INTERVIU // Oxana Munteanu: „Am trăit câțiva ani peste hotare, știu ce însemnă Dorul de casă. Spectacolul „Vă așteptăm acasă” va mai fi jucat pe peronul gării din Chișinău”
5307
La încheierea Zilelor Diasporei, pe 19 august a fost prezentat spectacolul „Vă așteptăm acasă”, pe peronul gării din Chișinău. Ideea spectacolului îi aparține Oxanei Munteanu, creatoare a brandului vestimentar Kasandruta. Reprezentația a fost alcătuită din elemente de spectacol teatral, de recital muzical, fiind, totodată, o defilare de modă. Regia a fost semnată de Olesea Sveclă, asistent regie – Rusanda Radvan, iar scenografia e realizată de Oxana Munteanu.
Spectacolul a inclus un fragment din piesa „Dragoste la pachet” de Tatiana Lazăr, montată la Teatrul Național „Mihai Eminescu. A evoluat orchestra Teatrului Național „Mihai Eminescu”, dirijor Serghei Racenco. Au răsunat melodii în interpretarea Alionei Triboi, Angelei Ciobanu, Dianei Decuseară, Tincăi Mardari.
Spectacolul a fost realizat de compania Kasandruta, în parteneriat cu Teatrul Național „Mihai Eminescu” și cu OWH-Studio.
Vă propunem un interviu cu fondatoarea brandului Kasandruta, Oxana Munteanu, designer vestimentar.
Stimată doamnă Oxana Munteanu, ați fost la muncă peste hotare?
Am fost plecată 5 ani în Franța și am simțit mereu Dorul de casă. Eu fiind de profesie medic stomatolog, la revenirea în țară mi-am schimbat preocupările profesionale, concentrându-mă pe design vestimentar. Astfel, am creat brand-ul Kasandruta (un brand prestigios, având astăzi o circulație internațională – n.r.).
Am două surori în Italia (noi suntem 5 surori) și întâlnirile cu ele sunt foarte așteptate, ne vedem o dată în câțiva ani.
Când, cum v-a venit ideea de a realiza un spectacol-defilare de modă pe peronul gării din Chișinău?
Adesea ducându-mă la piața de purici, treceam peste podul deasupra căii ferate și mereu mă opream și priveam gara care este atât de frumoasă și acolo mi-a și venit ideea unei defilări. Am purtat-o în gând vreo doi ani, îmi doream să fie și un mesaj uman, social, nu doar o prezentare de rochii.
Și iată că în acest an mi s-a propus să fac o defilare, la încheierea Zilelor Diasporei. M-am gândit că acum e momentul să facem un spectacol și, concomitent, un film. M-am întâlnit cu Virgiliu Mărgineanu și cu Petru Hadârcă să le povestesc ideea și dânșii m-au susținut. Am contactat-o pe Olesea Sveclă și am rugat-o să facă regia, ea ne-a răspuns cu un ,,Da" ferm. Deci, toată lumea și-a deschis brațele chiar de la început. S-a format o echipă minunată care a contribuit la crearea acestei povești.
USAID a venit cu finanțarea. Gara feroviară ne-a oferit tot ce ne trebuia pentru a prezenta acest spectacol. Și doamna Elena Dragalin ne-a susținut și ajutat pe tot parcursul pregătirii acestui eveniment. Galina Roșca mi-a fost complice chiar de la primele gânduri. Și fiica ei, Ana Everling, ne-a oferit piesa „Primăvară” pentru defilare (versuri de Ion Vatamanu).
Virgiliu Mărgineanu și OWH Studio au filmat spectacolul. Victoria Peev, artist plastic, a confecționat o bucată de perete din casa părintească.
Teatrul Național „Mihai Eminescu” a venit cu mulți actori frumoși care au făcut acest spectacol viu.
Câte costume ați creat pentru această reprezentație?
Am creat 42 de costume, precum și rochii și costume pentru copii
O parte din costume, cele pentru bărbați, a fost luată de la Teatrul Național „Mihai Eminescu”.
Publicul a fost foarte impresionat de spectacolul acesta veridic, tulburător, construit original și declanșând emoții puternice în sufletul privitorilor. Mulți spectatori au solicitat ca spectacolul să mai fie prezentat în gară.
Chiar pe peron, domnul Hadârcă a propus să mai jucăm încă o dată acest spectacol. Când va fi asta, o să vă anunțăm din timp.
Pe parcursul spectacolului, am stat în picioare și, la un moment dat, am văzut că lângă mine erau domnul Virgiliu Mărgineanu și domnul Petru Hadârcă. Erau ca două brațe sau două aripi care mi-au dat fiori și voi purta aceste emoții în mine pe tot parcursul existenței mele.
De asemenea, Olesea Sveclă, Rusanda Radvan, Valentin Strishkov – cu ei am lucrat nemijlocit la acest spectacol – sunt oameni de o rară sensibilitate și dedicație. Le mulțumesc cu inima!
Felicitări pentru eveniment și așteptăm să mai fie jucat spectacolul „Vă așteptăm acasă”.
Leontina Vatamanu: „Spectacolul ar trebuie să circule prin capitalele și gările europene”
,,Un spectacol foarte emoționant într-un cadru, care te duce cu gândul la drumurile de acasă și spre acasă cu bagajele de dor pe care le purtăm cu noi. Și studenta noastră, Lenuța, a fost parte a acestui proiect minunat! Aplauze îndelungi tuturor celor implicați în organizarea acestui moment inedit cu multă încărcătură emoțională. Actorii și colaboratorii TNME au fost, ca de obicei, la înălțime, la fel regizoarea spectacolului, Olesea Sveclă! O coroniță de lauri pentru inițiatoarea proiectului, Oxana Munteanu, care a umplut gara Chișinău de emoție, noblețe și originalitate, implicit prin piesele vestimentare de la Kasandruta. Acest spectacol ar trebui să circule prin capitalele și gările europene, fiind un bun ambasador al unei țărișoare cu practic un sfert din populație pe drumuri, între locul de trai și locul de muncă”.
11.04.2026
08:05
308
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
587
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
572
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
592
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
607
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
637
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
777
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
610
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
557
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
733
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
619
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
565
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
11.04.2026
08:05
306
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
582
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
569
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
590
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
604
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
634
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
772
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
606
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
555
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
730
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
618
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
564
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
901
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
706
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
800
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
810
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
799
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
751
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
966
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
982
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
906
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
820
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
741
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
838
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
919
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Horoscopul zilei 11.04.2026
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40





Inapoi














