VIDEO Îți va da FIORI // Era emoţionată că urma să cânte alături de Celine Dion, dar a UIMIT o ţară întreagă!
1956
Cu toţii avem visuri, idealuri, dar şi idoli pe care am vrea să-i întâlnim măcar o dată în viaţă. Când îţi doreşti cu ardoare să ţi se împlinească un vis şi lupţi din toată inima ca el să devină realitate, momentul respectiv atinge o încărcătură emoţională de neimaginat. Un astfel de vis împlinit a trăit cu mare emoţie o tânără minunată din Filipine, care a avut şansa să o întâlnească pe Celine Dion, idolul ei încă de pe vremea când avea doar câţiva anişori şi mai mult de atât, chiar să facă un duet cu ea. Emoţiile şi-au spus cuvântul, însă interpretarea a fost magistrală.
Clarice Relucio Pempengco s-a născut în 1992 în Filipine.
Clarice este o tânără timidă de felul ei şi de aceea emoţiile au copleşit-o atunci când a făcut cunoştinţă cu Celine Dion. Artista i-a apreciat talentul vocal şi mai mult de atât, a invitat-o să cânte alături de ea pe una dintre cele mai prestigioase scene de pe glob… Madison Square Garden din New York.
Charice a urcat pe scenă alături de Celine Dion pentru un duet care a emoţionat audienţa şi a adus lacrimi de fericire în ochii mamei sale, căreia i-a şi dedicat piesa „Because You Loved Me”. Vocea ei caldă, sensibilă dar tot atât de puternică şi hotărâtă a impresionat-o profund pe Celine Dion, care a apreciat-o la adevărata valoare.
Sursa: Youtube
Text: LiveBiz
02.01.2026
20:55
484
Vremea schimbătoare preia controlul – 3 ianuarie 2026
02.01.2026
20:54
276
Rachete rusești lovesc Harkov: 25 de răniți în urma unui atac devastator asupra unui bloc de apartamente
02.01.2026
20:20
391
Avion românesc transportă răniți de la Crans-Montana la un spital din Franța, după un incendiu devastator
02.01.2026
17:49
492
Drum modernizat pe strada Florilor, inaugurat de autorități prin programul „Europa este aproape”
02.01.2026
16:56
744
Kremlinul ar pregăti o PROVOCARE de proporții, cu numeroase VICTIME, pentru a deraia discuțiile de pace mediate de SUA. Când ar urma să aibă loc operațiunea
02.01.2026
16:19
509
Familia unui român dispărut după incendiul din Elveția, sprijinită de autoritățile române pentru clarificarea situației
02.01.2026
14:53
754
Spaima rușilor, Kirilo Budanov, noul noul șef de cabinet al lui Volodimir Zelenski. Ce SARCINI are înlocuitorul lui Iermak
02.01.2026
14:27
694
Pierderi masive pentru Rusia în Ucraina: Statisticile alarmante ale conflictului de la începutul invaziei
02.01.2026
13:43
804
PREMIERĂ // Vacanță de 8 700 de lei, PLĂTITĂ de angajator. Tichetele de VACANȚĂ, disponibile începând cu 1 ianuarie 2026. Pașii pe care trebuie să-i faci pentru a beneficia de acestă facilitate
02.01.2026
13:20
548
România oferă ajutor umanitar de urgență: șase tineri cu arsuri grave transportați din Elveția în Franța cu sprijinul Armatei
02.01.2026
20:55
453
Vremea schimbătoare preia controlul – 3 ianuarie 2026
02.01.2026
20:54
243
Rachete rusești lovesc Harkov: 25 de răniți în urma unui atac devastator asupra unui bloc de apartamente
02.01.2026
20:20
366
Avion românesc transportă răniți de la Crans-Montana la un spital din Franța, după un incendiu devastator
02.01.2026
17:49
477
Drum modernizat pe strada Florilor, inaugurat de autorități prin programul „Europa este aproape”
02.01.2026
17:45
862
VIDEO // Teroare în armata lui Putin. O scurgere masivă de documente arată cum Rusia își EXECUTĂ și torturează propriii soldați. Mărturii CUTREMURĂTOARE: „Oamenii în scaune cu rotile sunt trimiși pe front, fără brațe sau picioare”
02.01.2026
16:56
724
Kremlinul ar pregăti o PROVOCARE de proporții, cu numeroase VICTIME, pentru a deraia discuțiile de pace mediate de SUA. Când ar urma să aibă loc operațiunea
02.01.2026
16:19
495
Familia unui român dispărut după incendiul din Elveția, sprijinită de autoritățile române pentru clarificarea situației
02.01.2026
14:53
730
Spaima rușilor, Kirilo Budanov, noul noul șef de cabinet al lui Volodimir Zelenski. Ce SARCINI are înlocuitorul lui Iermak
02.01.2026
14:27
680
Pierderi masive pentru Rusia în Ucraina: Statisticile alarmante ale conflictului de la începutul invaziei
02.01.2026
13:43
774
PREMIERĂ // Vacanță de 8 700 de lei, PLĂTITĂ de angajator. Tichetele de VACANȚĂ, disponibile începând cu 1 ianuarie 2026. Pașii pe care trebuie să-i faci pentru a beneficia de acestă facilitate
02.01.2026
13:20
536
România oferă ajutor umanitar de urgență: șase tineri cu arsuri grave transportați din Elveția în Franța cu sprijinul Armatei
02.01.2026
12:48
487
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului „Laureații Sportului” 2025 în Moldova, celebrând excelența și perseverența în sport
02.01.2026
12:31
610
Ucraina susține că atacă doar ținte militare, în ciuda acuzațiilor Moscovei după un incident tragic în sud
02.01.2026
11:50
694
Frați condamnați la 10 ani de închisoare pentru abuzul surorii minore, dezvăluit după ce a rămas însărcinată la 12 ani
02.01.2026
10:57
530
Memorandum semnat pentru integrarea copiilor refugiați ucraineni în școlile din Moldova
02.01.2026
10:52
660
Europenii își doresc victoria Ucrainei în război, în timp ce planul de pace al lui Trump stârnește controverse și îndoieli
02.01.2026
10:44
498
Tânăr condamnat pentru incendierea unei mașini de poliție în Călărași: un an și jumătate de închisoare
02.01.2026
10:37
644
Rusia acuză Ucraina de atac asupra reședinței lui Putin și prezintă dovezi către SUA, dar Kievul contestă ferm acuzațiile
02.01.2026
10:27
594
Roaming gratuit între Moldova și UE din 1 ianuarie: cetățenii vor comunica la aceleași tarife ca acasă
02.01.2026
08:33
742
Viitor incitant pentru Ucraina: negocierile de pace se reiau cu accent pe securitate și cooperare internațională
02.01.2026
08:18
614
Horoscopul zilei 02.01.2026
02.01.2026
02:11
1071
Tragedii devastatoare în cluburi și discoteci: de la Crans-Montana la Colectiv, incendii fatale zguduie lumea
02.01.2026
01:12
1086
România sprijină transportul medicalizat al pacienților arși din clubul de la Crans-Montana prin dispoziția CNSU
01.01.2026
21:04
1028
Temperaturi ridicate în Republica Moldova din 2 ianuarie 2026
01.01.2026
18:29
1420
Kievul dezvăluie operațiunea de înscenare a morții unui lider militar rus, oferind detalii despre recompensă și activitățile de contraspionaj
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
19.76
1 USD
16.82
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














