Irina Rimes suferă de dorul părinților: „Fac un efort și o dată pe lună ajung în Republica Moldova”. Vrea să le cumpere un apartament la București
3391
Stabilită de vreo șase ani în România, Irina Rimes duce dorul rudelor sale, rămase în localitatea natală din Republica Moldova.
Cântăreața, jurat-antrenor la emisiunea „Vocea României” de la PRO TV, își face lunar timp pentru a-și vizita familia, în ciuda programului încărcat.
Irina Rimes s-a născut în raionul Florești din Republica Moldova și s-a mutat în România în urmă cu șase ani. După ce a dat lovitura în țara natală, bifând finala show-ului „Fabrica de staruri”, artista a considerat că este timpul să facă pasul cel mare și să se mute la București. A lăsat în urmă locurile în care a crescut, trezindu-se într-un oraș mult mai mare și aglomerat, care inițial a speriat-o.
Tânăra din R. Moldova a fost însă conștientă că doar prin sacrificii poate ajunge acolo unde și-a propus. Și a reușit poate mai repede decât se aștepta.
„La mine drumul până acolo sus a durat doar doi ani, mult mai puțin decât la alții”, ne-a mărturisit ea.
„Sunt cei mai importanți oameni din viața mea”
Se spune că dorul se mai ostoiește cu timpul, dar Irina nu s-a obișnuit nici acum cu depărtarea de părinți, Valentina și Tudor Rimes, și de fratele ei mai mic, Vitalie. Din acest motiv, își face timp lunar să-i viziteze.
„Fac un efort și o dată pe lună ajung în Moldova. Pentru că acasă e acasă, iar mama e mama. La fel, tata și fratele meu sunt cei mai importanți oameni din viața mea. Iar dacă lor nu le acord atenție, care sunt valorile mele?”, a mai spus artista pentru Libertatea.
Vrea să-i aducă în București Irina și-a propus chiar să cumpere un apartament în București pentru rudele sale, pentru ca acestea să-i fie alături. Banii nu-i lipsesc, însă există un obstacol în împlinirea acestui vis al vedetei: celor dragi ei, mai ales fratelui său, le este greu să se rupă de origini…
09.09.2025
13:06
25961
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
28820
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
40603
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
26094
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
24528
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
16961
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
16485
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
17823
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
17221
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”
26.05.2025
11:55
17761
Un film distins cu Premiul Oscar și Globul de Aur, proiectat la Chișinău: Intrarea este liberă
22.05.2025
16:55
17742
Jennifer Lopez, dată în judecată pentru că a publicat pe reţelele de socializare fotografii cu ea pentru care nu deţinea drepturi de autor: Dune de 150 000 de dolari pentru fiecare poză
21.05.2025
13:50
17607
Intervision, alternativa lui Putin la Eurovision, va avea loc pe 20 septembrie
08.02.2026
14:58
350
Nicuşor Dan, invitat la prima reuniune a Consiliului de Pace de la Washington; decizia de participare, după consultări cu partenerii americani
08.02.2026
14:18
488
Epstein a dus un fotomodel din România la o cină privată cu prințul Andrew la Palatul Buckingham. Noi dezvăluiri relansează cererile de anchetă penală împotriva ducelui
08.02.2026
12:57
322
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei: instalațiile Naftogaz din Poltava și centrala termică din Herson, ținte ale bombardamentelor repetate
08.02.2026
12:11
434
Zelenski anunță sancțiuni împotriva firmelor străine care aprovizionează industria de rachete a Rusiei
08.02.2026
11:41
614
Suspectul în împuşcarea generalului rus Vladimir Alexeiev, reţinut în Dubai şi extrădat la Moscova
08.02.2026
08:41
469
Horoscopul zilei 08.02.2026
07.02.2026
22:17
823
Administraţia Trump convoacă la Washington prima reuniune a Consiliului pentru Pace. România, invitată să devină stat membru fondator
07.02.2026
21:10
690
Ninsoare slabă și cer închis duminică, 8 februarie 2026, în Republica Moldova
07.02.2026
15:59
755
Iran amenință că va lovi bazele militare americane din Orientul Mijlociu dacă va fi atacat de SUA
07.02.2026
14:00
694
Dronă de tip Gerbera descoperită în raionul Drochia, fără încărcătură explozivă
07.02.2026
13:37
863
Dronele ucrainene au incendiat o fabrică rusă de combustibil pentru rachete, reducând capacitatea de atac aerian a Moscovei
07.02.2026
12:49
771
Bărbat din Ohio, urmărit penal după ce a amenințat cu moartea vicepreședintele JD Vance și reținut cu materiale pornografice cu minori
07.02.2026
12:22
862
Zelenski respinge orice înțelegere SUA-Rusia privind războiul fără participarea Ucrainei
07.02.2026
10:08
856
Atac masiv al Rusiei asupra rețelei electrice din Ucraina lasă țara în beznă, în plin val de ger
07.02.2026
07:54
767
Horoscopul zilei 07.02.2026
07.02.2026
07:24
865
Pacient din SUA menținut în viață 48 de ore fără plămâni, cu ajutorul unui sistem artificial, până la dublul transplant pulmonar
07.02.2026
06:39
716
Trump susține că Iranul vrea „foarte mult” un acord cu SUA după discuțiile recente
07.02.2026
06:34
957
Zelenski cere acțiuni imediate pentru întărirea apărării antiaeriene și refacerea infrastructurii energetice a Ucrainei
07.02.2026
01:35
1201
Washingtonul presează pentru acord de pace Rusia–Ucraina până în martie și scrutin cu referendum în Ucraina în luna mai
06.02.2026
23:28
1397
ULTIMA ORĂ // Premierul Alexandru Munteanu trimite ARMATA pe străzile Chișinăului
06.02.2026
21:18
1063
Ofensiva rusă pe front încetinește după blocarea terminalelor Starlink folosite ilegal de armata lui Putin
06.02.2026
20:30
972
Sâmbătă, 7 februarie 2026: vreme mai blândă și mai uscată în Republica Moldova
06.02.2026
20:03
1154
Maia Sandu, reacție la raportul Congresului SUA: libertatea de exprimare nu apără conturile false și manipularea online
06.02.2026
18:43
1089
Bruxelles lovește în petrolul lui Putin: al 20-lea pachet de sancțiuni UE interzice serviciile maritime pentru exporturile rusești
06.02.2026
17:58
1079
Rusia condiționează negocierile nucleare multilaterale de participarea Marii Britanii și Franței, în timp ce SUA presează China, iar Beijingul refuză
Mame blânde, mame bune: Salvează copiii din orfelinatele moldovenești
UIMITOR: Ce poate să facă acest bărbat din R. Moldova cu mâinile paralizate
Bătrânețe, sârmă ghimpată
Condamnați să se nască în pușcărie
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
16.99
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














