Ioan-Aurel Pop: „A vorbi despre om şi despre umanitate fără să înţelegi ce înseamnă această minunată comunitate numită naţiune este a uita ceva din bogăţia vieţii”
1604
Agerpres
Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a declarat, duminică, la Cluj, cu ocazia lansării volumului său „"Românii. Eseuri dinspre Unire", că, pentru a ajunge la umanitate şi la omenire, omul trebuie să treacă prin omenie, iar o treaptă intermediară este poporul, naţiunea.
„Suntem în ziua de Florii şi fiecare ne adunăm pe acasă să ne spunem gândurile şi să ne declarăm iubirea faţă de cei dragi şi în primul rând faţă de Dumnezeu. (...) Memoria e un atribut fundamental al inteligenţei şi, spre a nu ne pierde memoria, trebuie să învăţăm şi poezii pe de rost, cum se întâmpla odată. Dacă am învăţa mai multe poezii pe de rost, n-am uita nici istoria. Omul, ca să ajungă la umanitate şi la omenire, trebuie să treacă prin omenie şi o treaptă intermediară - că nu poate sări direct, ca om, la globalitate, despre care se vorbeşte aşa de mult astăzi - e poporul, devenit naţiune. Noi suntem în această parte de Europă români, vorbim această limbă frumoasă şi armonioasă, aşa cum polonezii o vorbesc pe a lor, cehii pe a lor, maghiarii pe a lor şi toţi ceilalţi. Prin urmare, a vorbi despre om şi despre umanitate fără să înţelegi ce înseamnă această minunată comunitate numită naţiune este a uita ceva din bogăţia vieţii. Vă îndemn pe toţi să nu uitaţi nimic din bogăţia şi frumuseţea vieţii şi vă doresc o sărbătoare de Florii binecuvântată, în pregătirea marelui praznic al Învierii Domnului", a spus Ioan-Aurel Pop, în faţa a circa 200 de participanţi la lansarea cărţii sale.
La rândul său, sociologul Vasile Dîncu a spus că autorul cărţii s-a transformat din istoric într-un militant pentru identitatea naţională.
„Am citit această carte şi mai degrabă mi-a transmis un sentiment de gravitate, de tristeţe, pentru că Ioan-Aurel Pop, istoric, este obligat să-şi părăsească meseria lui, masa lui specifică de lucru, pentru a se lupta pe un front din care s-au retras aproape toţi intelectualii români. Deci, istoricii au pierdut un mare istoric, pentru că a trebuit să se transforme într-un militant pentru identitatea noastră. (...) Nu m-am uitat la această carte ca la o carte de autor; este, cum spunea doamna Irina Petraş, o carte de identitate, dar este şi un examen critic de conştiinţă. Cred că această carte trebuie să pună punct în cultura noastră discuţiei despre unire. (...) Această carte este de o profunzime extraordinară pentru că merge undeva la ultimul fundament, pe care şi Lucian Blaga a încercat să-l atace, acela metafizic al gândirii şi limbajului. Cred că se închide, cu această carte, o epocă foarte importantă, de 150 de ani, este o sinteză extraordinară a trăirilor unui intelectual veritabil", a menţionat Vasile Dîncu, citat de Agerpres.
Printre vorbitori s-a numărat şi fostul negociator şef al României cu UE, Vasile Puşcaş, care a spus că fără cultură naţională nu putem să mergem spre viitor.
„Suntem în faţa unui eveniment nu doar editorial, ci în faţa unui eveniment cultural. (...) Noi, fără cultură, fără cultură naţională, nu vom putea să străbatem calea spre viitor", a afirmat Vasile Puşcaş.
Editura Şcoala Ardeleană, în parteneriat cu ARDynamiX şi AGERPRES, a lansat, duminică, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, volumul „„Românii. Eseuri dinspre Unire", de Ioan-Aurel Pop, un proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, recomandat de Revista Sinteza.
Volumul lui Ioan-Aurel Pop a desemnat de vizitatori cea mai râvnită carte a târgului.
26.04.2026
21:47
144
Olimpiadele la limbile minorităților naționale: 64 de elevi premiați pentru excelență în dialogul intercultural
26.04.2026
21:07
161
Maia Sandu, la 40 de ani de la Cernobîl: regimul de la Kremlin își continuă disprețul față de viața umană
26.04.2026
20:31
259
Maia Sandu, la Cernobîl: Lecțiile unui regim care și-a sacrificat oamenii și nevoia de a apăra în comun siguranța nucleară
26.04.2026
18:46
348
Alertă meteo cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, orele 10–21
26.04.2026
18:26
525
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 27 aprilie – 3 mai 2026
26.04.2026
16:43
485
Maia Sandu la Kyiv: Moldova și Ucraina cer deschiderea imediată a negocierilor de aderare la UE
26.04.2026
14:31
628
Maia Sandu, la Kyiv, alături de Volodymyr Zelenskyy: Moldova și Ucraina își apără împreună securitatea și viitorul european
26.04.2026
13:52
548
Cod galben de îngheț, 27.04.2026 - 28.04.2026
26.04.2026
13:45
457
ULTIMA ORĂ, VID // Maia Sandu, la Kyiv: „Securitatea Moldovei și a Ucrainei sunt interconectate”. Președinta a anunțat și o decizie majoră în Ucraina - Chișinăul va găzdui reuniunea pentru operaționalizarea Tribunalului Special privind crimele Rusiei
26.04.2026
08:33
602
Maia Sandu, întrevedere cu Volodymyr Zelenskyy la Kyiv. Șefa statului, omagiu adus victimelor de la Cernobîl
26.04.2026
07:52
694
Horoscopul zilei 26.04.2026
26.04.2026
21:47
43
Olimpiadele la limbile minorităților naționale: 64 de elevi premiați pentru excelență în dialogul intercultural
26.04.2026
21:07
110
Maia Sandu, la 40 de ani de la Cernobîl: regimul de la Kremlin își continuă disprețul față de viața umană
26.04.2026
20:31
243
Maia Sandu, la Cernobîl: Lecțiile unui regim care și-a sacrificat oamenii și nevoia de a apăra în comun siguranța nucleară
26.04.2026
18:46
337
Alertă meteo cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, orele 10–21
26.04.2026
18:26
513
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 27 aprilie – 3 mai 2026
26.04.2026
16:43
477
Maia Sandu la Kyiv: Moldova și Ucraina cer deschiderea imediată a negocierilor de aderare la UE
26.04.2026
14:31
621
Maia Sandu, la Kyiv, alături de Volodymyr Zelenskyy: Moldova și Ucraina își apără împreună securitatea și viitorul european
26.04.2026
13:52
542
Cod galben de îngheț, 27.04.2026 - 28.04.2026
26.04.2026
13:45
449
ULTIMA ORĂ, VID // Maia Sandu, la Kyiv: „Securitatea Moldovei și a Ucrainei sunt interconectate”. Președinta a anunțat și o decizie majoră în Ucraina - Chișinăul va găzdui reuniunea pentru operaționalizarea Tribunalului Special privind crimele Rusiei
26.04.2026
08:33
596
Maia Sandu, întrevedere cu Volodymyr Zelenskyy la Kyiv. Șefa statului, omagiu adus victimelor de la Cernobîl
26.04.2026
07:52
690
Horoscopul zilei 26.04.2026
26.04.2026
07:02
1992
VIDEO // Panică la Casa Albă: Focuri de armă la Cina Corespondenților. Președintele Trump și JD Vance, evacuați de urgență de Secret Service
25.04.2026
20:53
798
Moldova se pregătește de o duminică mai caldă și cu vânt alert – 26 aprilie 2026
25.04.2026
20:23
661
Fereastra IPO pentru startup-urile climate tech începe să se deschidă, dar doar pentru jucătorii mari din energie
25.04.2026
19:53
713
Cohere preia Aleph Alpha cu sprijinul Schwarz Group pentru a crea o alternativă suverană la giganții americani AI
25.04.2026
18:52
733
Apple își schimbă direcția: John Ternus preia conducerea și repoziționează strategia de hardware și AI
25.04.2026
15:49
787
Târg educațional la Soroca: sute de liceeni din cinci raioane, conectați direct cu universitățile din Moldova
25.04.2026
13:36
826
Campania „Învață în Moldova” aduce târgul universităților la Hîncești pentru a convinge absolvenții să studieze în țară
25.04.2026
13:18
745
Olimpiadele republicane la limbile minorităților naționale reunesc 150 de elevi la Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău
25.04.2026
13:10
859
Cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, interval 10:00–21:00
1022
„Austeritatea lovește în sănătate: medici și asistente pot pierde până la 3000 de lei pe lună, în timp ce veniturile scad, nu salariile”
25.04.2026
08:29
795
Horoscopul zilei 25.04.2026
24.04.2026
23:42
925
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
952
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
24.04.2026
20:21
936
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
20:03
990
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
Olimpiadele la limbile minorităților naționale: 64 de elevi premiați pentru excelență în dialogul intercultural
Maia Sandu, la 40 de ani de la Cernobîl: regimul de la Kremlin își continuă disprețul față de viața umană
Maia Sandu, la Cernobîl: Lecțiile unui regim care și-a sacrificat oamenii și nevoia de a apăra în comun siguranța nucleară
Alertă meteo cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, orele 10–21
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40

Inapoi














