INTERVIU // Antoaneta Zaharia, actriță la Teatrul Odeon, București: „La Chișinău e o dulceață a vorbei care aduce multă pace”
3934
Teatrul Odeon din București a prezentat în una din serile Festivalului Internațional BITEI 2023 spectacolul „Gardenia” de Elżbieta Chowaniec (Polonia), în regia lui Zoltán Balázs (Ungaria). Personajele din această piesă sunt femei din patru generații ale unei familii, ele își spun povestea la aceeași vârstă, 33 de ani, arătându-ne cum istoria le-a influențat destinele începând cu cel de-al Doilea Război Mondial și până în prezent.
Spectacolul „Gardenia” este produs în cadrul proiectului european Fabulamundi. Playwriting Europe, ajuns la a treia ediție, co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene 2017-2020. Participarea Teatrului Odeon din România la BITEI a fost posibilă datorită sprijinului Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău.
Din distribuția „Gardeniei” fac parte actrițele Antoaneta Zaharia, Paula Niculiță, Simona Popescu, Ioana Mărcoiu. Ziarul NAȚIONAL vă propune un interviu cu Antoaneta Zaharia, actriță și dramaturg din București.
Irina Nechit: Dragă Antoaneta Zaharia, cum v-a părut Chișinăul în perioada Festivalului BITEI?
Antoaneta Zaharia: Chișinăul e un oraș cald și frumos. Nu am prins teii în floare, dar atmosfera e tare plăcută. Orașul e curat, bulevardele – largi, fără agitația mașinilor.
Ileana Cosânzeana și Făt-Frumos mi-au apărut peste tot, pe chipurile tinerelor și tinerilor. Femeile sunt foarte feminine și îngrijite, delicate și bărbații sunt frumoși.
M-a bucurat să vad că, în Chișinău, Ștefan cel Mare e și Sfânt.
Mi-a plăcut să ascult cum vorbesc oamenii, e o dulceață a vorbei care aduce multă pace.
Mulțumim pentru cuvinte elogioase.
E o bucurie pentru mine să revin la Chișinău. Aici am mâncat și căpșune cu gust de căpșune, ele mi-au amintit de gustul copilăriei.
În București adesea căpșunele sunt roșii, dar au gust de castravete. La noi sunt multe magazine, multe produse, unele de calitate, altele doar cu o poleială mai lucioasă, nu știu cât de sănătoase sunt.
Ce impresie v-a lăsat publicul de la Chișinău?
Spectatorii au aplaudat cu drag. Erau emoționați… Au fost foarte primitori!
Ați auzit în copilărie cuvântul Basarabia? Ce se vorbea în familie despre Basarabia?
Da, tot timpul se vorbea. Basarabia e țara noastră, așa se spunea. Bunicul meu a fost în cel de-al Doilea Război Mondial. A trecut dincolo de Prut…A luptat și cu nemții, și cu rușii. Pe bunicul îl chema Alexandru Zaharia, a trăit în comuna Vidra, județul Ilfov.
Eu m-am născut în București, părinții mei veniseră în capitală din comuna Vidra. Mama a fost învățătoare. Tata era polițai, dar îi plăcea teatrul – a dat și el la teatru în tinerețe.
De când activați la Teatrul Odeon? Cum vă simțiți pe această scenă?
Din 2003 activez la Odeon. Sunt actriță și am scenă – asta e mulțumirea mea.
Am colegi foarte buni actori, e o mare bucurie să joc cu ei.
Ce gânduri aveți privind șansele de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană?
E o deschidere pe care o doresc R. Moldova. Integrarea europeană va veni și ea cu costurile de rigoare, dar e o mare deschidere.
Ca simplu cetățean se poate călători, veți avea acces la cultură, vor apărea posibilități de dezvoltare.
În spectacolul „Gardenia” e prezent, indirect, războiul. Cum vă stăpâniți frica de război?
Dumnezeu cu mila. Eu nu mă pricep la politică… Nu mă gândesc la război cât timp nu aud bombe și împușcături.
Nu aș vrea să fiu expusă cu familia mea sau cu orașul meu acestei nenorociri.
Am trei copii.
Bineînțeles că sunt îngrijorată și chiar scriu despre obsesia războiului în una din cele mai recente piese ale mele, se numește „Ultimii naivi ai acestei rase pe cale de dispariție”.
Mai am și alte texte dramatice, am multe manuscrise. Tocmai am montat un text de-al meu la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești. Tot acolo voi avea un proiect de spectacol pentru copii, „Ciao bella”.
Felicitări pentru participarea la Festivalul BITEI, ediția a 13-a, și vă mai așteptăm la Chișinău!
Repere biografice: Antoaneta Zaharia a absolvit Academia de Teatru și Film, București, Facultatea de Teatru, secția actorie, clasa prof.univ. Alexandru Repan.
Din 2003, actriță la Teatrul Odeon
2002 – membru fondator al companiei ENTRACTE
1997–2003 – actriță la Teatrul Bulandra
2008, Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească, Ziua Perfectă
2010, „Ciao bella”,regia și textul Antoaneta Zaharia, spectacol jucat la Teatrul Godot, Teatrul de Sufragerie, Teatrul la Cinema, Teatrul de vară Saturn, Bistro Brașov, Caffe Deko, Teatrul din Pitești
Nominalizare la Premiul Uniter pentru Cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolul Ecaterina din „Soldatul de ciocolată”, 2017
Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal la Festivalul Comediei Românești – festCO, 2014, pentru rolul din spectacolul „Titanic Vals” de Tudor Mușatescu, regia Alexandru Dabija
24.05.2026
18:50
632
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
24.05.2026
16:20
666
Mii de absolvenți de liceu, îndemnați la Chișinău Arena să aleagă studiile în Moldova și cariera pedagogică
24.05.2026
14:10
779
Clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume în 2026: Singapore domină topul, iar România și Bulgaria depășesc Statele Unite în libertatea de călătorie
24.05.2026
08:12
720
Horoscopul zilei 24.05.2026
1015
Africa CDC anunță risc de extindere a epidemiei de Ebola în 10 țări africane
23.05.2026
21:08
878
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
23.05.2026
20:53
1085
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
23.05.2026
17:53
1389
Procurorul general Machidon, despre scandalul celor 75.000 de euro găsiți în beciul casei părinților decedați: „Se încearcă lovirea în Procuratură, dar voi face totul ca instituția să capete respectul societății”
23.05.2026
16:00
1024
Experți din patru țări, reuniți la Chișinău pentru a discuta cum poate educația transforma școala și viitorul copiilor
23.05.2026
15:27
1019
Premierul Munteanu, în satele devastate de viituri din Călărași: o victimă, pagube mari și promisiuni de sprijin pentru localnici
24.05.2026
18:50
618
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
24.05.2026
16:20
639
Mii de absolvenți de liceu, îndemnați la Chișinău Arena să aleagă studiile în Moldova și cariera pedagogică
24.05.2026
14:10
756
Clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume în 2026: Singapore domină topul, iar România și Bulgaria depășesc Statele Unite în libertatea de călătorie
24.05.2026
08:12
711
Horoscopul zilei 24.05.2026
1006
Africa CDC anunță risc de extindere a epidemiei de Ebola în 10 țări africane
23.05.2026
21:08
867
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
23.05.2026
20:53
1069
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
23.05.2026
17:53
1377
Procurorul general Machidon, despre scandalul celor 75.000 de euro găsiți în beciul casei părinților decedați: „Se încearcă lovirea în Procuratură, dar voi face totul ca instituția să capete respectul societății”
23.05.2026
16:00
1010
Experți din patru țări, reuniți la Chișinău pentru a discuta cum poate educația transforma școala și viitorul copiilor
23.05.2026
15:27
1010
Premierul Munteanu, în satele devastate de viituri din Călărași: o victimă, pagube mari și promisiuni de sprijin pentru localnici
23.05.2026
15:12
871
70 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană interdisciplinară la Științe
23.05.2026
14:27
896
134 de tineri pasionați de finanțe concurează la Olimpiada Republicană la Economie de la ASEM
23.05.2026
11:07
1024
Startupul berlinez Peec AI sparge pragul de 10 milioane $ ARR și devine exemplu al noului val de creștere axat pe venituri în tech european
23.05.2026
08:30
930
Horoscopul zilei 23.05.2026
23.05.2026
07:59
1521
ULTIMA ORĂ // Misiune contracronometru în raionul Călărași: Mașini luate de ape și o persoană dispărută. Bilanțul inundațiilor din 22 mai
22.05.2026
20:48
1015
Vremea în Republica Moldova pentru sâmbătă, 23 mai 2026: mai răcoroasă, cu averse locale
1130
MSD îl numește pe Conor Dempsey director general pentru România și Republica Moldova, cu mandat de a consolida rolul companiei în oncologie, vaccinuri și prevenție HPV
1253
Alexandru Rogobete cere partidelor să formeze rapid un nou Guvern pentru a opri pierderile provocate de criza politică
1179
Misiune pentru identificarea hantavirusului în Ţara de Foc: 150 de rozătoare capturate, dar fără principalul vector al tulpinii Anzi
1202
Maia Sandu intensifică discuțiile cu liderii europeni pentru accelerarea negocierilor de aderare la UE
22.05.2026
16:28
988
Modernizarea universităților din Republica Moldova, în centrul dezbaterilor la Săptămâna Educației
22.05.2026
14:41
1235
REFORMA APL // Peste 600 de localități din R. Moldova au votat pentru unirea primăriilor. Guvernul pune la bătaie zeci de milioane de lei pentru comunitățile amalgamate
22.05.2026
14:39
1179
Osmochescu discută cu autoritățile de concurență din Moldova și România pașii de aliniere la regulile UE și integrarea în piața europeană
1216
Ebola se extinde în Congo și Uganda, dar INSP menține riscul de infectare în Europa la un nivel foarte scăzut
22.05.2026
13:21
1020
Cod galben de instabilitate atmosferică, 22.05.2026, orele 14-23
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














