Ion Bunduchi: Necaz fără de haz. Din culisele Grupului parlamentar pentru îmbunătățirea legislației media

Un fel de început

Zilele trecute îl întrebam pe un ex-membru al Consiliului de Observatori (CO) al Teleradio - Moldova de ce, în cinci ani de mandat, n-a inițiat și nu a dezvoltat relații utile cu CO al Companiei Publice Gagauziya Radio Televizionu. O precizare, până a ajunge la răspuns. Relațiile utile sunt necesare nouă, beneficiarilor de informația oferită de cei doi furnizori publici. Cuiva, poate, nu-i place sintagma „beneficiari de informație”, dar ea se potrivește mai mult decât „consumatori de informație”. Măcar din motiv că pare anapoda să așezi în același rând consumatorul de informație și cel de hamburger, slănină sau droguri. E și motivul, din care mass-media ar trebui definită altfel, decât „puterea a patra”. Că a spus-o cineva, în forul legislativ britanic, nu este un argument. Cele trei puteri – legislativă, executivă, judecătorească, se știe, de când există, au accentuate tendințe spre coruptibilitate. Evident, și mass-media a demonstrat și demonstrează asemenea tendințe. Dar, poate, tocmai pentru că este așezată în rând cu cele trei puteri…

Am ajuns la răspunsul ex-membrului CO: da tu (adică, eu) ai citit legea? Zice legea că trebuia să fac asta?

Un fel de paralelă

Nu mă gândesc la ce ne-au învățat în școală – că paralelele nu se intersectează. Nu se intersectează, poate, în capul nostru. În realitate, sunt convins, o fac…

Eram copil când urmăream o situație care m-a marcat. După o ploaie mare, care a dus la vale și podețul peste o râpă din mahala, s-a strâns mahalaua, pe malul râpii, care cu o bârnă, care cu o scândură, care cu un par, care cu ținte de două șchioape, care cu scoabe. Cum s-au adunat, habar n-aveam și nici nu-mi puneam întrebarea, firește. Dar, în ziua cu pricina, oamenii au venit, au adus ce trebuie, au meșterit un podeț nou, pe care putea trece și o mașină, au ridicat câte un pahar de vin – să țină podețul, și au mers pe la casele lor.

După moda de azi, podețul ar fi trebuit să fie sfințit, doar că, în timpurile celea, niciuna din două biserici ale satului nu funcționa.

De prețuri la materiale de construcție, de ore de lucru, de tarife per oră – nici vorbă. Sătenii mei, pur și simplu, s-au înțeles, au adunat și s-au adunat, au făcut ce aveau de făcut, și asta a fost! Fără miting, fără corespondent de la raion sau de la Chișinău. Și fără lege, care să le spună să facă podețul…

Un alt fel de paralelă

Se cunoaște, un an jumate în urmă a fost format Grupul de lucru pentru îmbunătățirea legislației mass-media, cu opt subgrupuri de lucru – s-au adunat multe de făcut pe miriștea asta. A fost o premieră, cred, de bun augur, deși, gustul amar nu dispare.

Am lucrat în subgrupul de lucru, care a elaborat Codul serviciilor media audiovizuale. Codul a fost votat, recent, în ultimă lectură. Ne-am felicitat, cei implicați direct și mai puțin direct, chiar dacă legea mai urmează să fie (ori să nu fie) promulgată. Ne-am felicitat, pentru că un chinuit proiect de Cod, din 2011, așa și nu s-a făcut lege.

Subgrupul care a pus pe tapet un nou Cod, în multiple ședințe de lucru, a discutat și a dezbătut până la răgușeală. Și nu-i de mirare. În audiovizual interese sunt prea multe, ca să le poți, cumva, armoniza, or, asta-i rostul unei legi.

Efortul, soldat cu transpunerea în legislația de profil națională a unor standarde comunitare, s-ar părea, nu trebuie să lase loc pentru gust amar. Dar lasă.

Grupul de lucru și subgrupurile au fost concepute ca structuri deschise pentru oricine consideră că poate contribui la îmbunătățirea legislației mass-media.

Acum, când Codul a fost votat în lectură finală, e oportun, poate, să recapitulăm activitatea subgrupului.

Participanții la ședințele de lucru ale respectivului subgrup, convențional, pot fi divizați în câteva categorii. O categorie, cea mai puțin numeroasă, cunoscătoare a domeniului și interesată neprefăcut de dezvoltarea lui, a vorbit, a discutat, a pus la îndoială, a dezbătut, a propus, a argumentat și, toate la un loc, a adus plusvaloare calității legii.

Altă categorie este cea care a fost prezentă. A ascultat și a tăcut. La unele ședințe au fost și reprezentanți ai autorităților. Și, pentru că au tăcut, consideram că este acceptată norma din proiectul Codului, care zicea (nu mai zice), că finanțarea IPNA Teleradio-Moldova constituie 0,9% din bugetul anual. În definitiv, norma în cauză a fost revizuită, pe ultima sută de metri.

O a treia categorie este cea care a vorbit, dar, se pare, nu a ascultat. Putea vorbi oricine, drept consfințit și în Regulamentul Grupului de lucru. Dar numai a vorbit. Fără a citi textele elaborate, fără a le analiza, fără a propune ceva argumentat. Cu siguranță, categoria dată consideră că argumentul „nu-mi place” sau „n-am întâlnit/n-am citit așa ceva în alte legi”, este argument. Noi considerăm altfel: după „nu-mi place” trebuie să fie puse două puncte și să curgă gârlă argumente-beton. Cât despre „n-am întâlnit/n-am citit așa ceva în alte legi”, ce să zicem? Că nu știm, nu e un motiv de a considera că ceva e strâmb. E în firea lucrurilor să nu le cunoaștem pe toate, în caz contrar, n-am ști cui să ne rugăm, de rând ce printre noi ar pogorî și alți Dumnezei.

Am avut destule ocazii nefericite să cunosc asemenea categorie de „specialiști”. Aceștia mi se asemuiesc cu învățătoarea din sat, promovată azi inspectoare la secția raională de învățământ, care vine mâine în sat și deja știe mai bine ce trebuie să facă ai ei colegi de ieri.

O a patra categorie a fost prezentă, a vorbit, a discutat, deseori, în controversă. Și, pentru că nu tot ce propunea era acceptat (ziceam de ghemul de interese), încerca să convingă autorii proiectului, tet-a-tet, că anumite norme, agreate în ședințele de lucru, trebuie schimbate.

În sfârșit, a cincea categorie, cea mai numeroasă, e cea care a fost lipsă. E vorba, mai ales, de factori decidenți.

Vorba e că starea mass-media nu e doar treaba mass-media. Și, pentru că mass-media are nevoie de legislație bună, de cadre competente, de concurență loială, de cercetări aprofundate, de statistică dreaptă, la urma urmei, așteptările de implicare corespunzătoare au fost mari. Poate, prea mari pentru realitățile noastre, dacă ne gândim, că fiecare institut social stă închis în găoacea sa și nu vede „vasele comunicante” cu întreaga societate. Este o percepție nu doar eronată, ci și periculoasă. E de neînțeles, cum poate o structură de stat să dea aviz pozitiv, bunăoară, Concepției de dezvoltare a mass-media, adoptată de Parlament și, în același timp, să dea aviz negativ unor proiecte de legi în concordanță totală cu respectiva Concepție?! Se vede, n-am depășit angajamentele de hârtie. Asemenea sintagmă – „angajamente de hârtie”, nu există în română, dar ea redă exact situația.

Din categoria a cincea face parte și CO al Teleradio - Moldova. Nu s-a arătat în niciun fel interesat de lucrările asupra noului Cod, chiar dacă parte din el este dedicată furnizorului public național de servicii media audiovizuale.

La modul logic (într-o țară alogică), în CO sunt concentrate cele mai luminate minți în ale audiovizualului public și, deci, contribuția lor ar fi fost foarte valoroasă la elaborarea unei legi bune. Dar n-a fost să fie. CO a tăcut și în, cel puțin, două cazuri, când avea ceva de spus. Cazurile se referă la TV Moldova 1, când a fost învinuită, în cadrul unor proteste la poartă, de formațiuni politice, că nu-și face treaba cum ar trebui s-o facă. Deși nu este entitate separată, Moldova 1 a fost lăsată să se descurce cum poate. Aceasta a infirmat acuzațiile protestatarilor, a adus niște dovezi (cam în disonanță cu dovezile unor monitorizări independente, nu ale formațiunilor politice) și, atenție! - a solicitat societății civile, inclusiv ONG-urilor de media, să ia atitudine. ONG-urile de media nu au luat atitudine. Pentru că au așteptat (în zadar!) să zică ceva CO, CCA (de ce nu?) și, mai ales, ombudsmanul Teleradio - Moldova, mediator, în mod obligatoriu, imparțial, între Teleradio și public. Adică, ONG-urile de media așteptau să fie puse în aplicare mecanismele existente de protecție a radiodifuzorului public, mecanisme, la care au pus umărul. Și nu pentru ca acestea să ruginească. Și la ce bun mecanisme noi, dacă și pe cele existente n-are cine le activa?!

CO n-a fost la ședințe ca să argumenteze de ce Teleradio - Moldova, în continuare, trebuie să gestioneze colective artistice; de ce nu ia sub umbrelă și, de exemplu, circul; sau cum vor privi mâine la instituție când, ajutată de tehnologiile informaționale, va avea mai mulți artiști decât jurnaliști? N-a venit, n-a argumentat, dar, până la urmă, se pare, a știut pe ce butoane să apese, ca pe timpurile care, deci, n-au apus, pentru că, „segmentul artistic” rămâne pe vechi în legea nouă.

Un fel de final

Și se unesc paralelele, cum spuneam. Și tristă-i priveliștea. Nu putem merge-n trecut, să procedăm ca și mahalaua mea cu podețul. Prezentul o arată. Și nu dă semne bune pentru mâine.

Azi suntem școliți. La școli din țară și din toată lumea. Am deprins să alegem parlamente, să desemnăm guverne, să elaborăm concepții, strategii, planuri de acțiune. Am deprins cuvinte și sintagme sunătoare. Cât efort și cât timp! Și între timp, am dat la o parte, ca netrebuincioasă, practica bunilor mei consăteni, cu puțină școală și cu toată înțelepciunea. Ei nu vorbeau cuvinte mari. Posibil, nici nu le știau. Dar făceau ce era de făcut. Noi, azi, ne-am rătăcit în cuvinte. Pe când, oare, să ne apucăm să facem ce e de făcut?

Text de Ion Bunduchi, expert media, publicat pe media-azi.md