INTERVIU // Eugenia Bulat: „Cei 7 ani de străinie au fost ani de muncă grea, dar și de continuă lectură și scriere de sine, de regăsire interioară. În „Avatar venețian” vorbesc despre destinul Femeii din Est”

Scriitoarea Eugenia Bulat și-a lansat, la Librăria din Centru, antologia „Avatar venețian. Tripticul unui (auto)exil”, apărută la editura POLISALM. „Este cea mai bună carte de poezie pe care am scris-o vreodată. Îmi ofer dreptul să spun asta, pentru că volumul e rezultatul unei experiențe existențiale unice căreia m-am supus fără milă, una dusă la limită, la extrem, timp de 7 ani. Iar coarda (după Pablo Casals, marele violoncelist) emite cel mai frumos sunet al său înainte de a se rupe. M-am prăbușit, m-am frânt, am murit și am înviat”, mărturisește Eugenia Bulat. La lansarea moderată de Nina Corcinschi, critic literar, doctor habilitat în filologie, au vorbit scriitorii Ion Hadârcă, Claudia Partole, iar Victor Buruiană a susținut un recital muzical.



Amintim că Eugenia Bulat este autoarea unor tulburătoare poeme și texte despre viața printre străini, incluse în trilogia „Jurnalul unui evadat din Est”. Ultima carte din trilogie, „La Pietra di Ca’ Vendramin” („Piatra de Ca’ Vendramin”), a fost prezentată în prestigiosul centru Scuola Grande di San Giovani Evangelista.

Pietrele evocate în acest volum sunt ale edificiului Ca’Vendramin (Casa Vendramin), de vis-a-vis de reședința Casei Române de la Veneţia – o clădire istorică. Ca’ Vendramin era linia de demarcaţie dintre cele două lumi în care, spiritualiceşte, locuia scriitoarea: cartierul Cannaregio, unde muncea ca şi Martor al Morţii, aşa cum se autointitulează personajul liric al cărţii, o zonă aproape pustie, una ce moare, şi Strada Nova – cea mai extinsă şi mai aglomerată stradă din Veneţia, un simbol al vieţii pline de bucurie şi de vigoare. Prin magia poeziei, la fel ca şi prin dialogurile dintre Donna şi Alter, „Piatra de Ca’Vendramin” reuşeşte să vorbească despre destinul Femeii din Est, fiinţă claustrată la propriu şi la figurat, persoană marginală într-un oraș ce simbolizează Frumusețea lumii.

„Un asemenea tip de discurs „interfrontalier”, o astfel de anamneză, care învederează patria amintirilor şi spațiul mai amplu al semnificațiilor şi corespondențelor, tinzând spre Unitate, spre întoarcerea acasă la un nivel superior, reprezintă nucleul poeziei sale”, accentuează cunoscutul italienist, poetul Geo Vasile.

Vă propunem în continuare un interviu cu Eugenia Bulat.

Irina Nechit: Dragă Eugenia Bulat, felicitări pentru antologia „Avatar venețian. Tripticul unui (auto)exil”. Spune-mi, te rog, când și cum ai decis să mergi la muncă în Veneția? „Martor al Morții” nu e doar o metaforă, ci o definire a preocupărilor tale din perioada venețiană?

Eugenia Bulat: Experiența (auto)exilului a fost pentru mine una dură... Dură la început, pentru că nu cunoști limba, apoi pentru că nu era munca mea, de intelectual, ci o muncă grea și umilă, de îngrijitoare de bătrâni și bolnavi terminali – pâinea obișnuită a femeilor noastre imigrate în Italia. Dură pentru că și în societățile democratice piața muncii este brăzdată adânc de fisuri legislative, făcând din imigranți o pradă ușoară pentru escroci. Dură pentru că adâncurile societății italiene mai sunt marcate de sindromul „Benito Mussolini” și, nu în ultimul rând, pentru că eu plecasem de acasă măcinată de deziluzii, marcată de o profundă criză existențială. Totuși, eram liniștită în privința copiilor, la acel moment ei erau mari: fiica era la facultate, în Baia Mare, fiul era la Chișinău și deja muncea.

Plecările mele erau, la început (din vara lui 2004), „evadări” relativ scurte, eu fiind ferecată cu lanțurile responsabilității față de revista mea, „Clipa siderală”, față de tinerii pe care îi ghidam. Din toamna lui 2007, m-am desprins deja pentru segmente lungi de timp, îngrijindu-mă de proiectul meu de suflet doar din poziția de director onorific. M-am întors definitiv acasă în toamna lui 2012.

Cum putem descifra titlul „Avatar venețian”?

Titlul antologiei, „Avatar venețian. Tripticul unui (auto)exil”, s-a impus ca imperativ atunci când am pus cap la cap cele trei „Jurnale ale unui evadat din Est”, pe care le-am scos pe parcursul mai multor ani: „Veneția ca un dat” (la editura „Augusta”, apoi la „Cartier”, deja bilingv, tradus de Gabriele Molcsan, în 2008); „În debara”, cel de al doilea jurnal, la fel, bilingv, versiune italiană de Geo Vasile (editura „Gunivas”, 2010, prezentat doar în Diaspora) și „Piatra de Ca’ Vendramin. Dialogurile străinei cu vechiul său prieten Alter”, cel de al treilea, apărut la „Junimea”, în 2017, apoi, în versiune italiană proprie, la Meligrana Editore, Italia, în 2018.

Acum le-am editat în bloc (la Ed. POLISALM, prin contribuția Ministerului Culturii), într-o nouă redacție, cu un titlu generalizator și penetrant asupra traseului și metamorfozei eroului liric în Țara cu Oleandri (numele dat Italiei în cel de al treilea jurnal). E vorba de o metamorfoză, o transformare purificatoare, un fel de reîncarnare a unei ființe umane care se salvează datorită scrisului, datorită unor căutări spirituale intense.

Aflată în străinătate, ai găsit refugiu în poezie, în literatură?

Cei 7 ani de străinie (alias, de călătorie inițiatică, aș zice) au fost ani de muncă grea, dar și de impregnare cu o frumusețe inimaginabilă, Veneția fiind, dincolo de toate, un geniu al locului. Au fost inclusiv ani de studiu, de continuă lectură și scriere de sine, de febrilă căutare de răspunsuri.

În consecință, au fost ani de regăsire interioară, de salturi calitative, de schimbare. Astfel, semnificația cuvântului „avatar” mi-a oferit exact sensul generalizator al parcursului și, implicit, finalului experienței existențiale căreia m-am supus.

Cât de dificil sau ușor ți-a fost să studiezi limba italiană?

Partea minunată a lucrurilor a fost că avatarul meu s-a produs într-o țară de origine latină, astfel că, chiar din primele zile de aflare la Veneția eram absolut fascinată de frumusețea limbii italiene, care îmi amintea de latina studiată cu drag la facultate. Nu o auzeam, părea că o văd aievea, materializată, rotită, cuvânt cu cuvânt, secole la rând, pe buzele vorbitorilor legănați de laguna Adriaticii. Era dulce, rotundă și netedă precum prundișul mării, șlefuit îndelung de valuri și aruncat la mal. Acest fapt m-a ajutat să însușesc italiana cu anumită ușurință.

Am parcurs, inițial, un mic dicționar de fraze utile, am avut concomitent un manual universitar pe care l-am studiat albăstrindu-l de note. La scurt timp, am început să citesc în italiană volume originale sau traduse, cumpărate sau împrumutate la bibliotecile la care eram înscrisă. Am profitat din plin de comunicarea vie, de Radio și TV.

Muzicalitatea limbii lui Dante este copleșitoare, astfel că, se observă clar în cel de al doilea jurnal, mi se întâmpla ca un careva acord al poeziei sau fraze/părți din conținutul lucrării să-mi vină uneori în italiană, urmând să le traduc apoi în română sau să le las așa, cu traducere la subsol. Cu timpul, prezentându-mi cărțile la Veneția, Roma, Mestre, Padova și în alte orașe, vorbeam liber și îmi citeam versurile atât în română, cât și în italiană, ca, într-un final, să-mi scriu de una singură versiunea italiană a celui de al treilea jurnal.

La ce lucrezi în prezent?

Acum lucrez cu drag la un volum tematic de traduceri din limba română în italiană și viceversa.

Mulțumesc pentru interviu și îți dorim o primăvară frumoasă!

EUGENIA BULAT s-a născut la 19 septembrie 1956 în comuna Sadova, raionul Călărași, R. Moldova. Şi-a urmat studiile la Colegiul de Construcţii din Chişinău, la Universitatea de Stat din Chişinău şi la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”. A lucrat în calitate de profesor, jurnalist, editor. A fondat cenaclul literar „Iulia Hasdeu” şi revista „Clipa siderală”, publicaţie de cultură sprijinită de Institutul Cultural Român din Bucureşti. Este membru al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova şi din România.

Cărţi de poezie: „La Putna mi-e drumul”, „Poeme de pe Valea Plângerii”, „Silabisind în tainele iubirii”, „De dor de voi”, „Stalactite”, „Scrisori de dragoste din Oraşul Libertăţii”. Editor al colecţiei „Sclipiri siderale”, autor al studiului asupra poeziei preuniversitare „Erupţia rostirii sau Generaţia Clipei siderale”.

A mai publicat volumele de publicistică: „PROFESORUL. Ștefan Sevastian Bulat. In memoriam” și „CĂLĂRAȘII ȘI RENAȘTEREA NAȚIONALĂ. Mărturii, evocări, imagini”.