
Japonia, 20 de milioane de euro pentru procurarea de autospeciale necesare pompierilor și echipamente medicale performante pentru cinci spitale importante de la Chișinău: Maia Sandu, discutaţii cu premierul japonez despre investiții în energetică

Preşedinta Maia Sandu i-a mulțumit, în dimineața zilei de sâmbătă, prim-ministrului Japoniei, Fumio Kishida, pentru asistența oferită R. Moldova de-a lungul anilor republicii noastre şi şi-a exprimat interesul pentru investiții japoneze în domeniul energetic.

,,Suntem recunoscători pentru asistența care ne ajută să îmbunătățim calitatea serviciilor publice, inclusiv în sănătate, să creștem performanța sectorului agricol și să dezvoltăm economia", a declarat Maia Sandu, care întreprinde o vizită la Tokyo.

Şefa statului a amintit asistența oferită în anul curent pentru procurarea echipamentelor pentru stingerea incendiilor - 19 autospeciale in valoare de 12 milioane de euro.

De asemenea, din banii Japoniei urmează să fie achiziționate echipamente performante, în sumă de circa 8 milioane de euro, care vor ajunge la cinci spitale mari din republică: Institutul de Medicină Urgentă, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Institutul Mamei și Copilului, Institutul Oncologic și Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”.

Recent, am primit un lot de echipamente medicale, în valoare de circa 1,3 milioane de euro, pentru laboratoarele din gestiunea Agenției Naționale de Sănătate Publică.

,,Am vorbit cu domnul Kishida despre consecințele războiului Rusiei contra Ucrainei pentru republica noastră și crizele cu care ne confruntăm din această cauză, cea mai gravă fiind criza energetică. Am menționat că suntem interesați în dezvoltarea inițiativelor comune care să ne ajute să accelerăm asigurarea securității energetice a republicii noastre", a scris Maia Sandu pe Facebook.

Amintim că șefa statului întreprinde, în perioada 1-3 decembrie curent, o vizită la Tokyo, unde are întâlniri cu oficiali de nivel înalt din Guvernul Japoniei şi cu reprezentanți ai Parlamentului nipon.

La fel, Președinta Maia Sandu va participa la conferința Adunării Internaționale a Femeilor (WAW).

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte