Iubiri celebre // Dragoste astrală: Adrian Pintea și Lavinia Tatomir

Fiecare iubire este unică, o amprentă irepetabilă pe două suflete împerecheate. A lor a depășit însă granița unicității, căpătând valențe nepământene. Acolo, în universul Lunii albastre, s-a țesut pânza subtilă de vis ce i-a prins pe amândoi în întregul căruia i-au fost destinați de stele.

El, actorul desăvârșit, de o frumusețe aproape ireală

Când spui „Iancu Jianu”, îți fuge gândul la rolul lui impresionant din filmul dedicat eroului ardelean. Dar Adrian Pintea, sosit pe lume pe 9 octombrie 1954, era înzestrat și cu alte daruri artistice. „Adrian a fost o minune de copil: foarte frumos, sensibil, afectuos”, îl descria sora lui, Rodica Austin. „Stătea aplecat ore întregi peste o coală de hârtie și renunța doar când desenul prindea viață. Tata, care l-a învățat să cânte la vioară, i-a trezit în asemenea măsură pasiunea pentru muzică, încât era de neconceput să nu devină un muzician strălucit. După ce a citit toate cărțile pentru copii din bibliotecă, a început să scrie cărțile lui.”

A urmat Institutul de Artă teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București și a urcat pe scenă, stârnind ropote de aplauze cu interpretările sale de neuitat din teatru și cinematografie. Înzestrat, pe lângă frumusețea sa tulburătoare, cu o grație artistică de excepție, își cucerea spectatorii prin simpla emoție a privirii. Iar ca profesor universitar, stârnea afecțiunea studenților săi, cărora le era deopotrivă pedagog și prieten, dar și pasiuni arzătoare în rândul discipolelor.

Ea, Lavinia, era vindecătoarea cu puteri inexplicabile

De când a venit pe lume, tot într-o toamnă, pe 2 septembrie 1980, odată cu o ploaie abundentă iscată din senin, cei din jurul ei au știut că e un copil special. Și nu s-au înșelat. Fetița cea precoce, de o curiozitate neobosită și de o energie inepuizabilă, spunea că vine de pe Luna albastră, o lume mirifică de unde își primea puterea neobișnuită ce avea să fie curând descoperită. „Copil fiind, am sesizat că diverse obiecte se tot lipeau de mâna mea”, povestea Lavinia. „Atunci, colegii, profesorii și părinții au observat și m-au privit cu uimire. Așa a început totul.” Tatăl ei, medic, a început s-o testeze și a constatat că palma stângă a fiicei sale se lipea cu precizie de zonele suferinde ale pacienților. Cazul Laviniei a fost intens mediatizat, iar ecoul nu s-a lăsat așteptat. Oameni din toate colțurile țării au dat năvală la Craiova, cerându-i ajutorul.

Așa s-a dedicat Lavinia vindecării semenilor săi, încă de la o vârstă la care alți copii se gândesc doar la joacă. „Am urmat Facultatea de Medicină pentru că am simțit că am har pentru această profesie. Medicii sunt, poate, prelungiri ale lui Dumnezeu pe Pământ”.

Cei doi au trecut de la Luna albastră la o lună de miere care a durat șapte ani. „Ne-am întâlnit pe 3 ianuarie 1997, în miezul iernii, pe o zăpadă foarte frumoasă, desprinsă parcă dintr-o poveste, la Craiova, acolo unde tocmai fusese montat spectacolul Hamlet, cu Adrian în rolul principal. După zile de repetiții epuizante, Adrian a rămas fără voce. Regizorul tehnic, bun prieten de familie, i-a vorbit despre mine. Adrian mă văzuse la televizor, îl fascinase darul meu și a dorit imediat să mă cunoască. Întâlnirea noastră a fost foarte stranie, asemenea unei regăsiri peste timp.”.

Ea, vindecătoarea, avea șaisprezece ani, el, pacientul, patruzeci și trei

S-au mai scurs trei ani până când, într-o noapte de toamnă a anului 2000, Lavinia a primit un telefon. Cel la care visa din vremuri nepământene o cerea de soție. N-a închis un ochi toată noaptea, iar a doua zi, le-a dat vestea alor ei. Tatăl ei a fost convins că fetei lui i s-a jucat o farsă la telefon, astfel că Adrian, „domnul Pintea”, cum încă îi spunea ea, s-a prezentat cu flori la ușă și a cerut „miresuca” de la părinți. În ziua de Crăciun, Lavinia Tatomir a devenit doamna Pintea. I-a mai trebuit un timp până să-i spună „tu” soțului adorat. Însă el n-a renunțat niciodată la numele de alint „Miresuca”.

De parcă soarta ar fi vrut să pună la încercare forța uniunii lor, le-a aruncat încă de la început obstacole în cale. Niște colegi de-ai tatălui său au avertizat-o pe Lavinia că, din câte se zvonea, Adrian suferea de o boală ce risca să-l doboare. „M-au întrebat dacă sunt conștientă că pot rămâne văduvă la doar câteva luni de la căsătorie. Le-am răspuns că nu sunt pregătită pentru așa ceva, dar nici nu voi renunța la Adrian”.

A urmat obstacolul distanței: Lavinia era studentă la Craiova, iar Adrian era în București

După un șir de navete obositoare între cele două orașe, ea a reușit să se mute cu facultatea în Capitală. Aici, au avut de înfruntat bârfe și gelozii. Invidioșii șopteau pe la colțuri că actorul e narcisist fiindcă și-a ales o soție care-i seamănă. Într-adevăr, semănau leit. Aveau aceiași ochi mari, negri și adânci, aceeași gingășie și sensibilitate le răzbătea în vorbe și gesturi.

După o nuntă ca-n povești, ce a avut loc în vara anului 2001, au început mesajele amenințătoare, din partea femeilor care suspinau după marele actor. „Uneori, primeam acasă telefoane și scrisori de amenințare. Eram puternic dușmănită de unele tinere (și nu numai) pentru că eram soția idolului lor”, relatează Lavinia într-unul din volumele dedicate iubitului ei soț. „Eram avertizată că mă aflu în pericol, că voi fi arsă cu acid, ucisă chiar.” Dar Lavinia nu se temea, știa că e ocrotită. „Parte din rândurile trimise i se adresau lui Adrian care, scârbit, arunca hârtiile la coș fără să le citească până la capăt. Spunea că se obișnuise și că i se păreau lipsite de importanță“.

Timp de șapte ani binecuvântați, toate piedicile din calea iubirii lor unice au fost într-adevăr lipsite de importanță. „Noi am dus o existență foarte frumoasă, deloc banală. Adrian era încântat de apetitul meu pentru viață, iar eu eram copleșită de felul în care știa să ofere tandrețe, de romantismul său incurabil… Toată viața mea alături de Adrian a fost o lecție de iubire”.

Însă peste ultima piedică pe care viața le-a aruncat-o în cale n-au reușit să treacă mână-n mână, în același plan al existenței.

Pe 8 iunie 2007, Adrian s-a stins în brațele Laviniei, pe un pat de spital, răpus de boala ce l-a măcinat fără milă. Dragostea s-a întors în astral, acolo unde a început. „Încă îl mai visez”, spunea Lavinia, câțiva ani mai târziu. „Și săptămâna asta l-am visat”…

În anii de singurătate, pe care a reușit nu demult să-i lase în urmă, Lavinia a așternut iubirea lor pe hârtie, astfel încât să nu se piardă niciodată. „Lecție de iubire cu Adrian Pintea” și „În umbra lui Adrian Pintea” se numesc cele două volume, mărturii ale unei întâlniri de care doar puțini norocoși au parte.

„Mâna mea cânta prin aer

un cântec nou despre mâna ta.

Ochiul meu se-nchide zâmbind. Știe ce vei visa.”

Adrian Pintea

„Am atins un vis cu mâna mea”

Lavinia Tatomir

Sursa: libertatea.ro