INTERVIU // Alexandru Popescu, scriitor: „M-a surprins succesul romanelor mele „Montana” și „Adâncuri incolore”. Mereu am avut așteptări modeste față de orice îmi rezervă viitorul”
5213
Scriitorul Alexandru Popescu a lăsat jobul de la „Europa Liberă”, a emigrat în Marea Britanie cu familia și acolo și-a scris primele două romane: „Niciodată nu am visat să devin scriitor. Faptul că m-am apucat de scris în străinătate e doar consecința unui șir de evenimente care mi s-au întâmplat în ultimii ani”
Irina Nechit: Cele două romane ale tale apărute în 2022 și 2023, „Montana” și „Adâncuri incolore” (Editura Arc), au succes atât la public, cât și printre criticii literari, printre scriitori - unii au și scris despre cărțile tale. Ce înseamnă pentru tine succesul? Cât e de necesar?
Alexandru Popescu: Am scris ambele romane fără mari așteptări din partea cititorilor sau criticilor literari. Am relatat aceste două povești dintr-o necesitate vitală de a mă face înțeles mie însumi și din plăcerea propriu-zisă a scrisului.
Evident, reacțiile și recenziile pozitive care au urmat m-au bucurat mult. Au venit ca o surpriză. Ele, practic, mi-au validat scriitura. Acum mă simt mult mai încurajat să continui să scriu, pentru că în mintea mea fierb multe alte povești, despre care nu eram sigur că merită spuse.
Aveai un salariu bun la „Europa Liberă Moldova”, luasei și câteva premii pentru reportajele tale. De ce la un moment dat ai rupt-o cu jurnalismul și cu Republica Moldova, emigrând în Marea Britanie?
Am simțit că jurnalismul m-a epuizat. Era o muncă extrem de exigentă și stresantă. Există momente când, în ciuda succeselor atinse, trebuie să te oprești. Asta am făcut și nu regret.
În plus, am vrut să fac cu totul altceva, într-un loc cu totul diferit. Decizia de a emigra a venit treptat, nesilită, firească. Gândeam că viața e prea scurtă și, dacă nu risc ceva nou, voi regreta mereu. A fost o decizie corectă.
Unde te-ai stabilit? Unde muncești?
Sunt stabilit cu familia în Marea Britanie, în orașul Maidstone. De ceva timp muncesc asistent de bucătar. Anterior lucrasem și brutar, și ospătar, și muncitor pe șantier.
A fost și este absolut în regulă să fac muncă fizică.
Doar în străinătate un tânăr autor basarabean își poate scrie textele literare pe care visa să le scrie?
Absolut deloc! Oricine vrea să scrie, poate să scrie de oriunde, important e să aibă talent și imaginație. Niciodată nu am visat să devin scriitor. Faptul că m-am apucat de scris în străinătate e doar consecința unui șir de evenimente care mi s-au întâmplat în ultimii ani.
În plus, avem cu toții temperamente și educație diferite. Nu e garantat că altcineva în locul meu s-ar fi apucat de scris.
Ai scris romanele de mână sau la computer?
Primele variante ale ambelor romane le-am scris de mână. Am teancuri de foi A4 și carnete scrise și mâzgălite, pentru că, deseori, scriam și în pauzele de la serviciu.
Ulterior am transferat totul pe computer. Concomitent, modificam ceea ce nu-mi plăcea.
Republica Moldova rămâne personajul numărul unu în romanele tale. De ce?
Pentru că e țara pe care o știu cel mai bine. Acolo am fost copil și acolo am visat. Lumea pe care am cunoscut-o aici, în Marea Britanie, nu mi se pare la fel de interesantă ca și cea din Moldova.
Poate că e nevoie să mai trăiesc printre englezi câțiva ani ca să descopăr la ei ceva care să merite trecut într-o carte.
Cum se vede R. Moldova de acolo, din Anglia?
Se vede ca o țară cu griji și probleme similare cu ceea ce văd în alte țări europene. Urmăresc știrile din Moldova și discut constant cu rudele.
Există probleme care în Moldova sunt mult mai acute decât în Anglia. Aici mă refer la corupția instituționalizată, situația politică fragilă, starea precară a spitalelor și teribilismul șoferilor pe drumuri.
Vreau să fie pace în Moldova, iar Federația Rusă să-și vadă de sărăcia ei și să nu mai finanțeze partide politice de la Chișinău și regimul separatist de la Tiraspol.
La ce evenimente literare ai participat de când ți-ai publicat cele două romane?
Am fost la târgul de carte Gaudeamus de la București, în decembrie 2022. Acolo mi-am lansat romanul „Montana”. În primăvara acestui an am participat și la „Zilele literaturii române la Chișinău” unde am vorbit despre romanul „Adâncuri incolore”.
Tot în luna mai am vizitat mai multe licee și biblioteci din Chișinău. Acolo am avut întâlniri cu elevii. Se întâmplă grație faptului că, în acest an, „Montana” a fost inclusă în Programul de lectură „Chișinăul citește” al Bibliotecii Municipale „B.P. Hașdeu”.
Curând își va începe activitatea Laboratorul de dramaturgie cinematografică LitFilm, inițiat de Asociația Cineaștilor Independenți din Republica Moldova Alternative Cinema. Romanul tău „Adâncuri incolore” este unul dintre cele 10 texte literare selectate pentru acest Laborator. Cât de stimulativă e pentru tine participarea la LitFilm?
Sper ca scenariul să fie unul dinamic, captivant și să prindă evenimentele-cheie descrise în romanul „Adâncuri incolore”. Bineînțeles, un scenariu de film nu trebuie să urmeze chiar fiecare literă din carte. Ar fi ceva irealizabil pentru un potențial film de doar o oră și jumătate.
În plus, înțeleg că un scenariu bine scris e doar primul pas spre realizarea unui film. E nevoie de un regizor bun, cameramani, actori și bani, mulți, mulți bani. Iar în Republica Moldova cu finanțarea de filme stăm încă foarte prost. Deci, de la scrierea unui scenariu și până la rularea filmului propriu-zis pot trece ani buni. Așa că mă înarmez cu răbdare și-mi văd de scrisul altor cărți.
Apropos, nu eu voi fi cel care va scrie scenariul pentru roman. E o altă persoană. Eu nu particip la laborator din cauză că nu mai locuiesc în Republica Moldova. Respectiv, îmi va fi imposibil să particip la toate modulele. De aceea am cedat cuiva de pe loc, care are talent și potențial ca să scrie acel scenariu.
Aștepți Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din Moldova? Ce vei face cu premiul, dacă îl vei câștiga?
M-aș bucura dacă vreo lucrare de-a mea ar fi nominalizată. Ar fi o nouă confirmare a calității textului.
Desigur, m-ar onora enorm câștigarea acestui premiu, dar nu-l râvnesc în mod particular. Mereu am avut așteptări modeste față de orice îmi rezervă viitorul.
Cum e vara curentă pentru tine?
E o vară în care încerc să-mi găsesc alt job aici, în Marea Britanie. Munca în bucătărie pe care o am acum e doar ceva tranzitoriu. E o vară a lecturii. Sunt încă vreo cinci cărți pe care mi-am propus să le citesc până la finele acestei veri, inclusiv „Ulise” de James Joyce.
E și o vară a scrisului, pentru că lucrez la al treilea roman. Vom avea o scurtă vacanță în Moldova, la mijlocul lunii august. Fiică-mea trebuie să-și vadă buneii și să mănânce cât mai mult harbuz și zămos.
Cum va arăta biroul tău de scriitor peste o vreme? Răspunde-mi, te rog, oricât de scurt.
Va fi o odaie plină cu cărți, cu un sistem audio de calitate, bine iluminată și retrasă. Peste geam se vor vedea ramuri de copaci și, poate, un teren de tenis.
Pe masa de lucru vor fi teancuri de foi scrise și un laptop, cu imaginea râului Nistru pe ecran.
Mulțumesc și mult succes!
24.05.2026
18:50
632
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
24.05.2026
16:20
667
Mii de absolvenți de liceu, îndemnați la Chișinău Arena să aleagă studiile în Moldova și cariera pedagogică
24.05.2026
14:10
782
Clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume în 2026: Singapore domină topul, iar România și Bulgaria depășesc Statele Unite în libertatea de călătorie
24.05.2026
08:12
720
Horoscopul zilei 24.05.2026
1015
Africa CDC anunță risc de extindere a epidemiei de Ebola în 10 țări africane
23.05.2026
21:08
878
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
23.05.2026
20:53
1085
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
23.05.2026
17:53
1390
Procurorul general Machidon, despre scandalul celor 75.000 de euro găsiți în beciul casei părinților decedați: „Se încearcă lovirea în Procuratură, dar voi face totul ca instituția să capete respectul societății”
23.05.2026
16:00
1024
Experți din patru țări, reuniți la Chișinău pentru a discuta cum poate educația transforma școala și viitorul copiilor
23.05.2026
15:27
1019
Premierul Munteanu, în satele devastate de viituri din Călărași: o victimă, pagube mari și promisiuni de sprijin pentru localnici
24.05.2026
18:50
618
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
24.05.2026
16:20
639
Mii de absolvenți de liceu, îndemnați la Chișinău Arena să aleagă studiile în Moldova și cariera pedagogică
24.05.2026
14:10
756
Clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume în 2026: Singapore domină topul, iar România și Bulgaria depășesc Statele Unite în libertatea de călătorie
24.05.2026
08:12
711
Horoscopul zilei 24.05.2026
1006
Africa CDC anunță risc de extindere a epidemiei de Ebola în 10 țări africane
23.05.2026
21:08
867
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
23.05.2026
20:53
1069
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
23.05.2026
17:53
1377
Procurorul general Machidon, despre scandalul celor 75.000 de euro găsiți în beciul casei părinților decedați: „Se încearcă lovirea în Procuratură, dar voi face totul ca instituția să capete respectul societății”
23.05.2026
16:00
1010
Experți din patru țări, reuniți la Chișinău pentru a discuta cum poate educația transforma școala și viitorul copiilor
23.05.2026
15:27
1010
Premierul Munteanu, în satele devastate de viituri din Călărași: o victimă, pagube mari și promisiuni de sprijin pentru localnici
23.05.2026
15:12
871
70 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană interdisciplinară la Științe
23.05.2026
14:27
896
134 de tineri pasionați de finanțe concurează la Olimpiada Republicană la Economie de la ASEM
23.05.2026
11:07
1024
Startupul berlinez Peec AI sparge pragul de 10 milioane $ ARR și devine exemplu al noului val de creștere axat pe venituri în tech european
23.05.2026
08:30
930
Horoscopul zilei 23.05.2026
23.05.2026
07:59
1521
ULTIMA ORĂ // Misiune contracronometru în raionul Călărași: Mașini luate de ape și o persoană dispărută. Bilanțul inundațiilor din 22 mai
22.05.2026
20:48
1015
Vremea în Republica Moldova pentru sâmbătă, 23 mai 2026: mai răcoroasă, cu averse locale
1130
MSD îl numește pe Conor Dempsey director general pentru România și Republica Moldova, cu mandat de a consolida rolul companiei în oncologie, vaccinuri și prevenție HPV
1253
Alexandru Rogobete cere partidelor să formeze rapid un nou Guvern pentru a opri pierderile provocate de criza politică
1179
Misiune pentru identificarea hantavirusului în Ţara de Foc: 150 de rozătoare capturate, dar fără principalul vector al tulpinii Anzi
1202
Maia Sandu intensifică discuțiile cu liderii europeni pentru accelerarea negocierilor de aderare la UE
22.05.2026
16:28
988
Modernizarea universităților din Republica Moldova, în centrul dezbaterilor la Săptămâna Educației
22.05.2026
14:41
1235
REFORMA APL // Peste 600 de localități din R. Moldova au votat pentru unirea primăriilor. Guvernul pune la bătaie zeci de milioane de lei pentru comunitățile amalgamate
22.05.2026
14:39
1179
Osmochescu discută cu autoritățile de concurență din Moldova și România pașii de aliniere la regulile UE și integrarea în piața europeană
1216
Ebola se extinde în Congo și Uganda, dar INSP menține riscul de infectare în Europa la un nivel foarte scăzut
22.05.2026
13:21
1020
Cod galben de instabilitate atmosferică, 22.05.2026, orele 14-23
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














