ISTORIE // Ce semnifică ziua de 9 mai pentru România

Pe 9 mai 2018 se împlinesc 141 de ani de când România, prin eroismul ostașilor săi, și-a câștigat Independența de stat, transmite Romanian Global News.

La 31 martie 1877, Guvernul României dispune mobilizarea generală. Forţele armate române numărau în total 120 de mii de oameni, din care 58 de mii reprezentau forţa operativă. Unităţile militare au fost dispuse în sudul ţării pentru a preveni orice incursiune otomană peste Dunăre.

La 12/24 aprilie 1877, Rusia a declarat război Porţii Otomane şi a început trecerea Prutului. Până la sosirea armatei ţariste la Dunăre, linia fluviului a fost apărată de armata română. Luând act de noile realităţi, otomanii au bombardat localităţile Calafat, Bechet, Izlaz, Corabia, Giurgiu şi au atacat ţărmul românesc cu bande înarmate. România a ripostat bombardând Vidinul şi Turtucaia. La Dunăre s-a instaurat, astfel, deşi nedeclarată oficial, o stare de război între România şi Poartă.

La 10 aprilie 1877, România a întrerupt relaţiile diplomatice cu Poarta, iar la 29 aprilie, ca urmare a provocărilor făcute de Turcia prin începerea bombardamentelor asupra oraşelor româneşti de pe malul Dunării, Adunarea Deputaţilor a adoptat o moţiune prin care se declara stare de război cu Imperiul Otoman.

La 9 mai 1877, conform dorinţei cetăţenilor, armatei, opiniei publice, grupurilor politice şi Guvernului, Parlamentul avea să proclame independenţa României. Mihail Kogălniceanu, ministrul Afacerilor Străine, arăta că, fiind stare de război cu Înalta Poartă, legăturile cu puterea suzerană fiind rupte, „suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare".

În aplauzele deputaţilor şi ale mulţimii care participa la dezbateri, Kogălniceanu accentua: „Aşadar, domnilor, nu am nici cea mai mică îndoială şi frică de a declara ...că noi sîntem o naţiune liberă şi independentă". Proclamarea independenţei de stat a României a fost apogeul unei politici bine pregătite în toate detaliile sale. Era o nouă expresie a politicii româneşti de a pune Europa în faţa faptului împlinit.

Discursul său din 9 mai 1877 din fața Parlamentului României s-a concentrat pe faptul că Guvernul consideră că țara a renunțat la suzeranitatea otomană. Chiar a doua zi, Parlamentul a votat declarația de independență, validată și de principele Carol.

În anul care a urmat, Kogălniceanu a depus eforturi pentru a obține recunoașterea independenței de către toate statele europene, afirmând și susținând că politicile guvernului său se centrează pe „transformarea cât mai rapidă a agențiilor diplomatice și consulatelor străine din București în legații".

Independența României și unirea Dobrogei cu România au fost recunoscute oficial prin Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano de la 3 martie 1878 și prin Tratatul de la Berlin din13 iulie 1878.